Corbyn și aliații săi nu au un plan pentru preluarea Marii Britanii și foarte probabil nici nu vor dezvolta unul. Mai degrabă, vor încerca să confrunte guvernul lui David Cameron în stradă, prin acțiune directă.
În anumite cercuri, acțiunile ultimilor doi lideri ai Partidului Laburist din Marea Britanie par să confirme reputația englezului ca fiind rece și mizantrop. În 2010, Ed Miliband și-a uimit partidul când a candidat împotriva fratelui său, David, pentru șefia partidului. Mult mai puțin experimentat și mai puțin capabil decât David, el a câștigat cu ajutorul șefilor de sindicate, conducând partidul la înfrângerea epică din mai, anul acesta.
Una dintre multele sale decizii chestionabile a fost schimbarea sistemului de vot pentru alegerea președintelui, astfel că acum putea participa orice cetățean britanic dispus să achite trei lire sterline. Stânga radicală a folosit în propriul avantaj măsura disperată luată de Miliband pentru revitalizarea susținerii pentru un partid aflat în declin, mobilizându-se cu frenezie și oferindu-i lui Jeremy Corbyn o victorie șoc.
Atât Corbyn, cât și Ed Miliband provin din background-ul privilegiat al clasei de mijloc, același care a produs câteva dintre figurile cele mai radicale ale laburiștilor. De fapt, sunt oameni care vor să elibereze clasa de mijloc din lanțuri, deși adesea sunt și cei care au avut cel mai puțin contact cu aceasta. Cel puțin Corbyn a insistat să-și trimită copiii la școala locală din circumpscripția sa londoneză. A doua sa soție, o chiliană de stânga care știa de reputația proastă a unei astfel de școli, a hotărât însă ca fiul lor Ben să nu fie victima dogmatismului politic al lui Corbyn. În cele din urmă, va opta pentru educația privată, ceea ce l-a înfuriat pe Corbyn, divorțând de aceasta în 1999.
Cine este politicianul Corbyn?
Corbyn este parlamentar de mai bine de 30 de ani. Dar majoritatea colegilor săi nu au vorbit niciodată cu el. Cea mai mare parte a timpului și-a petrecut-o departe de parlament, promovând grupurile etnice și religioase angajate în ceea ce el vedea o rezistență la puterea americană sau a intermediarilor acesteia. Dar tacticile crude și obiectivele fundamentaliste ale grupărilor islamiste din Orientul Mijlociu și ale celor marxiste din America Latină nu erau o problemă pentru Corbyn (un ateu). Ele au înlocuit clasa muncitoare albă din statele emisferei nordice, devenind un fel de avangardă a unei rezistențe împotriva caracatiței capitalismului global situată pe Wall Street și Casa Albă.
În 1984, la puțin timp după ce Armata Republicană Irlandeză (IRA) a încercat să o asasineze pe Margaret Thatcher și pe restul miniștrilor săi la o conferință a Partidului Conservator, Corbyn l-a invitat pe Gerry Adams (la acel moment considerat a fi liderul IRA) să îi fie oaspete în parlament. A apărut de nenumărate ori alături de militanți palestinieni care apărau acțiuni militare întreprinse deopotrivă împotriva soldaților și civililor israelieni. A descris uciderea lui Osama Bin Laden de către trupele americane drept o conspirație, dar și o tragedie comparabilă chiar cu evenimentele de la 11 septembrie. Luna trecută, pus în fața unor dovezi fotografice potrivit cărora ar fi apărut pe o platformă alături de un radical din Orientul Mijlociu care ar fi tolerat uciderea militarilor britanici, Corbyn a spus simplu că nu își amintește de așa ceva.
Romancierul Martin Amis îl descrie pe Corbyn încet la minte și prost educat. Educația sa este fragilă și nu a urmat niciodată studii superioare. Dar ceea ce îi lipsește la nivel de forță intelectuală se compensează prin încredere supremă în faptul că diagnoza sa asupra lumii este singura corectă. Vocația de agitator profesionist (practicată jumătate din viață), precum și participarea activă la adunări militante i-au conferit un echilibru și o siguranță pe care rivalii săi lipsiți de culoare din mainstream-ul laburist nu o au.
Programul extremei stângi
Dar un lucru este cert. Corbyn nu este un discipol de secol XXI al lui Karl Marx. Marx credea în emanciparea maselor și a creionat un program pentru o alternativă comunistă la capitalism. Această transformare urma să se producă prin confruntare și violență, dar această etapă rămâne singura parte păstrată din credința marxistă de care Corbyn este interesat. Nu pare preocupat de propunerea vreunui program spre un viitor britanic radical diferit. Preferă să branduiască lumea reală, cea locuită de milioane de britanici, drept contrafăcută și lipsită de autenticitate. S-a retras din acea lume și vrea să creeze una alternativă cu ajutorul imigrației în masă, promovarea multiculturalismului și a diversității, pentru a eroda identitatea britanică, și prin reglementări industriale care să oprească distrugerea mediului de către om.
O moțiune parlamentară din 2003 care viza protejarea urbană a păsărilor, sprijinită de Corbyn și de alți doi paralamentari laburiști, ne oferă probabil câteva indicii despre viziunea sa despre lume. Aceasta pretindea că „oamenii reprezintă cea mai obscenă, pervertită, crudă, necivilizată și mai letală dintre speciile care au locuit planeta și așteaptă ziua inevitabilă în care asteroidul se va prăbuși pe pământ și îi va distruge, dând naturii șansa de a reîncepe de la zero“.
Numirea vulgarului Steve Fisher drept consilier principal nu este nicio surpriză pentru cei familiarizați cu trecutul lui Corbyn. În alegerile generale, a sprijinit un candidat anarhist susținător al războiului de clasă și înainte a descris echipa politică a lui Miliband drept „cea mai abjectă colecție de gunoaie“.
Anglia intră în tradiția continentală a extremismului
Dacă ar fi existat o istorie de personaje dezechilibrate și demagogi care să perturbe democrația britanică, atunci ascensiunea lui Corbyn nu ar fi fost la fel de spectaculoasă. Dar, până acum, diferența majoră dintre Marea Britanie și democrațiile continentale precum Franța, Italia sau Germania era lipsa totală de influență a extremiștilor. Ascensiunea lui Corbyn se poate explica pe fondul declinului partidului său, dar și al volatilității crescute a unor segmente societale unde, pentru prima dată, există susținere pentru un partid decis să conteste ordinea existentă, chiar și prin violență.
Partidul Laburist se destramă încet de multă vreme. Odată era o mișcare politică mare și vastă, dar nu mai este așa, pe fondul dispariției membership-ului său de bază, ancorat în clasa muncitoare. Blair este singurul lider laburist care a câștigat o majoritate parlamentară completă în ultimii 40 de ani. Dar activiștii din clasa de mijloc nu aveau niciodată încredere în Blair, jurând să îl distrugă, mai ales după invazia lipsită de discernământ a Irakului, în 2003. Patru ani mai târziu, a fost înlăturat printr-o lovitură organizată de Tom Watson, astăzi vicepreședintele partidului.
2
5
