￯Un producator belgian de ciocolata numit ISIS este nevoit sa isi schimbe numele, pentru a doua oara intr-un an, din cauza ca noua sa identitate, "ISIS chocolates" sufera din cauza asocierii acesteia de catre cumparatori cu gruparea jihadista Stat Islamic, relateaza Mediafax.

Ciocolata ISISFoto: www.isischocolates.be

Anul trecut, compania si-a schimbat numele din Italo Suisse, intrucat compania nu avea nicio legatura cu niciuna dintre cele doua tari. Acum, compania este nevoita sa renunte si la numele de ISIS, care este si acronimul "Islamic State in Iraq and Syria".

In luna iunie, gruparea jihadista si-a schimbat numele in Stat Islamic, dar producatorul de ciocolata a avut de suferit din cauza similitudinii numelor.

Compania de ciocolata a fost infiintata in 1923, iar primul sau nume, Italo Suisse, a fost ales pentru ca fondatorul a invatat sa faca afaceri in Italia si Elvetia. In 2013, conducerea companiei a decis sa o redenumeasca.

"Am ales ISIS pentru ca este numele brandului bomboanelor si tabletelor noastre de ciocolata. Daca am fi stiut ca exista o organizatie terorista cu acelasi nume, nu l-am fi ales niciodata", a declarat directorul de marketing, Desiree Libeert.

Clientii internationali ai companiei au spus ca nu mai pot sa ii expuna ciocolata din cauza reactiilor negative ale clientilor fata de numele acesteia, a explicat Libeert.

Compania, care fabrica peste 5.000 de tone de ciocolata pe an si are o cifra de afaceri de circa 44,17 milioane de dolari, se va numi Libeert, numele de familie al proprietarilor acesteia.