Vremea va fi calduroasa in majoritatea zonelor, local caniculara dupa-amiaza in vest si in sud-vest, cu temperaturi maxime intre 26 si 36 de grade. Indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge si depasi usor pragul critic de 80 al disconfortului termic local in regiunile vestice, pe arii restranse in sud si centru si izolat in rest, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie, citata de Mediafax.

Cerul va fi variabil, cu innorari temporar accentuate in partea a doua a zilei cand local in zona de munte si pe spatii restranse in vestul, nord-vestul si centrul tarii se vor semnala averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Izolat vor fi conditii de grindina, iar ploile pot avea caracter torential. Temperaturile minime se vor incadra intre 14 si 24 de grade.

La Bucuresti, vremea se va mentine calduroasa, cu o maxima a temperaturii aerului in jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Minima termica va fi de 18...19 grade.

La mare, vremea va fi frumoasa si calda. Cerul va fi mai mult senin, iar vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 26 si 28 de grade, iar cele minime intre 18 si 21 de grade. Temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 23 si 25 de grade.

La munte, vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data din an. Cerul va fi variabil, cu innorari temporar accentuate in a doua parte a zilei, cand local se vor semnala averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Izolat vor fi conditii de grindina, iar ploile pot avea caracter torential.