Armata Statelor Unite foloseste pentru prima data elicoptere Apache impotriva rebelilor Statului Islamic (SI) in Irak, expunand trupele americane la un risc crescut de focuri de arma trase de la sol in timp ce ele ajuta fortele irakiene sa lupte cu gruparea islamista ce ocupa parti din teritoriul tarii, relateaza Reuters.

Trupele americane au folosit elicoptere impotriva combatantilor SI duminica si din nou luni, in timp ce au lovit baterii de artilerie si alte unitati langa Fallujah, a declarat un purtator de cuvant al Comandamentului Central, care este responsabil pentru fortele americane din Orientul Mijlociu.

"Este pentru prima data cand aeronave cu aripa rotativa au fost utilizate in coordonare si in sprijinul operatiunilor ISF (Forta de Securitate Irakiana)", a declarat maiorul Curtis Kellogg intr-un email. "Guvernul irakian a solicitat sprijinul cu aceasta capacitate de lupta in apropiere de Fallujah pentru a respinde (Statul Islamic)".

Oficiali americani, vorbind cu conditia anonimatului, au afirmat ca elicopterele folosite au fost elicoptere de atac Apache, potrivit Agerpres.

Christopher Harmer, fost aviator in Marina americana si care este acum analist la Institute for the Study of War, a declarat ca acest lucru este o escaladare semnificativa a nivelului de risc asumat de trupele americane ce ajuta armata irakiana.

"Aparatele care zboara la 30.000 de picioare (9.000 de metri) sunt complet imune la tipul de armament detinut de luptatorii SI, dar un elicopter nu este", a remarcat Harmer.

"Cand un elicopter zboara la 150 de picioare (50 de metri) deasupra pamantului, acel elicopter poate fi doborat de o grenada propulsata de racheta sau o mitraliera grea... deci este mult mai periculos", a adaugat el.

Colonelul Steve Warren, un purtator de cuvant al Pentagonului, a declarat la randul sau ca decizia de a folosi elicopterele a fost luata din cauza naturii obiectivelor, dar el nu a oferit detalii cu privire la cine a luat decizia.

Jihadistii organizatiei Statul Islamic (SI) au ocupat in cateva ore luni noapte trei cartiere din estul Kobane, oras sirian kurd strategic la granita cu Turcia pe care incearca sa-l cucereasca de trei saptamani si de unde au fugit sute de locuitori, a anuntat un ONG. Cu cateva ore inainte, jihadistii au infipt steagurile negre ale SI la o suta de metri est si sud-est de Kobane, al treilea oras kurd din Siria, cunoscut de asemenea sub numele de Ayn al-Arab. Daca vor cuceri intregul Kobane, jihadistii isi vor asigura controlul unei lungi fasii de teritoriu la granita siriano-turca.