Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale - 15 septembrie primul tur şi 29 septembrie cel de al doilea. Declarația președintelui PNL vine în contextul în care, social-democrații își doresc să se revină asupra deciziei iar alegerile prezidențiale să se desfășoare la termen, în luna noiembrie.

Nicolae Ciucă și Sebastian Burduja, lansare candidatură București Foto: Inquam Photos / George Călin

„Discuţia în coaliţie şi decizia a fost ca alegerile prezidenţiale să fie pe 15 septembrie primul tur, 29 septembrie cel de al doilea. Nu am avut niciun fel de analize sau dezbatere în acest sens, motiv pentru care Partidul Naţional Liberal susţine menţinerea acestei date pentru alegerile prezidenţiale", a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

Întrebat dacă totuşi s-ar schimba această dată, având în vedere posibilitatea negocierii pentru preşedintele Iohannis a unei poziţii la nivel european, Ciucă a spus: „Nu cred că trebuie să ne raportăm la ceea ce va face domnul preşedinte Iohannis, nu este nicio legătură între ceea ce urmează să facă domnia sa şi ceea ce se întâmplă în procesul electoral", a precizat președintele PNL.

Explicațiile liderului PNL vin în contextul în care înaintea sărbătorilor pascale, surse social-democrate au lansat informația potrivit căreia s-ar putea reveni asupra deciziei Coaliției privind data alegerilor prezidențiale.

Discuțiile oficiale despre comasarea alegerilor au demarat la începutul anului. În cadrul negocierilor PSD a condiționat înțelegerea comasării alegerilor locale cu europarlamentarele în schimbul susținerii PNL pentru candidatura lui Marcel Ciolacu la prezidențiale. PNL a refuzat după ce, potrivit surselor HotNews.ro, liderii Coaliției ar fi avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis.

Pe 21 februarie PSD și PNL au decis ca scrutinul pentru alegerile prezidențiale să se desfășoare cu trei luni înainte de termenul prevăzut (n. red luna noiembrie). În acest sens Parlamentul a adoptat un proiect de lege care reglementează alegerea Preşedintelui României și care prevede că alegerile prezidenţiale au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Legea a fost promulgata și este în vigoare.

Nicolae Ciucă promovat intens de PNL pe afișele candidaților la locale

De altfel PNL a dat startul campaniei electorale promovându-l intens pe președintele partidului, Nicolae Ciucă. Acesta este nelipsit de pe afișele candidaților la locale răspândite prin țară.

Totodată, de mai bine de o lună de zile PNL a lansat o serie de videoclipuri cu Nicolae Ciucă, publicate pe conturile de Instagram și TikTok ale acestuia.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat în repetate rânduri că Nicolae Ciucă este candidatul partidului la preşedinţie. „Candidatul se numeşte Nicolae Ciucă, generalul Nicolae Ciucă, iar dacă vă uitaţi la contextul internaţional, vă uitaţi la întâlnirea de ieri a preşedintelui Klaus Iohannis, care a fost una plină de semnificaţii, cred că este cât se poate de clar că are prima şansă preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, care este şi obligat prin statutul partidului să candideze. La noi este simplu: preşedintele partidului candidează la preşedinţia României, că vrea, că nu vrea, este obligat", a declarat Rareş Bogdan.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă a furat startul pentru alegerile prezidenţiale, Rareş Bogdan a spus:

"Dacă Nicolae Ciucă a furat startul la prezidenţiale, ce a făcut Marcel Ciolacu, suntem în Săptămâna luminată, ce a făcut când a plecat la Muntele Athos, ce a făcut sau ce face Mircea Geoană de un an de zile când nu prea e la conducerea NATO, ci mai mult cu lansări de carte şi întâlniri cu alegătorii sau ce au făcut alţi posibili candidaţi? (...) Consider că pur şi simplu domnul preşedinte Nicolae Ciucă participă la această campanie în calitate de activist liberal".