Pe 18 februarie 2014 la Kiev protestele au redevenit violente. Probabil acesta nu este cel mai oportun moment pentru a discuta despre cauzele declanșării acestor violențe, dar penuria de informație în limba română obligă la efectuarea unei analize a cronologiei evenimentelor care au loc la Kiev în ultimile zile.
Există două ipoteze cu privire la cauzele declanțării violențelor la data de 18 februarie 2014: includerea în agenda Radei (Parlamentul Ucrainei) votului pentru revenirea la Constituția din anul 2004 și alegerea premierului. Ambele au fost programate pentru această zi. Coincidență sau nu, cu doar o zi înainte Vladimir Putin a declarat că va elibera o nouă tranșă (2 mlrd dolari SUA) din cele 15 mlrd dolari SUA, prevăzute în Acordul semnat în luna decembrie de către Victor Ianukovici și Vladimir Putin.
Opiniile sunt împărțite: unii consideră că anume Constituția a constituit mărul discordiei, alții sunt de părere că alegerea premierului, care trebuia să fie neapărat pro-rus (condiție pe care ar fi impus-o rușii pentru a elibera tranșa următoare de bani din cele 15 mlrd).
Cred că mai degrabă a fost o reacție în lanț și ambii factori i-au reorganizat pe protestatari să revină în stradă.
Modificarea sau revenirea la Constituția din anul 2004 – aceasta era întrebarea dimineței de 18 februarie 2014.
Revenirea la Constituția din anul 2004 era una dintre condițiile înaintate de Maidan și liderii opoziției în negocierile cu cei aflați la guvernare. După alegerea în funcția de președinte al țării Victor Ianukovici a acționat în direcția măririi atribuțiilor sale. Ucraina părea să se transforme, dar nu în direcția democratizării, dar mai degrabă în direcția întăririi unui regim autoritar.
”Au vrut să modifice Constituția pe întuneric!” strigau indignați protestatarii, care se adunau din ce în ce mai mulți în jurul sediului Parlamentului ucrainean. ”Nu le vom permite să iasă până nu vor vota revenirea la Constituția din anul 2004!” sau ”Vom sta aici până la victorie! Trebuie să simtă pe pielea lor furia poporului!” Activiștii Maidanului (protestatarii) și-au stabilit drept obiectiv ocuparea tuturor străzilor spre care există ieșiri din clădirea Parlamentului: ”Îi lăsăm pe deputați să intre, dar nu-i lăsăm să iasă de aici.” Între protestatari și provocatori (ultimii s-au organizat în ajutorul membrilor partidului regiunilor) era un singur cordon al miliției. Din mai multe surse (presă: Liga.net, Kommersant.ua, etc) putem afla că provocările erau planificate: protestatarii Maidanului trebuiau să apară la TV într-o lumină neagră – declanșatori de violențe. Din ce țară se arăta mereu cu degetul la activiștii Maidanului? Întrebarea este una retorică. Dacă protestatarii s-ar fi descalificat ca militanți pașnici, atunci conducerea și-ar fi legitimat acțiunile viitoare și ar fi rezistat până și cel mai probabil și după alegerile prezidențiale.
Martorii susțin că cei care apărau sediul Partidului Regiunilor (care a fost ocupat de protestatari și apoi reeliberat de forțele de ordine) erau pregătiți de un eventual atac. De aici și concluzia că provocările au fost planificate. În presă apar știri despre Titușki (membri ai unor grupări criminale, plătite de autorități) îmbrăcați la fel ca cei care formează auto-apărarea Maidanului. Astfel, aceștia au reușit să provoace violențe între cele două părți: protestatari și reprezentanți ai forțelor de ordine. Opoziția susține că prima grenadă a fost aruncată de forțele de ordine. Ultimii, la rândul lor, susțin că activiștii au aruncat cu pietre în ei. Haos. Victime de ambele părți. Morți. Primii din acea zi de 18 februarie 2014. Dar nu și ultimii. La ora 20:00 a început Atacul Maidanului sau așa-numita operațiune anti-teroristă.
După aproape patru ani de aflare în funcția de șef al executivului Mikola Azarov, pe care cetățenii ucraineni nu-l consideră nici ucrainean, nici rus, și-a dat demisia. Nu a fost una de onoare, pentru a fost somat de circumstanțe să o facă. În contextul în care fotoliul pentru premier s-a eliberat, rușii au început să-și pună întrebarea: cui dăm următoarele tranșe ale ajutorului destinat ”poporului frățesc” (Vladimir Putin de mai multe ori a menționat în cadrul conferinței sale din 19 decembrie 2013 cu peste 1300 de jurnaliști din toată lumea), cine îi va gestiona? Problema era și mai este în continuare următoarea: Rusia nu trebuie să plătească pentru eurointegrarea Ucrainei. Deci, Kremlinul are nevoie de garanții că noul șef al guvernului, care oricum va fi un sinucigaș în condițiile economiei actuale, trebuie să fie o persoană agreată de Moscova. Între timp, protestatarii aveau propria lor opinie despre acest ajutor: ”Ianukovici a primit această tranșă ca să se înarmeze!” Soluția în acest context avea și are (opinia protestatarilor) următorul conținut: demisia și arestarea celor care au permis vărsarea de sânge.
Rusia greșește. Și greșește când încearcă să cumpere cu gaze ”frăția”.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
