O nouă bucată din Parcul Liniei a fost finalizată și deschisă în acest weekend de Primăria Sectorului 6. Spațiul verde vine în continuarea primului tronson din Parcul Liniei, are o suprafață de 3,5 hectare și o lungime de 580 de metri. Acum, Parcul Liniei se întinde de la Lujerului până în spate la AFI Cotroceni, pe o suprafață de 8 hectare și o lungime de 1,2 kilometri. În urmă cu 3 ani, unde se află acum spațiul verde, era o șină de tren abandonată, mult gunoi și vegetație spontană.

Parcul Liniei faza IIFoto: Hotnews / Catiușa Ivanov

„Anul trecut, de 1 iunie, primul parc al Cartierului Militari și cel mai lung parc liniar din Europa își primea cei dintâi vizitatori. Atunci a fost inaugurată faza întâi, lungă de 630 de metri și întinsă pe 4,5 hectare. Intrarea se face din Str. Lujerului, între Plaza Mall și Cora Lujerului. Iată că azi, la mai puțin de un an distanță, este dată în folosință a doua fază, dintre Gara Cotroceni și Bd. Doina Cornea. Are o lungime de 580 de metri și o suprafață de 3,5 hectare, din care un hectar este ocupat de o pădure urbană. Tot în ultimul an, a fost lățită și extinsă cu o jumătate de hectar prima fază a parcului, unde a fost amenajat un spațiu dedicat patrupedelor”, a comunicat Primăria Sectorului 6.

Parcul este unul liniar și se întinde de o parte și de alta a liniei ferate, care a fost acoperită cu lemn și marnă.

Primarul Ciprian Ciucu spune că acesta este cel mai mare parc deschis după Revoluție.

Dacă tronsonul I al parcului, inaugurat anul trecut, are mai mult spațiu de relaxare, un loc de joacă mare și o fântână arteziană, cel de-al doilea tronson, inaugurat duminică, are mai multe funcțiuni, având, două locuri de joacă, pumptrack, o zonă pentru fitness, o zonă pentru hamace, teren de sport, mese de pingpong, de teqball, foișoare smart, cu WiFi free și prize la care se poate conecta laptopul și lucra în aer liber, o piațetă, o fântână drydeck, o zonă unde flutură 30 de steaguri (27 ale statelor UE, plus un steag al Republicii Moldova, al UE și al Primăriei Sectorului 6). O altă noutate este că linia ferată nu a mai fost acoperită cu deck, ci cu marnă, după ce pe primul tronson deck-ul s-a tot desprins sau ridicat.

Parcul are și o pistă de biciclete de aproape 600 m lungime, la care se adaugă încă 600 de m din faza I.

Parcul Liniei, faza II / Foto: HotNews.ro / Catiușa Ivanov

În parc a fost amenajată și o mini pădure urbană de 1 hectare. S-au plantat 900 de arbori: brazi, pini, tei, salcâmi, pruni, arbori de lalea etc.

„Este prima pădure urbană într-o zonă intens locuită. În afară de această pădure, alți 550 de copaci au fost plantați în Faza II a parcului, iar 350 de arbori au fost plantați în faza întâi. S-au plantat în faza 2 și 2.500 de arbuști și mii de flori, iar suprafața spațiului verde e de 5.093 mp, cu sistem automatizat de irigații”, a informat Primăria Sectorului 6.

Pentru faza II, investiția a fost de 15 milioane de lei cu TVA, iar pentru faza I - 13,5 milioane lei.

Când încep lucrările la bucata dintre Lujerului și Valea Cascadelor

Primăria Sectorului 6 spune că va începe anul acesta lucrările și la ultima bucată din Parcul Liniei, între str. Lujerului și Valea Cascadelor. Spațiul verde va avea o suprafață de 8 hectare și o lungime de 3 kilometri.

„Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate și a scos deja lucrările la licitație. Ca și la fazele 1 și 2, lucrările vor începe cu igienizarea terenului viran. Faza 3 va fi una spectaculoasă, cu zone de picnic, de hamace, de cățărare, locuri de joacă, terenuri de sport, piațetă urbană, zonă de artă urbană și de evenimente, spații comerciale, dar și o zonă de expoziție CFR. La final, între Lujerului – Valea Cascadelor – Bd. Doina Cornea, ne vom bucura de cel mai lung parc liniar din Europa (de peste 4,2 kilometri)”, a mai transmis Primăria Sectorului 6.

FOTO Parcul Liniei faza I, deschis în urmă cu 1 an / Foto: HotNews.ro / Catiușa Ivanov