Ministrul Andronescu n-a putut fi contactata pentru explicatii. Ea a declarat astazi, citata de Antena 3, ca amendamentul care prevede incompatibilitatea dintre functia de rector si cea de demnitar a fost acceptat in Guvern si ca stau dovada stenogramele sedintei. Intr-o declaratie pentru Gandul, Andronescu sugereaza ca eroarea ar fi in alta parte, nu la Ministerul Educatiei:
"După şedinţa de guvern, pe baza amendamentelor, trei oameni au rămas să introducă modificările în text: unul de la minister, unul de la secretariatul general al guvernului şi unul de la cabinetul premierului. Am vorbit cu Mihnea Costoiu (secretarul de stat din MECI) care mi-a spus că amendamentele au fost introduse. Era obligaţia SGG să înainteze parlamentului a doua zi textul. Mă gândesc că ar putea fi o făcătură. Cineva să încerce să pună această acţiune în spatele meu. Culmea, la capitolul dispoziţii tranzitorii şi finale a rămas prevederea ce spune că nu se va aplica pentru cei care sunt deja pe funcţii, deci oricum nu mă afecta şi pe mine". Ministrul Educatiei ocupa in prezent si functia rector al Universitatii Politehnice Bucuresti.
Evenimenul Zilei o citeaza pe sefa SGG, care sugereaza ca eliminarea amendamentului s-a produs la minister. Gabriela Andreescu (PDL) o acuza pe Ecaterina Andronescu, care ar fi trimis pe stick, prin secretarul de stat Mihnea Costoiu (PSD), varianta trunchiată. „A venit cu stickul dumnealui. Există numeroşi martori. Nu înţeleg de ce încearcă să fugă de răspundere”, a spus Andreescu, care a precizat că legea va fi modificată în sensul aprobat în guvern.
Cert este ca amendamentul nu exista in varianta publicata marti pe site-ul Camerei Deputatilor insa putea fi gasit miercuri in varianta publicata de SGG pe site-ul Guvernului. Liberalii au sesizat diferenta, iar SGG a retras de pe site-ul Guvernului varianta cu amendament.
Cum poate fi salvata legea
Intrebarea este acum daca amendamentul care prevede incompatibilitatea intre functia de rector si o demnitate publica mai poate fi recuperat. Din punct de vedere legal, nu. Guvernul isi asuma raspunderea pe un proiect de lege care poate fi modificat sau completat pana la trimiterea in Parlament. Problemele au inceput chiar de atunci.
Surse politice au declarat marti pentru Hotnews.ro ca ministrul Andornescu refuza sa-si asume proiectele de lege si sa le stampileze. Legile au ajuns cu intarziere la Parlament, nestampilate, astfel ca responsabilitatea pentru disparitia amendamentului sunt aproape imposibil de stabilit acum. Nefiind stampilate, deci asumate clar de cineva, e greu de identificat autorul modificarii: Ministerul Educatiei sau SGG.
Si Emil Boc a declarat ca amendamentul a fost aprobat in Guvern, sugerand ca problemele sunt de ordin tehnic. "Veţi vedea Legea care se publică în Monitorul Oficial, pentru că acea Lege are semnăturile tuturor persoanelor abilitate şi care au obligaţia să introducă, potrivit stenogramei din Guvern, toate aceste prevederi. Deci ele sunt incluse acolo...", a declarat Boc. Declaratiile premierulului sunt cel putin ciudate, pentru ca legile educatiei nu mai pot fi modificate in drum spre Monitorul Oficial. Orice interventie pe un text pe care Guvernul si-a asumat deja raspunderea ar incalca legea fundamentala.
Ce spun parlamentarii juristi
- Ioan Timis, deputat PNL: "Textul cu care a venit Givernul in Parlament si a fost asumat nu mai poate fi modificat. Varianta care a fost prezentata parlamentarilor trebuie sa fie si varianta care va fi publicata in Monitorul Oficial, orice modificare la text dupa asumare devine ilegala. Totusi pachetul de legi pe educatie poate fi modificat prin proiect de lege adoptat de Parlament".
- Florin Iordache, deputat PSD: "Este exclusa o interventie pe textul legilor educatiei, cel putin democamdata. Mai exact, textul asumat in Parlament de catre Guvern trebuie sa fie acelasi cu cel care va fi publicat in Monitorul Oficial. Nu se mai poate introduce nici un amendament pentru ca nu este legal. Dupa sase luni de la publicarea in MO, legiile educatiei pot fi amendate prin initiative legislative adoptate de forul legislativ "



















Daca il dai afara si-l calca o masina beneficiezi de cazare si masa gratis pentru multi ani! :))
Daca ar fi si la scoala asa de simplu ca in guvern at fi o treaba.
