Violoncelistul Razvan Suma, unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, a cucerit publicul din cele mai multe oraşe ale ţării cu turneele sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”, este apreciat ca solist în concertele Sălii Radio şi participă în proiecte aflate la graniţa dintre mai multe genuri muzicale, adresate unui public deschis la inovaţie, cum ar fi colaborarea cu trupa Viţa de Vie sau concertele împreună cu Analia Selis. A susţinut de asemenea sute de recitaluri şi concerte în străinătate; alături de pianistul spaniol Josu Okiñena a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto.

Razvan SumaFoto: Orchestrele si Corurile Radio

Miercuri, 30 aprilie, ora 19.00, îl veţi asculta pe Răzvan Suma la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic WILLIAM KUNHARDT. Dirijor principal al Orchestrei de Cameră Arensky (Arensky Chamber Orchestra) – Londra şi dirijor asociat al Festivalului Piraeus din Atena, William Kunhardt se bucură de o carieră activă în capitala britanică, dar a fost aplaudat şi în Atena, Berlin, Cairo etc.

Răzvan Suma va interpreta Concertul în do major pentru violoncel şi orchestra semnat de HAYDN, un geniu al formelor perfecte în muzică. Violoncelul pe care cântă Răzvan Suma a fost conceput de lutierul Charles Adolphe Maucotel - unul dintre cei mai apreciaţi creatori de instrumente ai epocii sale - şi a fost realizat la Paris în anul 1849.

Concertul de la Sala Radio va fi completat de o inedită expoziţie de fotografie care îl are în prim-plan pe Răzvan Suma. Sub titlul „Patru anotimpuri cu Răzvan Suma în Cişmigiu”, fotografii Adi Stoicoviciu şi Cristian Preda l-au surprins pe artistul român şi violoncelul său de colecţie în diverse spaţii din parcul bucureştean, un adevărat maraton fotografic prin toate cele patru anotimpuri. Cele aproape 100 de imagini, imprimate pe suport de pânză - asemenea rugăciunilor care sunt atârnate pe fire suspendate şi lăsate în bătaia vântului în lumea asiatică – vor fi expuse la Sala Radio, în faţa clădirii, în ziua concertului.

Programul concertului de la Sala Radio va cuprinde şi o frumoasă partitură mozartiană - Simfonia nr. 35 în re major „Haffner”, a cărei denumire este determinată de numele unei familii nobiliare din Salzburg, care a comandat lucrarea. Veţi asculta şi o creaţie a compozitorul american Aaron Copland - Quiet City (Oraş tăcut) şi una a muzicianului francez Francis Poulenc – Sinfonietta.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.