Ridicarea restrictiilor impuse romanilor pe piata fortei de munca din Spania, dificila situatie economica actuala si rolul parlamentelor din tarile democratice au fost temele principale de discutie abordate de presedintele Senatului Romaniei, Crin Antonescu, la reuniunea avuta miercuri la Madrid cu omologul sau spaniol, presedintele Senatului spaniol, Pio Garcia-Escudero Marquez, anunta Agerpres.

"Am facut aceasta vizita la invitatia omologului meu, am participat si la festivitatea de semnare a unui acord bilateral foarte important intre ministrul roman al transporturilor si doamna ministru a dezvoltarii de aici (protocolul de colaborare in transport si infrastructura de transport semnat de Romania si Spania, n.red.), si omologul spaniol; am avut si reuniuni cu sefi de cluburi politice, liberale, cu oameni din diaspora", a declarat Crin Antonescu pentru jurnalisti romani la Madrid. La reuniunea cu omologul spaniol, a spus Antonescu, "mi-am exprimat speranta ca decizia (guvernului spaniol, n.red.) care restrange dreptul la munca, care ii afecteaza pe romani, si al carei termen este in decembrie, nu va mai fi prelungita. Nu este o decizie care sa se ia acum, insa important este ca presedintele Senatului spaniol a vorbit elogios si a spus-o limpede si raspicat: marea majoritate a acestor romani care traiesc si muncesc in Spania au avut o contributie foarte importanta la cresterea economica a Spaniei, la bugetul diferitelor comunitati si la bugetul national".

Presedintele Senatului Romaniei a discutat cu omologul spaniol si despre dificila situatie economica actuala, iar cei doi au vorbit despre diferite modalitati de depasire a acestei situatii. "Avem in vedere o colaborare bilaterala cu Spania pe multe planuri, avand in vedere experienta tarii in materie de integrare, foarte de succes, precum si experienta in absorbtia si gestiunea fondurilor UE. De asemenea, companiile spaniole sunt interesate ca Romania sa reuseasca absorbtia acestor fonduri, pentru ca doresc sa lucreze, sa investeasca pe piata romaneasca, unde este nevoie de constructii, de infrastructura", a precizat Crin Antonescu.

In sfarsit, cei doi presedinti ai camerelor superioare ale legislativului spaniol, respectiv roman, au discutat si despre rolul actual al parlamentelor nationale, in aceasta perioada in care, "din cauza provocarilor crizei, se pun in discutie structuri ale societatii democratice. Am fost de acord: cu cat se va intari prestigiul si rolul parlamentului, cu atat civilizatia democratica va fi aparata", potrivit lui Crin Antonescu. El si-a manifestat totodata speranta ca aceasta vizita marcheaza un progres in relatiile bilaterale. "Sunt multe interese in comun, exista posibilitati de a dezvolta aceste relatii. Pornind de la traditii culturale, la acest moment de rascruce, contactele bilaterale sunt foarte importante", a incheiat el.

Presedintelui Senatului, Crin Antonescu, efectueaza o vizita oficiala in Spania, iar miercuri a avut o intalnire oficiala cu Presedintele Senatului Spaniei, domnul Pio Garcia-Escudero Marquez, la Senatul spaniol.