Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Pescuit sportiv in Europa: cum integram stiuca romaneasca alaturi de crapul european?

de Adrian Luca     Contributors.ro
Miercuri, 14 decembrie 2016, 10:27 Actualitate | Opinii

Adrian Luca
Foto: Arhiva personala

Multe s-au spus, multe analize se fac și se vor mai face pe seama alegerilor tocmai încheiate și a ciclului electoral care tocmai începe. Mai mult decât în campanie, românii stau cu ochii pe ecranul televizorului și așteaptă declarația cea mare care să hrănească așteptările perioadei următoare.

Unii au pescuit remarca președintelui PSD, Liviu Dragnea, făcută imediat închiderea urnelor: ”Ştiţi că sunt pescar pasionat şi-mi place peştele. Am fost acum două săptămâni în piaţa Obor şi întrebam de crap şi de caras. Şi mi s-a oferit, iată, ce crap din Spania avem, ce caras frumos din Ungaria (…). Dar din România ce aveţi? Am întrebat şi mi s-au arătat câteva ştiuci amărâte. Dar România are un bazin hidrografic uriaş, de ce nu putem produce local? Asta este astăzi cea mai mare problemă în România. Trebuie să ne întrebăm: de unde consumăm apă, gaze, electricitate? De la firme străine care duc profiturile în străinătate. Noi vrem să facem o Românie unde să producem local ceea ce avem nevoie”

Pornind de la premisa că declarația este redată fidel, cred că nu ar trebui interpretată la modul grav, de atac la multinaționale. Nu o văd neapărat ca pe o declarație-știucă (știți că știuca, rechinul apelor dulci și limpezi, este faimoasă prin atacul-surpriză), ci aș vrea să o văd ca pe începutul unei dezbateri necesare despre cum înotăm noi în acest bazin politico-economic/economic-politic care se cheamă Uniunea Europeană. Subiectul este unul cât se poate de serios, pentru toate palierele societății, și poate că această pildă pescărească este chiar o nadă pentru reflecție…

Astăzi este deja un lucru comun în toată Europa, de la vest, la est, de la nord la sud, să se arate cu degetul la multinaționalele care fac BEPS (base erosion and profit shifting – erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor) după formula consacrată de OECD. Atacul e deja declanșat –  Londra, Paris vs. Google, Bruxelles vs. Apple, Bruxelles vs. Fiat etc. Cu bugetele secătuite, autoritățile statelor membre, încurajate de cele europene, sunt hotărâte nu numai să arunce năvodul ba chiar să electrocuteze sistemul fiscal actual: noi reguli de transparență, noi reguli de alocare a profiturilor de pe urma tranzacțiilor intra-grup ale multinaționalelor. Cum spunea comisarul Pierre Moscovici, acum e momentul politic, există starea de spirit necesară în rândul opiniei publice.

Or multinaționalele, grupurile de companii, în general, știu bine că, odată deschise zăgazurile, nu au cum să găsească loc ferit de noile griji fiscale nicăieri în UE, deci nici în România.

Problema e ce rămâne în economie după ce trece puhoiul? și răspunsul ține de modul în care ne poziționăm pentru a capitaliza cât mai mult din această transformare radicală a Europei.

Am mai avut ocazia să vorbesc despre revoluția integrării fiscale a Europei prin crearea unei baze comune de impozitare a companiilor care fac parte din marile grupuri europene (CCTB) ulterior acesta urmând să fie consolidată (CCCTB). N-am prea avut însă ocazia unei dezbateri pe tema implicațiilor pe care le are unificarea forțată în special asupra micilor economii nationale – subiectul nu și-a găsit loc pe agenda publică în ultimul an și jumătate. Liniștea e atât de adâncă încât la București nici măcar nu s-a transmis public că la reuniunea Consiliului UE de săptămâna trecută, cei 28 de miniștri de Finanțe și-au dat acordul politic final in partea statelor membre pentru acest CCCTB.

În esență, problema de a fi sau a nu fi pentru CCCTB ține de cât de mult ești dispus ca stat să renunți la ceea ce se poate numi suveranitate fiscală națională, acel instrument care-ți permite să influențezi economia  atunci când simpla aplicare a ratei de impozit nu mai este suficientă? (spre exemplu, vrei să influențezi un anumit domeniu prin printr-o rată de amortizare accelerată, acceptarea unor deduictibilități etc.)

Dar aici nu e vorba de emoții, e vorba de economie: (it’s the economy, cum zice o vorbă celebră de la americani) . CCTB-ul este poate cel mai ambițios proiect de la stabilirea pieței unice europene și își va urma destinul istoric – așa cum au acceptat să pună la comun instrumente naționale de politică valutară și monetară, marile economii europene (deci și cele mici) trec și la unificarea politicii fiscale. Fără îndoială că acestă bază comună are toate șansele să-și îndeplinească obiectivele de simplificare fiscală, creșterea gradului de conformare (ceea ce înseamnă respectarea obligațiilor fiscale de către contribuabili) și impulsionarea investițiilor de-a lungul UE. Dar, în același timp, are un inconvenient – forțează economii diferite, mult prea diferite între ele, să lucreze după aceleași reguli – o economie care produce tehnologie, cu una care asamblează. Putem continua la nesfârșit comparațiile (într-o parte avem o baltă plină de crapi dolofani, într-alta, știuci amărâte etc.), ideea e aceeași: baza comună elimină avantajele fiscale comparative, astfel încât, ca să mai atragă investiții, economiile mai putin dezvoltate par sortite să rămână prizonierele avantajelor competitive naturale, precum salariile mici.

Și atunci se pune firesc întrebarea: cum va ieși România din cercul vicios al salariului minim de 200 de euro? cu acest salariu, angajatul român de-abia supraviețuiește, fără acest salariu, economia românească de-abia respiră! (articol pe acestă temă, aici)

Soluția nu stă în a ne opune (inutil și contraproductiv) unei inițiative istorice precum CC(C)TB ci să negociem instrumente de compensare care să ne permită să ne atingem și obiectivele de dezvoltare. Spre exemplu, putem vorbi de un fond suplimentar european care să fie alimentat din încasările obținute prin reducerea BEPS la nivelul UE? Companiile ar putea să aibă acces de o manieră simplificată și flexibilă la aceste fonduri dacă investesc în economiile europene emergente, pentru reducerea decalajului de productivitate – așa vor câștiga și investitorii, și angajații, și bugetele de stat (prin creșterea încasărilor din impozitarea muncii, să spunem). Poate fi o sugestie, o pistă de negociere, din categoria mai las eu, mai lași tu, ca lucrurile să meargă înainte.

Actuala turnură a proiectului european – și CCCTB este o dovadă clară în acest sens – este că tot ce gândești azi la nivel național (că vrei locuri de muncă mai multe și mai bine plătite, că vrei reduceri de taxe masive etc.), totul se judecă astăzi în context european, în logica ce dai ca să primești la schimb.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


























​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

969 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi