Rata somajului va depasi 10% in acest an, a declarat vice-presedintele Partidului National Liberal, Dan Radu Rusanu, intr-un interviu pentru RFI. Liberalul a spus ca situatia se va inrautati din acest punct de vedere. Rusanu a criticat ideea impozitarii averilor, spunand ca o masura de acest gen ar avea efect "invers".

"Ceea ce pot sa va spun in mod cert este faptul ca in 2010 criza se va accentua, vom avea un an mult mai greu decat in 2009, iar problema cea mai importanta pentru Romania in urmatorul an de zile este cresterea alarmanta a numarului de someri", a afirmat Rusanu.

Intrebat cum i se pare scenariul avansat de sindicate si anume o rata a somajului de zece procente, liderul PNL a raspuns: "Cred ca va fi depasit, pentru ca acum acel 7% care spune Guvernul se refera numai la cei care sunt luati in evidenta de Ministerul Muncii ca someri, dar cei care au iesit din ajutorul de somaj, cei care au lucrat in economia gri sau la negru, cei care nu au platit contributii si nu sunt luati in evidenta ca someri, numarul acestora este practic egal cu cei care sunt acum".

"Ganditi-va ca va fi un procent de peste 10% sau mai bine zis peste un milion de someri. Aceasta este marea problema a Guvernului Boc de cand a venit la guvernare in 2008, care nu s-a gandit nici o clipa sa ia vreo masura prin care sa sustina crearea de noi locuri de munca si nu reducerea lor", a afirmat Dan Radu Rusanu.

Ministrul Muncii, Mihai Seitan spunea recent la RFI ca la finalul anului 2010 rata somajului din Romania va fi undeva in jurul cifrei de 7%.

Rusanu: Impozitul pe avere va avea efect invers

Rusanu a criticat ideea impozitarii averilor, spunand ca o masura de acest gen ar avea efect "invers".

Parlamentarul se teme ca o decizie in acest sens ar putea determina marile companii sa-si retraga afacerile din Romania.

"Impozitul pe avere si impozitul pe active a fost practicat de Argentina, in anii '82-'85 si a fost o decizie falimentara. Acest impozit pe avere va determina o scurgere de avutie nationala in afara tarii, deci va fi o masura cu un efect invers. Isi vor muta afacerile in afara tarii si atunci nu vor suporta acest impozit. Vor ramane in tara doar cu un apartament, o casa, masina si altceva", a spus Dan Radu Rusanu.

Vicepresedintele Partidului National Liberal critica si intentia ministrului de Finante, Sebastian Vladescu, de a impozita productia agricola.

"Nu voi sustine acest lucru, desi este un principiu fiscal, ca toata lumea care are un venit sa suporte o impozitare a acelui venit, insa in conditiile in care cea mai saraca patura din populatie se regaseste in agricultura, iar agricultura nu este subventionata de stat in suficienta masura, asa cum se intampla in celelalte state europene, este o idee nefericita si noi nu vom putea sustine aceasta idee", a afirmat politicianul liberal.

Sebastian Vladescu spune ca nu exista discutii pentru introducerea de noi impozite in agricultura, insa este necesara taxarea exploatatiilor agricole neinregistrate.

"Nu am discutat despre nici un impozit. Impozitul in agricultura exista, exista TVA-ul. Nu intentionez sa introduc nici un impozit nou. Terenurile agricole trebuie sa fie insa impozitate la valoarea lor. Avem foarte multe exploatatii agricole care nu sunt inregistrate, dar si muncitori care nu sunt inregistrati", a explicat ministrul de Finante.

"Vreau sa taxez productia agricola si vreau sa taxez munca in agricultura, astfel incat 1,5 milioane de beneficiari care lucreaza in agricultura sa fie si contributori", a precizat Vladescu.