Obisnuiti sa si-l imagineze pe Iliescu mai mult mort decit viu, multi exclud deja orice posibilitate de a-l mai vedea contind cu adevarat in politica romaneasca. Iliescu, exponat de muzeu, personaj de istorie care se agata disperat si ridicol de o lume, care chiar sa vrea si nu mai poate sa-l recunoasca. Aceasta perceptie e cel mai usor de ghicit chiar in propriul partid.

Uitati-va la Adrian Nastase! Omul acesta exprima cel mai bine jena care-i apasa pe majoritatea pesedistilor pusi in situatia de a-i da de inteles „bunicutei" ca, in cele din urma, nici azilul de batrini nu-i un lucru rau. E savuros sa-l vezi pe cinicul Nastase cu cit chin isi joaca rolul de fiu tandru cu un parinte nazuros si senil.

Sa-i fi vazut, de cealalta parte, simbata, la lansarea ultimei carti a lui Iliescu, pe citiva dintre fidelii sai nedezmintiti, rasfirati si resemnati, aproape ferindu-si ochii unii de altii parca pentru a nu fi nevoiti sa-si tradeze neputinta. Acesta e adevarul recent al PSD, apasator si pentru unii, si pentru ceilalti, desi din motive diferite: Ion Iliescu a devenit o povara.

Iar din acest punct de vedere, intr-adevar, revolutia pesedista, imaginata de grupul de la Cluj si pe valul careia a fost cocotat Mircea Geoana, a invins. Baietii au obtinut, pina la urma, ce-au vrut. Cu un singur amendament, totusi important. Au luat partidul mai mult pe ochi frumosi si nu cu banii jos.

Iar acesta e si el un adevar, celalalt adevar al PSD, care-i apartine, de data aceasta, exclusiv lui Ion Iliescu. Pentru ca, spre deosebire de acesta, partidul pe care l-a fondat nu s-a nascut cu o constitutie care sa suporte o operatie pe cord, or, intimplarea de la recentul sau congres l-a cam bagat in coma. Iar PSD e, in acest moment, un partid care mai mult se face ca exista.

Geoana, oficial sef suprem al partidului, nu stapineste nici jumatate din partid, fiind ocupat, pe deasupra, sa-si mai tina si spatele de Adrian Nastase. Chestiune de care acesta din urma nici nu mai face un secret.

Cu gindul la viitorul congres, care va avea loc cel tirziu peste doi ani, Nastase isi remobilizeaza clientela care sa-l reinscauneze in locul lui Geoana, lasind balta mult promisul guvern din umbra, cu care se multumeste doar sa mimeze lupta cu puterea.

Mitrea, secretar general, omul care ar trebui sa administreze bucataria partidului si sa faca din acesta un mecanism gata oricind sa raspunda la marile decizii ale conducerii, are o singura grija. Sa-si asigure pozitia de putere in partid, indiferent daca Iliescu reia friiele sau ii lasa balta.

De altfel, luati separat, fiecare dintre cei trei are, prin urmare, o agenda proprie, care nu le permite, altfel ar pierde totul, sa faca din PSD un partid cu adevarat puternic. Pentru ca nici unul nu are suficienta capacitate de a raspunde ratiunii pentru care exista, pina la urma, orice partid. Aceea de a acoperi o nevoie reala a unui segment important din electorat.

Nici Geoana, nici Nastase si cu atit mai putin Mitrea nu sint, prin ei insisi, suficient de reprezentativi pentru ceea ce se vrea a fi PSD in ochii electoratului, si anume alternativa de stinga la actuala putere. Si ei stiu acest lucru. Asa se face ca, desi o povara, Ion Iliescu chiar le lipseste.

Le lipseste intr-un mod pentru care, din cind in cind, atit Geoana cit si Nastase au motive sa-si blesteme zilele. Sa suporti un batrinel in casa, sa-i faci toate mofturile si mosu de care vorbim chiar are mofturi, numai pentru ca altfel nu-i mai incasezi pensia cu care-ti tii familia in viata, acesta, da, poate fi simtit ca un blestem.

Iliescu isi dovedeste acum, inca o data, geniul de politician care stie sa ramina indispensabil chiar si atunci cind nimeni nu-l mai suporta. Cind adversari, cind de aceeasi parte a baricadei, cei cu care imparte viata politica s-ar bucura in egala masura sa-l vada cu adevarat mort.