Deputatii isi vor desfasura in aceasta saptamana activitatea in teritoriu si pentru aceasta perioada vor primi doar indemnizatia de parlamentar, a precizat, luni, secretarul Camerei Niculae Mircovici, aratand ca alesii nu vor avea diurna deoarece aceasta este pentru sedintele din Bucuresti.

Mircovici a precizat acest lucru dupa sedinta Biroului Permanent, care a confirmat ca activitatea deputatilor in aceasta saptamana se va desfasura in teritoriu, transmite Mediafax.

"Diurna se primeste doar pentru activitatea desfasurata in sedinte sau in plen si in Bucuresti. Diurna nu are cum sa fie primita pentru activitati in teritoriu.Vor primi indemnizatia de parlamentar, asa cum fiecare isi primeste retributia", a spus Mircovici.

El a aratat ca, pentru saptamana viitoare, deputatii vor avea lucru in comisii in ziua de luni, iar marti si miercuri vor avea sedinta in plen si comisii.

Biroul Permanent se va reuni lunea viitoare.