Klaus Iohannis la Consiliul European pentru Brexit: Cel mai important este sa discutam despre cetatenii europeni care traiesc si muncesc in Marea Britanie

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 29 aprilie 2017, 13:48 Actualitate | Politic

Klaus Iohannis
Foto: Agerpres
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, sambata, inaintea inceperii lucrarilor Consiliului European de la Bruxelles, ca subiectul cel mai important privind stabilirea liniilor directoare pentru negocierile cu Marea Britanie sunt oamenii si cum le vor fi respectate drepturile, apoi banii din fondurile europene, relateaza News.ro.

"Pentru mine, cel mai important este sa discutam despre oameni. Asta inseamna pentru noi romanii care traiesc in Marea Britanie, dar putem sa-i includem si pe britanicii care traiesc in Romania, iar daca extrapolam la nivelul Uniunii, vorbim despre cetatenii europeni care traiesc, muncesc in Marea Britanie. Aceste lucruri trebuie clarificate primele si aceasta va fi pozitia mea in cadrul discutiilor pe care le vom avea astazi", a afirmat Klaus Iohannis.

El a adaugat ca sunt milioane de europeni care s-au folosit de dreptul la libera circulatie si care si-au stabilit resedinta si si-au gasit locuri de munca in Marea Britanie, iar acum trebuie sa stie ce le rezerva viitorul. Iohannis a precizat ca discutiile nu trebuie sa se limiteze doar la dreptul la munca, ci trebuie sa vizeze si alte chestiuni, precum dreptul la pensie sau la educatie.

"Dupa ce lamurim problema oamenilor trebuie sa ajungem la a doua chestiune care sunt banii. Oamenii, dupa aceia banii. Trebuie sa stabilim foarte clar obligatiile financiare care rezulta din Brexit, cum se pot calcula, cum se pot stinge fiindca toata lumea are program europene in derulare si pentru Romania acestea sunt extrem de importante. Sunt banii pentru coeziune, banii pentru agricultura si trebuie sa stim foarte bine pe ce bani putem conta si la care avem dreptul", a mai spus Iohannis.

Potrivit programului anuntat, Klaus Iohannis participa, sambata, incepand cu 13:30 (ora Romaniei) la reuniunea Consiliului European cu presedintele Parlamentului European, la ora 14.15 urmand sa aiba loc dejunul de lucru al sefilor de stat si de Guvern. In jurul orei 16 este asteptata conferinta de presa a presedintelui Consiliului European Donald Tusk si a presedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Purtatorul de cuvant al sefului statului, Madalina Dobrovolschi, a prezentat vineri principalele teme pe care le va sustine presedintele la Bruxelles. "Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, se va afla la Bruxelles, unde va participa la reuniunea speciala a Consiliului European in format UE 27. Aceasta reuniune este prilejuita de faptul ca Marea Britanie a notificat in legatura cu dorinta de a parasi Uniunea Europeana, conform articolului 50 al Tratatului UE", a declarat Madalina Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni, precizand ca la aceasta reuniune se va incerca gasirea unui mandat general de negociere in privinta Brexit.

























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation: Ce trebuie sa faci pentru a beneficia de cei 200.000 lei disponibili prin programul StartUp Nation si pentru a-ti dezvolta afacerea

Ai primit un acord de acceptare in programul StartUp Nation. Care sunt urmatorii pasi? Cu ce costuri te vei confrunta pentru a te putea folosi de acesti bani? Mai intai trebuie sa pui in practica ideea de business castigatoare, iar apoi sa iti cresti afacerea. Pentru asta ai nevoie, in primul rand, de clienti noi, strategii adaptate la nevoile pietei si de un ochi atintit permanent asupra propriei afaceri si asupra pozitionarii tale in cadrul unei oferte adesea variate.

691 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Klaus lasa problemele false (Sâmbătă, 29 aprilie 2017, 16:43)

    Snitzelvienez [utilizator]

    Adevarata problema sunt imigrantii non europeni. Cei europeni se vor intoarce acasa


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi