Portocaliul este culoarea care a dominat revolutia ucrainenilor din urma cu un deceniu. Astazi, culoarea Euromaidan-ului din Kiev este neagra. Protestele din 2014 sunt nascute din disperare. Oamenii nu mai cred in politicieni, fie si cei din opozitie, si nimeni nu mai spera ca UE va veni sa-i salveze.

Protestatari la KievFoto: Hotnews

Euromaidanul din Kiev e un loc negru, unde oamenii obisnuiti lupta din disperare pentru un ideal care, in alte parti ale Europei, suna a moft si este adesea tratat cu cinism: libertatea. HotNews a stat de vorba cu doi dintre oamenii care protesteaza la Kiev si la Lviv.

Nikolay K. este unul dintre protestatarii care merge de doua luni in Euromaidan pentru a protesta impotriva regimului Yanukovici. E un barbat inalt, brunet si calm, nascut in estul Ucrainei dar cu optiuni pro-europene foarte solide.

V.M.: Nikolay esti acum in Maidan?

Nikolay: Acum nu. E destul de problematic acum sa ajungi acolo pentru ca tot centrul Kiev-ului e blocat si orasul in sine e blocat.

V.M.: Acum trei saptamani, cand am fost acolo, totul functiona normal in afara Maidanului.

Nikolay: Da. Acum doua zile totul era in regula si strazile erau deschise. Ieri, cand au inceput operatiunile, au blocat toate strazile care duc in Piata Independentei unde e Euromaidanul. E imposibil sa ajungi acolo cu masina, metroul e oprit complet. Oamenii din restul orasului pur si simplu nu pot ajunge acolo. Noaptea s-au gasit modalitati de a trece de blocajele trupelor speciale sau sa-i faca sa se retraga, dar e complicat sa intri acolo.

V.M.: Cati oameni sunt acum in Euromaidan?

Nikolay: Conform mai multor estimari intre 10.000 si 20.000 de oameni. Dar parti din Euromaidan e ocupat de Politie.

V.M.: Baricadele mari de pe strada Hrushevskoho...?

Nikolay: Sunt distruse si strada e complet sub controlul Politiei. Practic, jandarmii lui Yanukovici sunt acum chiar pe Maidan, dar nu-l controleaza in intregime. Cladirea mare in care era cartierul general al protestului e complet arsa. Daca luam in considerare toata zona controlata in urma cu cateva saptamani de protestatari, as spune ca 70% din acel teritoriu e inca al protestatarilor. Dar sunt mai multe puncte cheie care au fost pierdute.

V.M.: Cat de riscant e sa intri acum in Euromaidan.

Nikolay: Destul de riscant. Principala strada prin care se poate intra in Euromaidan e accesibila, dar ai sanse foarte mari sa-i intalnesti pe acesti criminali care patruleaza tot centrul orasului.

V.M.: Poarta toti uniforme sau...?

Nikolay: Nu. Unii sunt imbracati in haine normale, au bate, pietre la ei. Unii dintre ei seamana cu protestatarii sau cu cetatenii obisnuiti.

V.M.: In alte parti din Kiev viata se desfasoara normal?

Nikolay: Da, totul e ca de obicei. Totul functioneaza normal, cu exceptia transporturilor. Cum metroul nu functioneaza, oamenii nu pot merge niciunde si traficul in oras e distrus. Cu cat te apropii mai mult de Centru, cu atat lucrurile sunt mai periculoase.

V.M.: Oamenii din jurul tau, oamenii pe strada, in magazine, vorbesc despre ce se intampla?

Nikolay: Toata lumea vorbeste despre asta. Si unde te uiti vezi doar fete ingrijorate.

V.M.: Ce crezi ca se va intampla in urmatoarele zile?

Nikolay: Yanukovici va incerca in urmatoarele zile sa scape de Euromaidan. Nu controleaza inca lucrurile complet, dar daca ar fi putut sa scape de asta ar fi facut-o mai repede. Vedem acum ca investeste mai multe resurse in incercarea lui de a evacua Euromaidanul. Nu stiu de ce face asta pentru ca sunt sigur ca, daca sau cand Euromaidanul va fi infrant, protestele se vor extinde in alte regiuni ale Ucrainei si lucrurile se vor transforma intr-un fel de razboi civil. Cel putin in anumite regiuni. Acesta cred ca e cel mai probabil scenariu. Un alt scenariu, mai putin probabil, e ca asaltul jandarmilor se va opri si vom intra intr-un alt blocaj cum s-a intamplat dupa prima incercare a jandarmilor de a evacua Euromaidanul.

