Transpoesie: Poezii de Doina Ioanid si Vasile Garnet in transportul public din Bruxelles

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 17 septembrie 2014, 12:29 Actualitate | Cultură

Lirica românească va fi prezenta în transportul în comun din Bruxelles, în cadrul proiectului Transpoesie. Poeţii Doina Ioanid (România) şi Vasile Gârneţ (Republica Moldova) fac parte din acest program de anvergură, la care participă treizeci de poeţi din tot atâtea ţări. În fiecare an, tema poeziilor coincide cu cea a anului european, în 2014 aceasta fiind “mişcarea”, informeaza ICR Bruxelles.

Aflat la cea de-a patra ediţie, Transpoesie este un proiect organizat de EUNIC Bruxelles (reţeaua europeană a institutelor culturale naţionale din Bruxelles), care pune în lumină poezia europeană.

Călătorii belgieni sau străini vor putea citi în română, franceză şi neerlandeză poezia Doinei Ioanid, scrisă special pentru această a patra ediţie a festivalului, dar şi poezia „Peisaj în mişcare” a lui Vasile Gârneţ (traduceri de Jan H. Mysjkin). Prin participarea poetului Vasile Gârneţ, lirica basarabeană este reprezentată în premieră în proiectul Transpoesie.

Asocierea Institutului Cultural Român Bruxelles la acest proiect vizează atât creşterea vizibilităţii poeziei, a culturii şi a limbilor străine în rândul publicului larg, cât şi accentuarea rolului fundamental al traducătorilor.

Transpoesie va debuta joi, 25 septembrie, la Bozar, cu lecturi de poezie şi muzică, la care va participa şi Doina Ioanid. Vernisajul expoziţiei de poeme va avea loc vineri, 26 septembrie la Galeria Anspach şi va celebra Ziua europeană a limbilor. Seri literare vor fi organizate la Institutul Balassi si la sediul librăriei Passa Porta, în prezenţa poeţilor din Austria, Estonia, Franţa, Italia, Lituania, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia şi Ungaria.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

407 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă