Episcopii romano-catolici au respins sambata ceea ce ar fi putut fi o acceptare istorica a homosexualilor, renuntand la parti dintr-un document controversat care vorbeste intr-o maniera mai pozitiva decat oricand in istoria Bisericii despre homosexuali, scrie Reuters.

Documentul, emis la finalul sinodului, dupa doua saptamani, de circa 200 de episcopi Romano-Catolici din intreaga lume, indica o divizune puternica in randul Bisericii Catolice pe probleme precum homosexualii si catolicii care au divortat si s-au recasatorit.

Dupa ce luni a fost emis un draft initial, episcopii conservatorui au promis sa schimbe limbajul in ceea ce priveste homosexualii, coabitarea si recasatoria, spunand ca s-a creat confuzie in randul credinciosilor si s-a atentat la familia traditionala.

Sectiuna de doua paragrafe a documentului final referitoare la homosexuali era intitulata "Atentie pastorala catre persoanele cu orientare homosexuala". Cea dinainte, versiunea de trei paragrafe, spunea "Primirea homosexualilor".

Versiunea initiala vorbea de "acceptarea si valorizarea orientarilor sexuale ale homosexualilor" si de a ii "primi acasa" pe homosexuali. Versiunea finala a eliminat aceste fraze si mare parte din terminologia pe care progresistii din randul Bisericii si grupurile pentru drepturile homosexualilor au considerat-o un progres important.

Versiunea noua foloseste un limbaj mai vag, mai general, repetand afirmatii existente inainte - homosexualii "trebuie sa fie primiti cu respect si sensibilitate" si ca discriminarea fata de homosexuali "trebuie evitata".

Purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, a declarat ca intregul document va servi la o reflectare mai profunda in randul catolicilor inainte de sinodul definitiv de anul viitor.

In adresarea sa finala, Papa Francisc, care le-a cerut episcopilor sa se exprime sincer, a spus ca ar fi fost "ingrijorat si intristat" daca nu ar fi existat discutii asa aprinse si oneste.

Papa a avertizat si fata de "rigiditatea ostila" a traditionalistilor" precum si de "bunavointa distructiva" a progresistilor care vor schimbarea cu orice pret.