Farul Constanța s-a calificat în play-off-ul Ligii 1, după ce s-a impus joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației FC Botoșani. Duelul a avut loc în etapa a XXIX-a.

Foto:

Golurile echipei lui Gheorghe Hagi au fost marcate de Nedelcu ('15) şi De Nooijer ('90+1).

În minutul 39, Jefte Betancor (Farul) a ratat un penalty.

În urma acestui rezultat, Farul a acumulat 48 de puncte și a urcat pe locul 4 în clasament (nu mai poate pierde clasarea în primele șase).

De cealaltă parte, FC Botoșani ocupă locul 6, cu 46 de puncte. FC Argeș, de pe 7, o întâlnește miercuri pe FCSB și, în cazul unei victorii, se va duela în ultima etapă cu formația lui Marius Croitoru pentru un loc în play-off.

Înainte de startul meciului, jucătorii celor două echipe au ţinut un moment de reculegere în memoria mitarilor decedaţi miercuri seară.

Jucătorii echipei Farul au intrat pe teren purtând tricouri speciale pentru sprijinirea copiilor care suferă de pe urma războiului din Ucraina, gruparea constănţeană alăturându-se astfel campaniei UNICEF România.

Ce a spus Gică Hagi după ce Farul s-a calificat în play-off

Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Farul Constanţa, a declarat joi seară că este foarte fericit şi că îşi felicită jucătorii pentru efortul depus. El a menţionat că obiectivul formaţiei sale este să devină cea mai bună.

"O performanţă în primul an foarte bună, lipseam de doi ani de acolo. Fericire mare. Am luptat, am jucat bine, am meritat. Îi felicit pe jucători pentru că au ştiut cât au muncit, cât au suferit. E bine, bravo lor, felicitări. Au meritat şi bonusul, bravo lor.

Totul e greu în fotbal. Mama aşa m-a învăţat, şi când duci linguriţa la gură trebuie să munceşti. Am avut şi sincope, e normal, e primul an. Acum cred că stăm bine.

Eu m-am născut să câştig, nu ştiu altceva. E o mentalitate, nu sunt vorbe. Mă ştiţi de mic, sunt al vostru, mă ştiţi mai bine decât părinţii mei. Jucătorii cred în mine, chiar dacă ştiu că trebuie să munceşti mult cu mine. Vreau să progresăm.

Obiectivul este să devenim cei mai buni. Avem o echipă în Divizia A care a jucat mai bine decât noi? Noi am dominat, ne-am impus... Că n-am marcat în ultimele meciuri... Câteodată nici Barcelona, Real Madrid nu marchează", a spus Hagi la posturile care transmit Liga 1, citat de News.ro.

Rezumatul partidei dintre Farul Constanța și FC Botoșani:

*sursă video: Telekom Sport

Au evoluat echipele:

Farul Constanţa: Aioani – Dussaut (Boboc ’56), Larie, Mladen, De Nooijer – Artean, Nedelcu, Grameni (Sîrbu ’78) – Betancor (Moldoveanu ’79) – Ad. Petre (Pitu ’78), Omoh (Purece ’69). Antrenor: Gheorghe Hagi.

FC Botoşani: Pap – Haruţ, Dawa, Şeroni, Dragu (Tisdell ’70) – Braun (Criciuma ’74), Florescu (Tîrcoveanu ’41), Papa, Fili (Mailat ’46) – Croitoru (Dican ’46) – Roman. Antrenor: Marius Croitoru.

Clasament Liga 1:

1. CFR Cluj (44-15 golaveraj) 73 puncte

2. FCSB (53-27) 59 (-1 meci)

3. CSU Craiova (54-29) 51

4. Farul Constanța (42-20) 48

5. FC Voluntari (31-26) 47

6. FC Botoșani (32-26) 46

7. FC Argeș (25-21) 42 (-1 meci) etc.