"Este evident ca partidul care a primit cele mai multe voturi are o pretentie legitima sa numeasca un prim-ministru", a afirmat miercuri liderul social-democrat Mircea Geoana."Am primit mandat de la colegii de partid sa incepem discutii exploratorii cu toate celelalte trei partide care au intrat in Parlament."

"Pentru PSD exista si varianta ramanerii in opozitie", a mai spus Mircea Geoana, adaugand ca "Romania are nevoie de un Guvern cu o sustinere ampla. In acest moment, Romania are nevoie de o majoritate extrem de larga, mai ales in conditiile de criza economica de anul viitor."