Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu si-a declarat, vineri la Consiliul National, sprijinul total pentru Victor Ponta. "Nu am agende personale. L-am sprijinit si il sprijin pe Victor Ponta, in calitatea sa de presedinte al partidului(...) A dovedit dorinta si capacitate de invatare", l-a laudat Iliescu pe presedintele PSD. Totodata, Iliescu le-a atras atentia social democratilor ca alianta PSD cu PNL-PC trebuie sa devina cat mai repede functionala iar campania in 2012 trebuie facuta in strada, nu la televizor.

Principalele declaratii ale lui Ion Iliescu

  • In legatura cu unele speculatii vehiculate de unii oameni si cercuri interesate, vreau sa fac o precizare explicita: personal, nu am alt obiectiv si alt interes decat sprijinirea, cu experienta mea, a actualei conduceri a partidului. Nu am agende personale. L-am sprijinit si il sprijin pe Victor Ponta
  • Eu cred ca Victor Ponta are toate atuurile pentru raspunderile pe care si le-a asumat si doreste sa si le asume. A dovedit dorinta si capacitate de invatare. Altii nu stiu sa o faca. Eu constat ca se maturizeaza rapid. Am toata increderea in capacitatea sa. Trebuie sa-l sprijinim cu totii in acest efort, pentru ca este in interesul partidului.
  • Alianta cu PNL si PC trebuie sa devina cat mai repede cu putinta functionala. Stiu, este un efort de acomodare nu tocmai usor: sunt in ecuatie si animozitati si istorii personale care se reflecta in relatiile dintre organizatii si orgolii si interese sau ambitii.
  • Deasupra lor trebuie sa fie interesul comun al aliantei, care trece dincolo de castigarea alegerilor: prezervarea democratiei si relansarea economiei, o viata decenta pentru romani. Dialogul intre partide trebuie sa functioneze permanent. 
  • Alegerile care vin nu vor fi castigate la televizor, ci in strada si cand spun in strada, ma gandesc la dialogul permanent si nemijlocit cu oamenii. Primarii nostri, alesii locali si judeteni, liderii de filiale au datoria de a merge intre oameni, de a asculta nevoile si sperantele lor, de a le explica intentiile noastre.
  • Trebuie sa fim constienti de ceea ce ne asteapta cand vom reveni la guvernare. Anul 2013 va fi un an de varf pentru plata datoriei externe. Nu cred ca populatia va mai putea suporta multa vreme inghetarea salariilor si a pensiilor, scaderea puterii de cumparare.
  • Mai mult decat nivelul datoriei publice, care aproape s-a triplat in acesti trei ani de guvernare a PDL, trebuie sa ne uitam la capacitatea de rambursare a datoriei publice, care depinde esential de structura aparatului productiv, de capacitatea lui de a produce resurse pentru rambursarea datoriei. Acum, in 2011, capacitatea productiva a tarii s-a redus la jumatate fata de 2008. Asta ne obliga la o prudenta crescuta in abordarea problemelor economice si sociale. Este important sa ne stabilim cu atentie obiectivele de politici economice si sociale.
  • Trebuie sa venim in fata alegatorilor cu un program economic clar, cu prioritatile privitoare la cheltuirea banilor publici, de la investitii la protectie sociala, de la educatie la sanatate. Ele trebuie insotite de mecanisme clare de control al cheltuirii lor, de deplina transparenta in orice investitie. In Romania se risipesc prea multi bani, sunt prea multe investitii inutile si facute doar cu gandul la urna de vot.