V.M.: Spune-mi daca noi am putea ajuta cu ceva?

Nikolay: Sunt tot mai convins ca factorul extern devine din ce in ce mai putin important comparativ cu evolutiile interne. In parte din cauza reactiilor lente ale Vestului si in parte pentru ca motivele din spatele acestei crize sunt in special interne, se datoreaza slabiciunii statului creat de Yanukovici. Sigur, avem nevoie de sustinere diplomatica si politica externa, dar nu cred ca aceasta mai este un factor cheie.

Pe Taras N. l-am intalnit in urma cu trei saptamani pe o baricada din Kiev, unde a ramas intreaga noapte, rezistand la -25 de grade. Acum s-a intors acasa, in Lviv, cel mai mare oras din vestul Ucrainei. Si acolo protestele continua.

Taras: Sunt in Lviv acum. Ieri am fost in strada si, alaturi de protestatari, am ocupat mai multe cladiri din Lviv. Cladirile au fost ocupate pasnic si nimeni nu s-a impotrivit. Cu toate acestea unele cladiri au fost incendiate, dar jandarmii nu s-au opus.

V.M.: Primarul orasului este alaturi de protestatari?

Taras: Nu stiu ce pozitie are despre ocuparea cladirilor administrative din Lviv. In privinta protestelor din Kiev, primarul Lviv-ului este alaturi de Euromaidan. A si spus asta.

V.M.: Jandarmii din Lviv au fost activ alaturi de protestatari sau doar pasivi?

Taras: Doar pasivi. Nu s-au opus deloc. A fost ocupat sediul procuraturii generale, cateva posturi de politie, sediul consiliului local, cladirea ministerului de interne a fost arsa complet.

V.M.: Exista oameni din Lviv care au plecat spre Kiev astazi?

Taras: Da. Din cate stiu eu doua autobuze mari au plecat dimineata foarte devreme spre Kiev si cateva masini particulare.

V.M.: Sunt blocaje pe soseaua catre Kiev?

Taras: Da, sunt, dar acele autobuze le-au ocolit si oamenii din ele sunt acum pe Euromaidan. E vorba de aproximativ 200-250 de oameni.

V.M.: Ce spun oamenii din Lviv despre ce se intampla acum in Kiev?

Taras: Of... E o tragedie ce se intampla acolo. Oameni ucisi, multi raniti, sanitari raniti... Ieri am fost la proteste impreuna cu prietenii mei si toti spuneau ca nu exista cale de intoarcere si ca vom lupta pana la capat. Din pacate situatia a scapat de sub control si, personal, cred ca si Opozitia e de vina pentru ca nu au reusit sa mai controleze situatia si sa mentina protestele pasnice. Oameni mor acum in Kiev si nimeni nu e responsabil pentru ce se intampla acolo.

V.M.: Crezi ca vor fi proteste masive in Lviv in urmatoarele zile?

Taras: Poate. Dar cel mai important este sa fim acum in Kiev si multi oameni vor incerca sa ajunga la Kiev.

V.M.: Ce crezi despre reactia Uniunii Europene la ce se intampla acum in Ucraina?

Taras: Nu cred ca declaratiile ne mai ajuta in vreun fel. Multe depind de Germania, liderul economic al UE, dar Germania e partenerul economic al Rusiei si sustin interesele lor in Ucraina. Avem nevoie de o interventie din partea unei tari puternice, cum ar fi Statele Unite.

V.M.: Esti optimist sau pesimist in privinta viitorului protestelor?

Taras: Cand incep sa fie ucisi oameni pe strazi, optimismul e doar o chestiune teoretica. Desigur ca vom rezista pana la capat. Dar situatia s-a inrautatit pentru noi. Actiunile trupelor lui Yanukovici s-au intensificat si e dificil pentru protestatari.

V.M.: Te vei duce in urmatoarele zile la Kiev?

Taras: Probabil ca da. Daca situatia nu se va schimba, cred ca tot mai multi oameni vor merge acolo si zecile de mii vor deveni milioane.

V.M.: Nu iti e frica?

Taras: Nu... nu avem nimic de pierdut. E ultima noastra baricada. Daca pierdem Euromaidanul vom pierde Ucraina si ne vom transforma intr-o autocratie inchisa, iar Yanukovici va incerca sa ne pedepseasca pe toti.

Va puteti informa despre criza ucraineana prin articolele de mai jos: