Coman și Olaru au urmași cu potențial: juniorii și tineretul FCSB au 3 finale și alte două semifinale la Elită.

Galeria celor de la FCSBFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Pentru FCSB sezonul 2023-2024 e un succes complet, care se întinde chiar dincolo de Superligă, scena unde bat mai toate reflectoarele.

La cei mici, la firul ierbii, locul unde se îngemănează prezentul sportiv cu viitorul, FCSB stă, de asemenea, foarte bine.

Finale la U19 și U17

În Liga de Tineret, echipa lui Marius Ștefan a reușit calificarea în finală după o semifinală echilibrată cu Universitatea Craiova. FCSB U19 a trecut la penalty-uri, 6-5, după 3-3 în tur și 0-0 în retur.

În ultimul act FCSB va întâlni Farul, club care a dominat mulți ani tot ce înseamnă juniori. Hagi are, iată, în fine adversari în domeniul pasiunii sale extreme: tineretul.

Și la U17, Ionuț Ilie a reușit să ducă FCSB în finală după ce a depășit UTA în penutimul act al competiției.

În finală, bucureștenii vor da peste Universitatea Craiova, celălalt club ce-a dus 4 echipe în semifinalele de la Elită. Ca și FCSB, și Craiova reface, peste ani, arcul care a împins înainte clubul spre performanțe: creșterea și cultivarea tinerilor fotbaliști.

În același timp, U17-le celor de la FCSB va juca și finala Cupei Elitelor U17, cu Farul.

Bine și la U16 și U15

Și la U16 FCSB e la un pas de finala competiției. Echipa lui Lucian Mezei a remizat în turul semifinalei, la Craiova, cu Universitatea, 2-2.

Returul e programat pe 11 mai. În cealaltă semifinală se întâlnesc Sepsi și U Cluj.

La U15 se prefigurează o finală FCSB - Steaua

La U15, grupa lui Tudor David, e aproape de finală. A învins-o pe Farul în manșa tur a semifinalei și are mari șanse să dea în ultimul act peste Steaua, care a trecut în deplasare de U Cluj, în prima manșă, 4-3.

A fost o injecție financiară, de competență sau se culeg roadele unei munci mai vechi? Cine știe, poate că e vorba de toate împreună.

Tăierile bugetare au responsabilizat pregătirea

În 2021 FCSB cheltuia anual 1.5 milioane de euro pentru grupele de copii și juniori. Un an mai târziu Becali n-a glumit când a anunțat că nu mai e dispus să cheltuie atâția bani, neavând rezultate nici ca trofee câștigate, dar nici ca jucători propuși spre prima echipă.

A tăiat 40% din cheltuieli, a ajuns sub Farul, care are bugetat peste un milion de euro pentru Academie.

După aceste tăieri grupele de copii și juniori au început să funcționeze mult mai bine. Clubul are deja echipe în 3 finale interne, cu posibilitate de calificare în alte două, iar la prima echipă au început să apară jucători crescuți în academie.

Anul trecut FCSB a bugetat în jur de 800.000 de euro, însă a ajuns să cheltuiască aproximativ 1.3 milioane de euro. De menționat că aici este inclusă și o investiție de peste 350.000 de euro în infrastructură. Pentru 2024 bugetul alocat e mult mai mare, dar și preconizarea deficitului e mult sub anii precedenți, doar vreo 100.000 de euro.

Câțiva jucători de bază: Lixandru, Pantea, Musi

Rezultate pe teren, dar apar primele semene și în rândul jucătorilor. Dintre cei crescuți în propria academie, prezențe constante în echipă sau în lot sunt Mihai Lixandru și Alexandru Pantea, al doilea în convalescență după o accidentare grea. Ambii sunt veniți la FCSB în academie de la vârste fragede.

Mihai Toma, Andrei Pandele și David Popa au apărut și ei în multe rânduri pe banca de rezerve, însă au destul de puține minute jucate.

În plus, din sezonul viitor, principala "armă" pentru regula U21 a FCSB-ului va fi Alexandru Musi, și el produs al academiei FCSB. Puștiul de 19 ani a fost împrumutat în acest sezon la Petrolul și a avut un campionat reușit: 36 de prezențe, 5 goluri și 4 pase decisive.

Tavi Popescu e și el venit din academie, însă are doar 3 ani petrecuți acolo, fiind trecut pe la grupele de juniori de la Nucet, Craiova și Rapid.

Condiții de top

Baza FCSB este azi printre cele mai moderne din țară. Doar pentru cele peste 20 de grupe de copii și juniori clubul roș-albastru are la dispoziție 3 terenuri de dimensiuni normale, dintre care două cu nocturnă, încă un teren de 8+1 și altul de 5+1, pentru cei mai mici.

În plus, tinerii fotbaliști au la dispoziție un cămin cu condiții de 4 stele, bucătărie separată de cea a echipei mari. Cei ce locuiesc în baza de la Berceni sunt duși și aduși de autocar de la liceu, antrenorii urmăresc rezultatele și prezența acestora la cursuri.

În planul financiar pentru 2024 la capitolul investiții apare o sumă de 400.000 de euro. Dacă Becali nu o taie, desigur.

Poate că restricțiile financiare ne fac, uneori, pe noi toți mai responsabili, însă nimeni nu știe unde e limita. În acest sezon, FCSB s-a plasat, aproape magic, exact pe granița aurită și fragilă a succesului.