Circa 200 de politisti perchezitioneaza miercuri peste 10 locuinte, din sase state, in cadrul unei investigatii asupra unui grup de extrema dreapta, suspectat de planificarea unor atacuri armate asupra politiei, evreilor si solicitantilor de azil, a anuntat Procuratura Generala, citata de Reuters.

Trupe GSG9 in MunchenFoto: cititor HotNews

Procuratura a anuntat dimineata ca raidurile includ perchezitii asupra locuintelor a 6 persoane despre care se crede ca au infintat noul grup, si a unei alte persoane, suspectate ca ajuta grupul sa obtina provizii.

"Scopul perchezitiilor de astazi este ca obtina noi dovezi despre infiintarea efectiva a unui grup, precum si despre preseupusele acte criminale pe care acestia le-ar planifica si potentiale materiale", a aratat Procuratura intr-un comunicat de presa.

Procurorii nu au dat detalii cu privire la eventuale arestari. Au precizat insa ca suspectii pastrau legatura, in mare parte, prin platormele de social media si se crede ca au inceput sa planifice atacuri in primavara lui 2016.

Procuratura nu a facut public numele gruparii insa presa germana relateaza ca raidurile au vizat membri ai unui grup autointitulat "Reichsbuerger" sau Cetatenii Reichului.

Gruparea nu recunoaste Germania moderna ca fiind un stat legitim si sustine ca "Deutsch Reich", cu granitele extinse, continua sa existe in pofida infrangerii nazistilor in al Doilea Razboi Mondial.

Agentiagermana de informatii interne a avertizat anul trecut in legatura cu cresterea violentelor de extrema dreapta, in urma unui afluz de peste un milion de imigranti, si a solicitat pasi concreti pentru a evita aparitia a ceea ce a numit "structurile teroriste de dreapta".

Numarul extremistilor de dreapta a crescut la 12.100 in 2016, de la circa 11.800 in 2015, potrivit unor informatii publicate de ziarul Tagesspiegel, care citeaza surse din securitate.