Doamna de fonta, cum era cunoscuta Ileana Filipescu pe scena politica mureseana, a incetat din viata in acest week-end, dupa o lunga suferinta * Ex-presedintele PD, deputat PD de Mures, in legislatura 1996-2000, va fi condusa pe ultimul drum maine, de la ora 12 * Odata cu decesul primei femei prefect a judetului si singurului lider femeie de organizatie mureseana a unei formatiuni politice se inchide o pagina din istoria politica si administrativa a judetului de dupa 1990 * Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

Doamna de fonta, cum era supranumita Ileana Filipescu, fostul lider al PD, s-a stins din viata in acest week-end, dupa mai multi ani de suferinta, petrecuti inclusiv in clinicile muresene. Avea 66 de ani, impliniti in 14 februarie, si o istorie de 16 de ani de activitate intensa pe scena politica mureseana, chiar daca in ultimii trei ani cu o prezenta mult mai discreta in politica locala.

Noua, generatiei tinere, poate nu ne spune prea multe numele sau, dar Ileana Filipescu a revolutionat scena politica mureseana fiind singura femeie lider judetean al unui partid aflat la guvernare, PD, sau prima femeie prefect dupa 1990.

Cand a fost desemnata subprefect, in 1990, Ileana Filipescu venea dupa 30 de ani petrecuti in invatamant, ultima functie fiind cea de inspector metodist in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean. Dupa o perioada petrecuta in functia de subprefect, Ileana Filipescu a ocupat timp de cateva luni fotoliul de prefect, pana in 1993, o performanta in zilele tulburi de dupa 1990.

Cariera sa politica si administrativa a fost marcata si de alegerea sa in 1996 ca deputat de Mures din partea PD. In Parlament a fost membru al Comisiei de Cultura, Arte si Mijloace de Informare in Masa, fiind desemnata, in 1998, vicepresedinte al acestei comisii, functie pe care a ocupat-o pana la sfarsitul mandatului.

Ca parlamentar, si de numele sau se leaga declararea municipiului Targu Mures drept oras martir, prin Legea nr. 4/2000. Intoarsa acasa, Ileana Filipescu a mai ramas la carma PD pana in 2003, cand s-a retras discret din prima linie a democratilor.

Ultima iesire publica a sa a fost la alegerile pentru presedintia organizatiei judetene a PD, din primavara acestui an, cand pe chipul sau era intiparita suferinta provocata de boala.

Am fi dorit ca cei care au cunoscut-o mai indeaproape sau au colaborat cu dansa sa ne completeze portretul celei care a fost Ileana Filipescu, Doamna de Fonta a judetului, numita astfel prin comparatie cu alta celebra doamna a politicii - Margaret Thatcher, Doamna de Fier a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Din pacate, fiind duminica, ii intelegem pe cei pe care i-am contactat ca au preferat sa stea departe de telefonul mobil.

Poate astazi, Victor Suciu, Alexandru Petru Fratean, Bogdan Buda, Radu Pescar, Ioan Toganel, Dinu Socotar, Ovidiu Natea si multi altii pentru care Ileana Filipescu a insemnat un lider, un prieten si chiar un adversar politic redutabil ne vor ajuta sa reconstituim, din marturii, istoria sa.

Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

Redactia ZI de ZI

"Era o femeie hotarata, era respectata si de Petre Roman, liderul de atunci al partidului. Dupa ce a ajuns Traian Basescu presedinte, Ileana Filipescu nu a fost in gratiile acestuia, care a venit cu propria sa echipa. Acest lucru a afectat-o mult.

Pana la doamna Filipescu nu s-a mai intamplat ca o femeie sa fie liderul unui partid, subprefect si prefect, ceea ce inseamna ca avea autoritatea necesara si a reprezentat ceva pentru clasa politica a judetului Mures. Din pacate, dupa ce s-a imbolnavit putini au fost cei care au fost alaturi de ea", Doru Borsan, presedintele PNGCD, fost membru al PD

Biografia

Studii:

Conservatorul Ciprian Porumbescu Bucuresti, facultatea Muzicologie Pedagogie Compozitie Dirijat

Activitate profesionala:

1960-1990 profesor discipline teoretice muzicale la Liceul de arta Tg.Mures; inspector metodist la Inspectoratul Scolar Judetean Mures;

1990-1993 subprefect si prefect al jud. Mures

1996-2000 - deputat PD Mures

Activitate politica:

presedinte al Consiliului Judetean de Coordonare Mures al PD

membru al Colegiului Director al PD

membru in BEx. al PD.

presedinte al PD Mures