Multa lume se plange iarna ca a "racit". Numai ca bolile sezonului rece pot fi de mai multe feluri si se trateaza diferit.

Aproape orice "raceala" incepe cu o rinita, adica o inflamare a mucoasei nazale. Ea poate fi insotita si de dureri in gat. Adesea, apare si laringita, caracterizata prin tuse uscata si raguseala.

VITAMINE SI CALCIU

Guturaiul este boala intalnita cel mai ades iarna, favorizata de starile de oboseala, alimentatie insuficienta si frig. Incepe cu o senzatie de infundare a nasului si urechilor, usturime in gat, stranuturi, insotite de secretie nazala, lacrimare. Mai pot sa apara durerile de cap, starile de indispozitie, frisoanele, starile subfebrile, scaderea poftei de mancare, uneori si insomnia.

Tratamentul consta in solutii pentru desfundarea nasului, insa medicamentele precum rinofugul sau bixtonimul nu trebuie folosite mult timp, deoarece duc la o infundare permanenta a nasului, care nu cedeaza decat la administrarea lor, iar bolnavul devine dependent de ele. Se mai iau antitermice, vitamine si calciu.

FARA ANTIBIOTICE

Mai grava este gripa care are o perioada de incubatie de 1-3 zile. Ea incepe printr-o febra cu debut brusc, cefalee, dureri musculare, respiratie greoaie. Antibioticele nu sunt recomandate si nu au nici un efect, decat in caz de complicatii.

Tratamentul trebuie facut doar cu picaturi dezinfectante in nas, tablete pentru gat, aspirina tamponata, paracetamol, siropuri contra tusei, frectii si 2-3 tablete de vitamina C pe zi.