Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Europa. Sau nimic

de Valentin Mircea     Contributors.ro
Marţi, 13 decembrie 2011, 12:33 Actualitate | Opinii

Valentin Mircea
Foto: Arhiva personala

Titlul de mai sus poate să vi se pară dramatic. De fapt, vremurile în care trăim par dramatice. Nu sunt însa dramatice decât în sensul că lucrurile nu mai pot merge ca înainte. Nu sunt panicat şi nici nu cred că vreun om cu scaun la cap ar trebui să fie.  Nu îmi plac alarmiştii, panicarzii şi profeţii apocalipselor financiare care au umplut spaţiul public de câţiva ani încoace.  Faptul că lucrurile nu pot merge ca înainte nu este deloc o constatare nouă la scara istoriei.  Au realizat acest lucru multe civilizaţii, ţări şi persoane. Unii prea târziu, alţii suficient de repede ca să realizeze schimbarea necesară.

Revenind la Europa, care este de fapt problema bătrânului continent şi a uniunii de state care a crescut şi s-a extins de aproape 60 de ani ? Duşmanii din afară, slăbiciunile din interior ? Prea marea diversitate sau birocraţia de la Bruxelles ?

Sunt convins că problema fundamentală a Uniunii Europene de azi o reprezintă jumătăţile de măsură.  Natura juridică a Uniunii Europene este un subiect de discuţie (şi de dispută) pentru juriştii specializaţi în dreptul internaţional public. Definirea Uniunii în cadrul noţiunilor cunoscute şi acceptabile pe plan internaţional este o bătaie de cap.  Este un stat ? Este o federaţie de state ? Este o confederaţie ? Niciuna dintre ele.  Uniunea Europeană este Uniunea Europeană. Şi atât.

Nici dacă  analizăm în detaliu elemente fundamentale ale formelor juridice recunoscute în dreptul internaţional public nu reuşim să ajungem la o concluzie.

Uniunea are o monedă unică (dar doar pentru o parte a statelor membre), are o cetăţenie europeană (care o dublează pe cea naţională), lipsa controlului la frontiere (tot pentru o parte statelor membre), un parlament ales prin vot de cetăţenii Uniunii (cu atribuţii restrânse, însă).  Toate acestea sunt elemente proprii unei forme de tip statal (stat sau federaţie).

Uniunea nu are, pe de altă parte, o politică externă comună  (iar poziţiile statelor membre sunt uneori chiar divergente), nu are o armată, nu are un şef suprem al administraţiei (preşedintele Consiliului European este doar o tentativă în acest sens), nu are un sistem fiscal şi nu are o limbă comună (ci mai multe – un adevărat Turn Babel).  Şi aceste din urmă elemente sunt tot definitorii pentru o formă statală.  Slăbiciunea sau inexistenţa lor derivă din şi denotă caracterul de compromis al construcţiei Uniunii Europene.

Este interesant de ramarcat că tocmai folosirea compromisului a reprezentat în timp cheia succesului pentru integrarea succesivă şi din ce în ce mai strânsă a mozaicului de state-naţiuni ale continentului european, cu orgoliile lor şi cu amintirea unei convieţuiri adesea conflictuale de-a lungul istoriei.

În prezent compromisul pare să îşi fi epuizat resursele iar Uniunea Europeană şi statele membre sunt forţate de contextul economic să adopte atitudini mult mai tranşante. Uniunea Europeană poate fi mai mult şi trebuie să fie mai mult decât este în prezent.  Ca şi o pasăre, ea nu poate plana prea mult, ci trebuie să dea şi din aripi.

Sub presiunea evenimentelor, prima anomalie care se îndreaptă spre o soluţie este cea a existenţei unui minim de uniune bugetară.  Moneda euro pare să plutească în gol în condiţiile în care regulile de politică fiscală nu sunt aplicate riguros şi sunt oricum insuficiente.

Adevăratul test al forţei şi coeziunii Uniunii are loc, cum se întâmplă  adesea, în condiţii dificile, în care prezentul este tumultos iar viitorul este neclar.

