Guido Raimondi, presedintele Curtii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) a declarat ca numarul cazurilor impotriva Romaniei a crescut cu 108% in anul 2016, adaugand ca este vorba despre cazuri repetitive care reflecta dificultati de ordin sistemic sau structural si cer gasirea unor solutii interne, potrivit Mediafax.

"In primul rand, in privinta Ungariei si Romaniei, unde numarul cazurilor a crescut cu 95%, respectiv 108% in 2016, situatia vizand cauze legate de conditiile de detentie. Indiscutabil, acestea sunt cazuri prioritare, pentru ca intra sub incidenta Articolului 3 din Conventie, dar sunt cazuri repetitive, ceea ce reflecta dificultati sistemice sau structurale si necesita gasirea unor solutii interne", a declarat Raimondi in discursul tinut cu ocazia ceremoniei oficiale de inceput de an judiciar.

"În domeniul penitenciar, Curtea defineşte principii care au fost clar stipulate în decizia din cazul Muršić din anul 2016. Pe baza acestor principii se diagnostichează o situaţie specifică dintr-un stat membru. Totuşi, repet, o soluţie trebuie găsită la nivel naţional. Acest lucru este posibil, aşa cum a arătat exemplul Italiei, în cazul căreia numărul cazurilor a fost mai mult decât înjumătăţit în doi ani şi jumătate. Acesta este rezultatul politicii Guvernului Italian, în primul rând ca răspuns la hotărârea-pilot Torreggiani, care se referea la supraaglomerarea din închisori, iar în al doilea rând, în ceea ce priveşte durata proceselor. Aceasta arată că acolo unde Guvernul are voinţa de a rezolva o situaţie şi impune măsurile necesare, rezultatele vin rapid", mai spune Guido Raimondi.