Liderii PSD au decis luni sa aiba intalniri cu toate partidele parlamentare pe tema bugetului pe anul viitor. Prima discutie este programata sa aiba loc cu reprezentantii PC, luni, la ora 15.30. Reprezentantii PSD au anuntat deja ca votul favorabil la bugetul pe 2008 depinde de masura in care vor fi acceptate amendamentele formulate de parlamentarii social-democrati. Legea bugetului ar trebui adoptata in urmatoarele doua saptamani.

Bogdan Niculescu-Duvaz a anuntat, dupa sedinta conducerii partidului, ca, pe aceeasi tema, va avea loc si o intalnire "formala" cu Guvernul. El a admis ca discutii pe aceasta tema au av ut loc si pana acum, atat cu partidele cat si cu guvernul, dar nu intr-un cadru oficial.

PSD a depus in comisiile de specialitate peste 700 din totalul de 1200 de amendamente, cele mai importante referindu-se la majorarea salariului minim pe economie la 640 RON, la reducerea TVA la alimentele de baza si cresterea la cele de lux sau la adoptarea unor pachete legislative referitoare la pensionari sau la tinerele familii.

Liderii PSD au declarat, in mai multe randuri, ca vor vota impotriva legii bugetului pe anul viitor daca nu le vor fi acceptate mandatele inaintate. Ei sunt dispusi sa sustina amendamentele altor formatiuni politice in schimbul obtinerii unei sustineri majoritare pentru modificarile pe care vor sa le aduca.

Proiectele legii bugetului de stat si ale celei privind bugetul asigurarilor sociale sunt in dezbatere la comisiile de buget-finante din cele doua camere ale Parlamentului. La nivel declarativ, reprezentantii partidelor politice sustin ca ar fi suficenta saptamana viitoare pentru ca ele sa primeasca votul plenului reunit. Experienta ultimilor ani arata insa ca dezbaterea pe articole in plen dureaza cel putin 2-3 saptamani.

O varianta pentru a creste sansele intrarii in 2008 cu un buget adoptat ar fi prelungirea sesiunii parlamentare pana duminica si convocarea unei sesiuni extraordinare intre Craciun si Revelion.