Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a trimis Ministerului Justitiei o propunere de modificare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ce prevede, printre altele, ca taxele judiciare sa intre in bugetul instantelor de judecata si instituirea unei cautiuni pentru cei care solicita suspendarea amenzilor si a contraventiilor de orice fel.

Potrivit unui comunicat al CSM, citat de Agerpres, propunerile de modificare se refera la reevaluarea cuantumului taxelor judiciare de timbru, cuantum care, in prezent, se situeaza inca la nivelurile stabilite pentru anul 2007, instituirea obligatiei platii unei cautiuni atunci cand se solicita suspendarea executarii unui act administrativ - de genul actelor care sanctioneaza contraventiile si amenzile de orice fel - , instituirea unei taxe judiciare de timbru pentru introducerea unei plangeri contraventionale, precum si obligatia platii unor cheltuieli de judecata in favoarea statului pentru petentii care primesc o solutie de respingere a acestor plangeri (care, statistic, sunt cele mai numeroase) ori care isi retrag plangerea.

Totodata, a fost reanalizata o mai veche propunere a CSM referitoare la oportunitatea instituirii unor cheltuieli de procedura datorate statului nu doar in materie contraventionala, ci, in general, in cauzele civile.

De asemenea, prin aceasta propunere se are in vedere ca aceste taxe judiciare sa revina titularului de drept, adica in administrarea puterii judecatoresti, asigurand astfel o finantare adecvata a sistemului de justitie.

In acelasi timp, pana la materializarea acestor propuneri, o parte a cuantumului taxei judiciare de timbru se propune a fi trecuta in bugetul ordonatorilor de credite - instantele de judecata. Aceasta cu atat mai mult cu cat va fi necesara finantarea implementarii codurilor de proceduri civila si penala si a Codului penal.