hestiunea m-a surprins și m-a enervat dar am lăsat discuția să continue fără să intervin. Tipul lucrase în trecut pe la mai multe televiziuni și o spunea ca pe o banalitate. Da, televeziunile au listele cu invitați pregătite în funcție de preferințele partidelor. Adică dacă ești unul dintre ăia cu timp mult și te plimbi de la o televiziune la alta acest lucru ți se întâmplă pentru că ești previzibil/ă, ești deja într-o categorie, ai fost recomandat sau cel puțin agreat de unii sau de alții.
Tipul era sigur că asta mi s-a întâmplat și mie și că n-am de ce să me enervez, așa funcționează redacțiile. Și se pare că are dreptate. De exemplu, la TVR, politizată de oricine are Parlamentul, n-am mai călcat de prin iunie 2012. Pe semne că fusesem trecut pe lista PDL și că lista respectivă a devenit o listă de persoane neagreate. E drept că dacă mă uit în urmă cu sinceritate am avut mai mult poziții congruente cu fosta putere. Și am făcut-o din două motive principale.Primul: am observat că de multe ori găsesc poziția guvernului mai rațională în timp ce opoziția este la noi prea isterică și populistă. Tenteză guvenul cu politici aventuriste pentru a-l vedea rupându-și gâtul și pentru a atrage, fără să aibă o răspundere directă, voturi . Îmi amintesc cum în chestiunea dublării salariilor profesorilor susțineam guvernul Tăriceanu. Nu o fac din oportunism ci pentru așa cred eu că este mai bine.Al doilea: ce s-a întâmplat în vara lui 2012 m-a impresionat puternic. Nu-mi venea să cred că evenimentele la care asistam se întâmplau cu adevărat! Tentația despărțirii de Occident, bătaia de joc aplicată statului de drept, înființarea și desființarea de comisii care să spele sau să acuze, la cheremul potentaților zilei. Plus ceea ce înseamnă și reprezintă Dan Voiculescu. Cam asta a fost și probabil că așa am devenit, și fără voia mea, mai mult decât mi-am dorit, suporterul PDL.
Și pentru a fi sincer până la capăt, mai era ceva. Uram să suțin PDL-ul lui Videanu, Blaga, Udrea, Prigoană și alții din categoria de mai sus, dar n-am reușit să găsesc echivalentele Monicăi Macovei, lui Cristian Preda, Sever Voinescu, Toader Paleologu și al altora din acestă categorie în celălalte partide.
Probabil că, fiind în studiori de televiziune cu oameni de la Junalul Național aflați în simbrie la Dan Voiculescu sau cu diferiți impostori morali, văzând manipulările grosolane pe care le practicau cu mine de față, mă simțeam nevoit să intervin, sprijinind astfel, fără a avea o pasiune deosebită față de fosta putere, politicile acesteia. Pentru că mă ambiționam să vorbesc despre politici nu despre oameni.
Îmi aduc aminte când mă trezeam în studiouri cu impostori profesionali, niște nimeni-în-drum, cum este Pieleanu ce fabrică sondaje de opinie după cum îi cade lui mai bine. Există un fel de voluptate la oamenii ăștia de a epata, de a se da importanți. De exemplu, în pauzele lungi de publicitate Pieleanu povestea cum se bate el pe burtă cu Dragnea, care, ca să vezi, tocmai se întâmpla să-l sune dar trebuia să-i închidă repede că începea emisia. Niciun fel de grija in a-si ascunde discutabila relatie. Sau greața imensă pe care mi-o provoca SRS cănd făcea pe moralistul, eu știind pe cine am în față. Mă întreaba, cu tupeul și naturaleața celui cunoscător al acestor lucruri, pe mine cine mă plătește. Și alții m-au întrebat sau atacat pe Facebook cu aceeași întrebare. Pe unii dintre ei îi credeam oameni serioși. Mă plătesc singur, prin munca mea.
Ei bine, probabil că am fost ceea ce ei numesc un idiot util. Nu am luat niciun ban de la PDL, direct sau indirect, n-am primit niciun contract drept recompensă de la insituțiile controlate de ei. Că am simțit că înot în smoală când participam la proceduri de atribuire cu câștigător deja preferat și atunci, ca și acum, asta este adevărat. Nu mi s-a oferit vreo funcție și n-am vizat niciuna. Nu am primit niciun telefon și nici un “mulțumesc” şi nici n-am aşteptat vreunul şi nici nu ar fi fost cazul. Mai ales că atunci când aveam ceva de criticat la fosta putere o făceam cu nonşalanţă. Nu pentru ca să par echidistant şi astfel credibil ci pentru că nu mă lega nimic de ei. Sentimentul de libertate, de a spune când vrei ce doreşti şi cum doreşti, este unul dintre lucrurile pentru care merită să trăieşti! Mai ales într-o societate care practică democraţia liberală.
Probabil că vreţi să ştiţi dacă-mi place la televizor. Ei bine, la început îmi plăcea. Mă documentam suplimentar şi aşteptam cu nerăbdare discuţiile pe care mi le doream cât mai interesante şi provocatoare. Am fost repede dezamăgit de superficialitatea cu care redactorii le pregătesc, prezentaorii le tratează, iar regizorii de platou le dirijează. Când întrebam ce subiecte vom dezbate, pentru a mă pregăti cât mai bine, îmi spuneau de principiu subiectele dar menţionau că asta se va întâmpla “dacă nu va apărea ceva mai important”. Şi dacă eu nu mă pricep la acel “ceva mai important”? Mi se spunea să nu-mi fac griji, nu voi fi singur în studio. Spre consternarea lor mi-am permis să stau în fundal şi să spun pas, să nu comentez subictele pentru care opinia mea nu ar fi adus o valoare adăugată discuţiei. Să fiu folosit drept figurant pentru trecerea timpului.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
