Robert Turcescu: Am o informaţie, dar vreau s-o verific. Aţi primit in ultima perioadă nişte fonduri de la un organism financiar internaţional, bani alocaţi Justiţiei şi care, nu ştiu din ce motive, au trebuit returnaţi pentru că nu aţi fost in stare să-i cheltuiţi?

Cristian Diaconescu: Este adevărat, sint fonduri de la Banca Mondială…

R.T.: De ciţi bani este vorba, domnule ministru?

C.D.: Aproximativ 400 de milioane…

R.T.: 470 de milioane de dolari sau de euro….

C.D.: Pentru că nu au fost făcute proiecte ca lumea… aşa este… Cauze necunoscute l-au determinat pe Diaconescu să se răzgindească peste noapte. Ieri, domnia sa şi-a negat spusele. „Joi seară, cind am făcut declaraţia, nu cunoşteam toate amănuntele, astfel că punctul de vedere al ministerului va fi comunicat de Biroul de presă“.

„Banca Mondială este de vină“

Alina Tonigaru, purtătorul de cuvint al Ministerului Justiţiei, a declarat că Banca Mondială este, intr-un fel, vinovată de situaţia creată, nicidecum funcţionarii care ar fi trebuit să facă acele proiecte: „Banii erau alocaţi Oficiului de Carte Funciară din cadrul ministerului nostru.

Insă Banca Mondială nu a mai virat banii, deoarece a apărut o ordonanţă, prin luna mai, prin care Oficiul de Carte Funciară a fost trecut la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi unit cu Oficiul de Cadastru, care aparţinea de acel minister.

Astfel, cele două s-au transformat in Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, banii au fost transferaţi la MAI şi nu au mai ajuns la Ministerul Justiţiei“.

Conform declaraţiilor reprezentanţilor Agenţiei de Cadastru şi Proprietăţi Imobiliare, proiectul finanţat de Banca Mondială este in valoare de 25,5 milioane de dolari, iar informaţia se regăseşte pe site-ul băncii şi a fost confirmată de surse din cadrul instituţiei.

„Pină acum a fost utilizată doar jumătate din sumă, restul banilor fiind folosiţi in continuare de Agenţia de Cadastru“, a spus purtătorul de cuvint, al instituţiei Alexandru Tatu.

Presupunind că cei 25,5 milioane de dolari fac parte din suma de 470 de milioane de dolari (euro) la care s-a referit ministrul Justiţiei, tot ar rămine de explicat ce s-a intimplat cu restul de 444,5 milioane de dolari.