Citez :
"SGG ii solicita ministrului sa trimita la Guvern legile educatiei stampilate de minister si sa introduca amendamentul care prevede incompatibilitatea functiei de demnitar cu cea de rector. "
Vrea sa fie si profesor,rector,preşedintele al Consiliului Naţional al Rectorilor,lider sindical informal, ministru, deputat etc. Ca rector delapideaza fonduri. Ca presedinte al CNR distribue fonduri catre camarila ei universitara. Ca lider sindical informal blocheaza reforma pastrand invatamantului romanesc supracentralizat. Nu conteaza performanta, ci doar vechimea si diverse hartiute ce nu atesta mai nimic. In calitate de deputat ea ar trebui SA CUNOASCA si SA RESPECTE LEGILE TARII, dar n-o face. In calitate de ministru si-a pus in aplicare ideile fixe pe care le are si a incercat cat a putut de mult sa pastreze avantajele clicii universitare care sufoca invatamantul superior din Romania. De asta orice an cu Abramburica ministru e un an de mers inapoi pentru invatamantul din Romania.
ma apuca rasul cand citesc:
"a venit .. cu sticku' "
Nu stiu de ce platiti salarii la cei din IT daca mergeti cu sticku'
de a fi votat nici nu se mai pune problema...
Corect ar fi fost "Ministrul invatamantului sfideaza primul ministru".
Pentru ca e o confruntare nu intre 2 persoane, ci 2 persoane in exercitiul unei functii.
Poate cu titluri care sa reflecte mai bine realitatea ne mai trezim si noi dintr-o dulce lancezire si percepem gravitatea unei anumite situatii.
P.S. Poate se reuseste acest mic exercitiu si cu restul personajelor politice (sa nu vorbim de Base si Teri - ci de presedinte si fostul prim ministru)...
Justitia sfideaza Constitutia....
etc.
Suntem niste tupeisti...ce mai....
Pacat ca doar la nivel inalt...ca daca poporul avea tupeu nu se ajungea acum aici...eram de mult pe drumul cel bun...
Cat despre relatia SGG-MECI, ramane de vazut cine are dreptate.
Dan, iti amintesc amical cum se discuta despre un vot PDL in favoarea motiunii de cenzura care sa fie dat pe spatele PSD. Cam asa faceti si voi aici: face SGG o gherla si voi o dati pe spatele MECI, ca sa pice guvernul sau sa fie sacrificat singurul ministru care a lucrat la o lege completa...
Androneasca a blocat aceasta politizare, printr-un ordin in care anuleaza toate aceste numiri provizorii si cere numiri prin concurs. Adica, conform legii, avizate de consiliile de administratie ale inspectoratelor scolare (ceea ce inseamna o decizie mai larga, nu doar a inspectorului) si apoi, avizat de minister. Acest mecanism nu duce la numiri rapide in tara, ci la un proces mai complicat de numiri. Adica, amana numirile in zonele in care nu sunt directori plini pana spre dupa alegeri. Cand va intra in vigoare si noua lege, care impune organizare de concurs.
Miza nu este daca ramane sau nu Andronescu ministru, ci cine conduce scolile pana la alegeri. Daca ordinul ramane, nu vor fi conduse de cei numiti politic acum. Daca ordinul cade, atundi inspectorii au liber la politizare fara nici un fel de control de la centru. Aici se duce batalia.
nu stiu insa de ce nu observa nimeni ca madama de la (ce a mai ramas din) educatie e in conflict de interese clar! enumera cineva mai sus toate functiile si delegarile acestei brambureli ambulante cu pretentii de napoleon hermafrodit... si-a facut vreodata cineva iluzii ca un asemenea specimen ar fi interesat in reforma invatamantului!?
ea este reprezentanta generatie de dinozauri, de troglodii care a infestat educatia romaneasca din 1989 incoace!
eu unul nu inteleg de ce pdl (si implicit basescu) a acceptat numirea sa la educatie, atata timp cat doreau impunerea variantei miclea... imi poate cineva explica asta? si sa nu-mi spuneti ca a fost o negociere politica.. nu mai inghit rahaturile astea!
Se pare ca nu te prinzi ca politicienii nu mai stiu cum sa se traga pe sfoara unul pe altul, si de rest ii doare in cot.
Bramburica si Poc sunt doar pioni...
- "negociere reusita pt ca UPB sa fie inclusa in top 500, chiar in primele 20 " - nu stiam ca vreo universitate romaneasca sa fie inclusa in top 500. E topul de care vorbesti vreunul nou ? Se bazeaza cumva pe alte criterii decit performanta ?
- invitatiile alea de care vorbesti, se pot dovedi ? Exista vreun urma a lor ?
Nu am nimic cu dna Andronescu, dar ce insirui tu in postul tau suna foarte .. neasteptat. Nu am auzit de prea multe persoane competente ( pe domeniul lor ) in politica de virf romaneasca.
PS: Mi se pare mie sau postul tau a fost o gluma ?
Sa fiu clar, nu contest competenta didactica a doamnei, dar asta nu inseamna ca poate sa fie si un bun manager/ministru iar pana la betzia de cuvinte din post-ul tau e cale lunga... .
In Romanica nimeni nu prea baga legile in seama: nici cei care le fac, nici cei pentru care se fac, nici cei care ar trebui sa le aplice.... ceea ce mi se pare absolut normal, din moment ce magsitratii sunt in greva si nimeni nu va pati nimic....
Ahhhhhh.... ce-mi place tara asta!
Aceasta sintagma 'educatia eprmanenta' ar rezolva multe in habitatul ns.:si pe ce a a celor ajunsi in varful piramidei care uita cum sa se poarte politicos (sic, vine de la politika !) si pe cei din birourile primariilor care nu-si mai misca fundul sa numere gropile din strazi (macar atat, ca de reparat e treaba altora...); exemple sunt cu zecile de mii - totul este sa acceptam sintagma, abia dupa aia vine si vb. ds. politika in scoli