Trecutul nu este o alta tara. Mi-a revenit in minte acest lucru afland despre un rechizitoriu virulent, incoerent si diszgratios semnat de un jurnalist roman la adresa mea. Nu discut aici scrierile elogioase semnate de acelasi autor, devenit procuror, la adresa cartilor mele. Ori invitarea mea sa vorbesc la Muzeul Literaturii Romane pe care il conducea in urma cu cativa ani. Ori faptul ca se face iremediabil de ras cu consideratiile sale puerile, de un dezolant amatorism, despre Teoria Critica a Scolii de la Frankfurt si receptarea ei in Romania anilor 70. Utilizarea manipulativa a unor texte scrise inainte de plecarea mea din tara este o practica veche. O facea Securitatea, au facut-o “Romania Mare”, “Tricolorul” etc Acum o face Radu Calin Cristea in “Observator Cultural”. Din pacate, nu doar el.
Nu mai vorbesc ca imi face o culpa din citarea lui Santiago Carrillo intr-un volum din 1976. A auzit el de eurocomunism? Consider ca unele din acele acele texte au reprezentat regretabile concesii facute dominatiei ideologice comuniste. Nu insa si cele despre Adorno, Marcuse, Habermas, H. H. Stahl, C. Noica, tanarul Lukacs, Karl Korsch si Antonio Gramsci. Sa te ocupi de tanarul Marx nu era catusi de putin un gest conformist. In plus, daca eram un pion atat de important in aparatul ideologic (lucru fals), cum de n-am fost macar asistent universitar ori cercetator la un institut al Academiei? De ce am lucrat ca sociolog la Institutul pentru Constructii Tipizate si nu la “Era Socialista”, la Centrul de Cercetari pentru Tineret din subordinea CC al UTC, la Academia “Stefan Gheorghiu” ori macar ca redactor angajat la revistele de tineret (“Scanteia Tineretului”, “Viata Studenteasca”, Amfiteatru”, chiar “Luceafarul”)?
Un tanar cercetator (dl Dorin David) propune, tot in “Observator Cultural”, o paralela intre optiunile gardiste ale lui Mircea Eliade in anii 30 si cele comuniste in cazul meu. Este anistoric si chiar absurd: Eliade a ales sa sustina legionarismul intr-o Romanie democratica. Putea sa aleaga alta cale ideologica, diferita de ceea ce Eugen Weber a numit “revolutia arhanghelica”. Din cate stiu, Eliade nu s-a delimitat transant de fascism, nu a scris texte pe acest subiect, nu a rupt public cu optiunea de tinerete. A evitat subiectul, l-a eludat, l-a refulat. Nu cred ca cineva poate spune acelasi lucru despre ruptura mea cu comunismul, in oricare dintre incarnarile sale. As adauga, pentru a corecta o alta distorsiune bio-bibliografica, faptul ca nu am beneficiat in niciun fel de pe urma scrierilor mele incriminate azi cu atata zel in paginile amintitei reviste. O alta autoare (doamna Lavinia Barlogeanu) scrie tot acolo despre similitudinile dintre “cazul” meu si cel al lui Sorin Antohi. Am fost eu informator al Securitatii? Am probat undeva impostura privind titlurile mele academice? Asa se construiesc “cazurile”: prin desfigurarea deliberata a adevarului si prin sofisme insinuante. Dar numele lui Sorin Antohi trebuia adus in discutie spre a potenta imaginea maligna a celui denuntat.
Nu am ascuns niciodata ca am avut convingeri de stanga. M-am nascut intr-o familie de vechi comunisti care, in pofida dezamagirilor, au crezut in marxism si chiar in “Partid”. M-am despartit de acele convingeri, am devenit un intelectual liberal. In sensul profund al cuvantului, cu asumarile, lecturile si optiunile de rigoare. Nu sunt ”Homo Brucanus”, cum prea putin inspirat si incontestabil stigmatizant si-a intitulat dl Cristea serialul in varianta initiala, anuntata de “Observator Cultural” drept “un text incendiar”. Chiar este nevoie de incendii? Si totusi, in final, ce am eu in comun cu Silviu Brucan?
A propos de trecut, imi amintesc cum Silviu Brucan a iesit in fata (stia sa o faca!) imediat dupa Revolutie si i-a reprosat lui Octavian Paler trecutul de membru supleant al CC al PCR si de redactor-sef la “Romania Libera”, precum si unele texte obediente din anii 60. Ideologul comunist, devenit doctrinarul fesenist, isi permitea sa-l admonesteze pe intelectualul care rupsese categoric cu sistemul. Nu mai conta apostazia lui Paler, ea era persiflata obscen. Inclusiv de Vadim Tudor care scria numele acestuia cu doi de “l” spre a sugera lipsa sa de “romanitate”. La vremea respectiva, Dorin Tudoran a publicat un articol dur, in revista “Agora”, la adresa lui Brucan. Este un text care poate ar merita recitit. Se intitula, daca nu ma insel, “Care Oxford, tovarase Comintern?”
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
