Dramaturgul englez Christopher Marlowe va figura in calitate de co-autor al unei reeditari a trilogiei "Henric al VI-lea", alaturi de William Shakespeare, a anuntat Oxford University Press, citata de The Guardian.

O echipa formata din 23 de academicieni din 5 tari diferite au finalizat studiul condus de 4 profesori ca editori generali: Gary Taylor (Florida, Statele Unite ale Americii), John Jowett (Institutul Shakespeare, Universitatea din Birmingham), Terri Bourus (Universitatea Indiana, Indianapolis, US) si Gabriel Egan (Universitatea de la Montfort , Leicester).

Expertii au analizat mari baze de date constituite in ultimii 20 de ani pentru a putea compara mai bine textele diferitilor autori. Astfel, ei au putut stabili termeni si fraze folosite mai mult de un dramaturg decat de alti autori, afirma Taylor, citat de AFP.

Echipa de experti a stabilit ca 17 dintre cele 44 de piese de teatru ale lui Shakespeare au fost scrise cu ajutorul unuia sau al mai multor alti autori.

"Numerosi cercetatori au suspectat asta din secolul al XVIII-lea, dar nu aveam pana recent nicio modalitate de a o dovedi", a adaugat Gary Taylor.

"L-am identificat pe Marlowe drept autor principal al primei parti din Henric al VI-lea. In partea a treia, Shakespeare este autorul principal, de aceea numele sau apare primul", a adaugat el.

Influenta lui Christopher Marlowe in opera lui Shakespeare a divizat expertii. Trebuie insa notat ca autorul "Tragicei istorii a doctorului Faust" a fost asasinat in 1593, in conditiile in care ultimele piese ale lui Shakespeare au fost publicate 20 de ani mai tarziu.