Sunt de trei luni in strada si pana acum nici gerul de -25 de grade nu a reusit sa-i alunge, nici bastoanele politistilor si nici gloantele trupelor speciale Berkut. Au, intr-o anumita masura, un trecut similar cu al nostru: permanent striviti intre marile puteri ale continentului si apasati decenii grele sub talpa sovietica.
Bucurestiul e mai aproape de Kiev decat de Viena. Primele cuvinte al imnului nostru – “Desteapta-te romane” - au un sens izbitor de asemanator cu primele cuvinte ale imnului lor – “Ucraina nu a murit inca”. Doua popoare canta in limbi diferite despre acelasi lucru: speranta care incearca sa supravietuiasca in mijlocul disperarii.
In ultimul an am fost de trei ori la Kiev. Am urcat pe baricadele lor, m-am inecat cu fumul lor negru, am trecut printre scuturile trupelor speciale Berkut, m-am intalnit cu apropiati ai lui Yanukovici si am dardait in frig alaturi de protestatari. I-am privit in ochi, i-am ascultat indelung, am incercat sa-i inteleg. Si, poate cel mai important, am invatat ceva de la ei.
De la Taras, un barbat inalt si inteligent, am invatat ca viata e mai plina atunci cand lupti pentru un ideal in care familia ta crede de trei generatii. Chiar si atunci cand acest ideal nu-ti umfla buzunarele si nici orgoliul.
De la Vasily, un biolog de 40 de ani care in loc sa doarma alaturi de familia sa din Lviv pazeste baricadele din Kiev, am invatat ce inseamna sa construiesti rabdator o lume care sa ofere o sansa in plus copiilor tai. Chiar si atunci cand stii ca nu o vei mai vedea cu proprii tai ochi.
De la Nikolay, tanarul IT-ist cu o engleza impecabila, am invatat ca iti poti schimba tara in bine doar daca ramai sa muncesti cinstit si sa speri in ea. Chiar daca nu mai ai incredere nici in politicienii ucraineni si nici in cei europeni.
De la Oksana si Sasha, doua adolescente care cara galeti pline cu pietre pentru a-i alimenta cu munitie pe cei din fata, am invatat cat de puternic si adanc poate fi entuziasmul tineretii. Chiar si atunci cand un palton bej din Zara se umple de noroi.
De la veteranul batran, ore intregi neclintit pe-o baricada, am invatat cat de importanta e perseverenta pentru a invinge. Chiar si atunci cand nu stii exact unde te va duce victoria.
De la femeile care impart mii de paini cu gem sau cu salam si ceai cald protestatarilor am invatat ca solidaritatea inseamna truda, nu lacrimari in fata unui mic ecran.
De la oamenii din partide si grupari diferite care striga acelasi lucru sub steaguri diferite am invatat ca in vremuri grele asemanarile sunt mai importante decat diferentele.
De la miile de femei si barbati care revin in Euromaidan chiar si dupa noaptea in care au fost ucisi unii dintre ei, am invatat ce e curajul.
Toti acesti ucraineni mi-au reamintit cat de vie si dura poate fi o notiune aparent desueta: patriotismul.
Restul? Oligarhii, coruptia, televiziunile politice, privatizarile salbatice, mincinosii ajunsi ministri, vorbele mari si goale, mafiotii care-si cumpara partide: sunt toate lectii pe care si noi, romanii, le stim prea bine.
Dar patriotismul, acel patriotism care inseamna sacrificiu, munca si speranta inca vietuind in mijlocul disperarii - asta e o lectie pe care trebuie neaparat sa ne-o reamintim.
Nota. Daca doriti sa aflati mai multe despre criza ucraineana, puteti citi articolele de mai jos:
- Interviu HotNews cu doi dintre protestatarii ucraineni aflati acum la Kiev si la Lviv.
- HARTA PROTESTELOR din toata Ucraina: Cine controleaza regiunile si unde se inregistreaza conflicte.
- Reportajele Hotnews din Kiev si analize care explica contextul politic care a dus la situatia actuala.
- Derularea cronologica si actualizata a evenimentelor din ultimele zile.
53
4
