Londra pregateste o evaluare a "echilibrului de competente intre Marea Britanie si Uniunea Europeana, a anuntat joi ministerul Afacerilor Externe, chiar inaintea inceperii summitului de la Bruxelles, considerat crucial pentru viitorul zonei euro, relateaza AFP.

Foreign Office a confirmat astfel o informatie publicata de Financial Times, care preciza ca ministrul William Hague doreste sa anunte in aceasta vara, in Parlament, lansarea unui "audit asupra impactului legislatiei europene asupra Marii Britanii".

"Suntem angajati, in virtutea acordului coalitiei, sa examinam echilibrul de competente intre Marea Britanie si Uniunea Europeana", a anuntat un purtator de cuvant al ministerului.

"Munca de pregatire e in curs. Lucram de ceva timp pentru a determina forma pe care aceasta evaluare trebuie sa o ia si speram sa prezentam detaliile in scurt timp", a adaugat purtatorul de cuvant.

Promisiunea de a examina acest "echilibru de competente" este prevazuta in acordul de coalitie incheiat in mai 2010 intre Conservatori si Liberal-democrati. Guvernul s-a angajat de asemenea ca niciun transfer de competente spre Bruxelles sa nu se faca fara referendum.

Dar dorinta de a pune in practica un astfel de audit are o semnificatie aparte in momentul in care liderii europeni se reunesc la Bruxelles in speranta de a gasi o solutie ambitioasa la criza care devasteaza zona euro.

Premierul David Cameron a respins pactul european pentru intarirea disciplinei bugetare in UE pentru a-si proteja piata financiara din City.