Procesul de integrare ar trebui continuat într-un ritm mai hotărât şi din acest punct de vedere poate că vom spune la un moment dat în viitor că frământările, confruntările şi toată agitaţia din prezent se vor dovedi a fi cel mai bun lucru care se putea întâmpla Uniunii Europene.  Atunci când lucrurile merg bine, toată lumea vrea să intre în club, să beneficieze de avantajele uriaşei pieţe interne şi de celelalte avantaje oferite de prezenţa în cadrul Uniunii, încercând în acelaşi timp să menţină propriile moravuri şi modele economice, sociale şi politice.  Menţinerea specificului nu este ceva rău iar diversitatea poate constitui chiar un avantaj pe scena internaţională. Dar specificul şi interesul fiecărei naţiuni nu pot fi un refugiu în faţa problemelor ridicate de construcţia – incompletă – a Uniunii Europene.

Într-adevăr, soluţia nu este mai puţină integrare ci mai multă integrare. E uşor când lucrurile merg bine dar e mult mai greu când problemele şi incertitudinea creează un teren fertil pentru tendinţele centrifuge, individualiste, naţionaliste şi orice alte tendinţe incompatibile cu ideea de unitate.  Individualismul – exacerbarea orgoliilor naţionale şi refuzul soluţiei comune – reprezintă o ameninţare majoră pentru viitorul Uniunii Europene.  Dacă aceasta prinde teren, va roade unitatea Europei dinspre interior şi va avea consecinţe dar nu acum ci după ieşirea din criză.  Abordările individuale vor continua şi după ce furtuna va trece şi nu văd de ce ţările care susţin ineficienţa şi cheltuielile nesăbuite ale unor colegi din Uniune – cum este Germania – ar mai vrea să facă acest lucru pe termen lung. Chiar dacă în sens larg Uniunea este bună pentru toate statele membre, este evident că ţări cum sunt Germania, Olanda, Franţa s-ar putea descurca şi în afara pieţei interne, oricum incomparabil mai bine decât ţări cu economii mai slabe sau încă neconsolidate cum este şi România. Din acest punct de vedere, Europa cu două viteze poate însemna şi implementarea unor mecanisme în care ţările puternic economic să beneficieze de avantajele pieţei interne dar fără a prelua şi eşecul politicilor bugetare din alte state.

Este o perspectivă  îngrijorătoare pentru România şi de aceea este bine că mergem alături de ţările care au preluat iniţiativa în Uniunea Europeană.

Pentru a reuşi, Europa are nevoie de mai mult de cât se face în prezent. Are nevoie de valori comune, împărtăşite de majoritatea locuitorilor. Are nevoie de obiective de dezvoltare la nivelul pieţei interne, iar piaţa internă însăşi trebuie să nu mai fie un scop în sine ci un motor de creştere şi de competivitate în raport cu alte mari puteri economice.

Un model pentru viitoarele State Unite ale Europei (sau cum se va numi entitatea în care ar trebui să evolueze Uniunea Europeană) sunt Statele Unite ale Americii. Organizarea acestora şi atitudinea cetăţenilor americani ar putea fi o bună referinţă pentru cetăţenii Uniunii Europene. În SUA există valori, obiective şi chiar o mândrie împărtăşite de majoritatea cetăţenilor americani dar aceştia sunt la fel de mândri de diversitatea lor iar statele federale dezvoltă politici sociale, economice şi chiar politice proprii, aflate în armonie cu cele de la nivel federal.  Un rol important în crearea şi succesul acestui sistem l-a avut Curtea Supremă a SUA căreia statele federale i-au încredinţat la scurt timp de la crearea federaţiei, puteri largi pentru a veghea la respectarea spiritului de unitate.  Acelaşi rol l-a jucat în Europa Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg dar rolul acesteia ar trebui să fie crescut iar mecanismul de „infringement” – o palidă ameninţare în prezent pentru nerespectarea regulilor obligatorii la nivelul UE – ar trebui să devină o armă tăioască în mâna Comisiei Europene şi a Curţii de Justiţie.


Citeste tot artiolul si comenteaza pe Contributors.ro

























728 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri