"Decizia Curtii Constitutionale trebuie respectata si este bine ca se elimina orice suspiciune cu privire la frauda", a declarat premierul Emil Boc, referitor la hotararea CCR de reexaminare si renumarare a celor 138.476 de voturi nule de catre Biroul Electoral Central. "N-avem niciun fel de frica, de temere. Cred ca foarte multe dintre aceste probleme s-au rezolvat la nivelul sectiilor de votare sau a Birourilor Electorale Judetene", a continuat premierul.

Emil Boc si-a exprimat speranta ca finalul acesta de saptamana sa aduca "finalizarea acestui demers, ca sa putem vorbi apoi de majoritatea politica". Cu aceasta ocazie, seful Executivului a anuntat ca va avea discutii si cu reprezentanti ai minoritatilor nationale. "Se contureaza o majoritate in jurul nucleului PDL-UDMR. Daca la acest nucleu vin si altii, este foarte bine", a subliniat el.

Intrebat daca, saptamana viitoare, delegatia Fondului Monetar International soseste la Bucuresti, Boc a declarat ca "este posibil, discutam de luni incolo".

In ceea ce priveste audierea la DNA a senatorului PSD Catalin Voicu, premierul a precizat ca "nu am avut, nu avem si nu vom avea niciodata legatura cu nicio ancheta judiciara care se desfasoara in Romania. Anchetele sunt independente, gestionate de structuri abilitate ale statului si nu avem nicio legatura cu acest demers".