Papa Benedict al XVI-lea va intra intr-o conexiune live, prin intermediul satelitului, cu participantii la cea de-a treia Adunare Ecumenica. Manifestarea va avea loc la Sibiu, in intervalul 4-9 septembrie.

Suveranul Pontif nu va putea ajunge in capitala culturala europeana deoarece in perioada 5-6 septembrie se va afla in pelerinaj in Austria. Vaticanul va fi reprezentat la cel mai inalt nivel, de catre cardinalul Gaspar, care va conduce delegatia Bisericii Catolice.

Adunarea Ecumenica va fi onorata de cel mai inalt prelat ortodox, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolelui, Bartolomeu I. De asemenea, la Sibiu va ajunge si episcopul care prezideaza Biserica Evanghelica Lutherana din Germania.

Un alt ierarh care a confirmat prezenta sa la Sibiu este arhiepiscopul lutheran al Finlandei. Nici politicienii nu vor lipsi de la intalnire.

De la Bruxelles vor veni presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barrosso, comisarul european pentru educatie si cultura, Jan Figel, ori comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban. Din Romania, si-au anuntat prezenta presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu.

Pana acum, au fost tinute doua Adunari Ecumenice. Prima a avut loc la Basel, Elvetia, in anul 1989, iar cea de-a doua la Graz, Austria, in anul 1997.