NATO a incercat marti sa calmeze polemica provocata in America Latina de anuntul Columbiei privind o apropiere cu Alianta Nord-Atlantica, aratand ca o aderare a acestei tari este imposibila din cauza pozitiei sale geografice indepartate, transmite AFP.

Columbia "nu raspunde ctiteriilor de aderare" la NATO, al carui tratat stabileste ca acesta este "deschis tarilor din regiunea Atlanticului de Nord", a declarat un inalt oficial al NATO.

Presedintele columbian Juan Manuel Santos a declarat sambata, la Bogota, ca "in luna iunie, NATO va semna un acord cu guvernul columbian (...) pentru a initia un proces de apropiere cu aceasta organizatie". Acest anunt a provocat reactii puternice din partea mai multor lideri latino-americani de stanga.

"Nu exista in viitorul apropiat un plan pentru semnarea unui acord de parteneriat intre Alianta si Columbia", a precizat oficialul NATO la Bruxelles. "Insa examinam posibilitatea de a desfasura activitati specifice impreuna", a adaugat el, citand un acord privind un schimb de informatii clasificate.

"Acest acord ar fi precursorul unei eventuale cooperari viitoare cu Columbia pe care aliatii ar stabili-o via NATO", potrivit lui.

NATO numara in prezent 28 de state membre in Europa si America de Nord. Alianta a dezvoltat parteneriate cu numeroase tari, unele dintre ele foarte indepartate, precum Australia sau Mongolia, insa niciunul cu tari din America Latina.