Premierul Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC pentru Cotroceni, foloseste imaginea vicepresedintelui american, Joe Biden, in materiale de promovare electorala postate pe pagina de Facebook a liderului PSD.

HotNews.roFoto: Hotnews

Campania electorala nu a inceput oficial, insa dupa ce si-a anuntat formal candidatura la Presedintie, in Consiliul National al PSD de marti, Victor Ponta si-a intensificat actiunile de promovare.

Vineri, staff-ul premierului a postat pe pagina lui de Facebook o macheta de promovare in care politicianul roman apare alaturi de vicepresedintele american, Joe Biden, la Guvern, imaginea fiind isotita de mesaje cu referire la politica externa, una dintre atributiile principale ale functiei de presedinte al Romaniei.

"Politica externa de succes", scrie mare sub Biden si Ponta, pe fond rosu, cu insertii de inspiratie traditionala romaneasca.

Fotografia a fost facuta la vizita lui Joe Biden la Bucuresti, din luna mai 2014.

In octombrie 2013, si Victor Ponta a facut o vizita la Washington, unde s-a intalnit cu Biden. Atunci, oficialul american i-a reamintit premierului roman importanta protejarii statului de drept in Romania.

"Vicepresedintele a subliniat faptul ca succesul Romaniei ca partener democratic, cu un stat de drept puternic, este vital pentru intretinerea unui mediu de afaceri sanatos si ramane in mod considerabil printre interesele noastre comune", a mentionat Casa Alba, intr-un comunicat de presa, la vremea aceea.

Mesajul vicepresedintelui american survenea pe fondul scandalului declansat in Romania cu privire la inlocuirea unor sefi de la DNA, scandal ce a generat de asemenea si o reactie publica din partea Ambasadei SUA la Bucuresti.

In reactie, Ambasada SUA cerea ca numirea inlocuitorilor procurorilor DNA Lucian Papici si Mariana Alexandru sa fie "rezultatul unor proceduri corecte si al consultarilor", exprimandu-si totodata "admiratia si aprecierea pentru activitatea excelenta" a celor doi. Ambasada SUA a indemnat de asemenea actorii constitutionali sa coopereze si sa se consulte pe acest subiect, din enumerarea institutiilor si persoanelor implicate lipsind Guvernul si premierul.

Totodata, in timpul crizei politice din vara anului 2012, Washingtonul a trimis la Bucuresti un emisar special al guvernului american, respectiv pe Philip Gordon, asistentul pentru Afaceri Europene si Eurasiatice al secretarului de Stat de atunci, Hillary Clinton. Gordon, care s-a intalnit atunci cu principalii actori politici, anunta ca SUA "urmaresc indeaproape situatia din Romania" si a avertizat ca tara noastra trebuie sa pastreze statul de drept.

Potrivit lui Gordon, principalele ingrijorari ale Departamentului american de Stat erau determinate de "suspiciunea ca la referendum au avut loc fraude de amploare, de procesul de reactualizare a listelor electorale si de presiunile exercitate asupra Curtii Constitutionale". Astfel, emisarul special american le-a cerut atunci liderilor USL sa respecte deciziile Curtii Constitutionale si a mai spus ca "daca presedintele e nepopular si mandatul sau nu reflecta dorinta poporului, calea de a rezolva aceasta situatie sunt alegeri corecte si democratice".

Sosirea lui Gordon masura gravitatea situatiei din tara. Emisarii speciali intervin atunci cand diplomatia clasica esueaza, iar prezenta lor marcheaza in mod oficial o criza democratica profunda.