​Dan Muresan, fiul fostului ministru taranist al Agriculturii Ioan Avram Muresan, a murit subit in camera sa de hotel din Kenya, au confirmat pentru HotNews mai multe surse independente. Dan Muresan avea 32 de ani si lucra pentru o firma britanica de consultanta politica care a pus la punct strategii electorale in tari din Africa, sud-estul Asiei si Europa de Est.

Dan Muresan ocupa pozitia de coordonator al campaniilor electorale pentru clientii firmei britanice in care activa. In calitate de expert in comunicare politica a coordonat campanii electorale in Texas, Virginia si in tari din estul Europei si Africa. A absolvit London School of Economics si George Washington University, unde a obtinut un masterat in management politic si nationalism.

Tatal sau, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan, a fost condamnat definitiv la sfarsitul lui mai 2012, la 7 ani inchisoare cu executare pentru deturnare de fonduri. Procurorii l-au acuzat pe Ioan Avram Muresan ca, în calitate de ministru, ar fi elaborat in perioada 1999-2000 mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat a cantitatii de 5.000 de tone ulei, sub forma de imprumut, beneficiar fiind SC Sun Oil din judetul Constanta. In prezent, fostul ministru al Agriculturii isi ispaseste pedeapsa in inchisoarea Gherla.

UPDATE Un comunicat al Ministerului de Externe precizeaza ca "trupul neinsufletit al unui cetatean roman ar fi fost gasit intr-un apartament din districtul Nairobi. Cetateanul roman era angajat la o companie engleza de telecomunicatii, aflandu-se de mai multa vreme in Kenya. Acesta nu isi inregistrase insa prezenta pe teritoriul Kenyei la misiunea diplomatica romana. Dupa sosirea politiei, corpul neinsufletit ar fi fost preluat de o firma de pompe funebre in vederea efectuarii necropsiei si eliberarii certificatelor medicale constatatoare, urmand ca luni, 10 septembrie, un reprezentant al companiei de asigurari competente sa deschida un dosar in acest caz", se mai mentioneaza in comunicatul MAE, citat de Mediafax.

"Din pacate este adevarat", a declarat pentru Adevarul un fost consilier al ministrului Ioan Avram Muresan. "A murit intr-un hotel din Kenya, acolo unde era seful de campanie al unui candidat pentru alegerile generale", a spus Ileana Gaita.