Benoit Hamon, fost ministru francez al Educatiei, considerat un outsider in cursa pentru desemnarea candidatului socialistilor la alegerile prezidentiale din acest an, s-a clasat pe primul in turul intai al acestui scrutin, cu 35,2% din voturi, si va merge in turul al doilea alaturi de fostul premier Manuel Valls, care a obtinut 31,6%, anunta AFP.

Fost ministru al Educatiei, Benoit Hamon are 49 de ani si este membru al Partidului Socialist din anul 1987.

Al doilea tur al alegerilor primare ale socialistilor francezi este programat pe 29 ianuarie.

Sapte candidati, dintre care trei socialisti, isi disputa pozitia de candidat unic al stangii, o "cupa cu otrava", potrivit Reuters, avand in vedere mostenirea actualului presedinte, socialistul Francois Hollande.

Castigatorul, indiferent cine va fi, este creditat cu sanse minime de a trece de primul tur al alegerilor prezidentiale din 23 aprilie. Conservatorul Francois Fillon si reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen, sunt creditati cu cele mai mari sanse sa se infrunte in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, pe 7 mai.