Se va putea glosa la infinit pe tema raspunsului pe care parlamentarii l-au dat provocarii lansate de DNA atunci cand a fost ceruta incuviintarea perchezitiei imobilelor lui Adrian Nastase. Clasa politica nu a onorat premiera istorica ce-i fusese propusa si a refuzat sa renunte la privilegiile ei pentru a lasa cale libera justitiei. Era insa un raspuns usor de anticipat, cunoscand antecedentele protagonistilor.

Cu toata revolta pe care o genereaza in randurile unor categorii tot mai largi ale opiniei publice, trebuie sa recunoastem ca Adrian Nastase este un operator politic abil, un bun manipulator, care cunoaste perfect slabiciunile si vulnerabilitatile celor pe care-i manevreaza - in speta, ale parlamentarilor. Nu mai este un secret pentru nimeni ca numerosi membri PSD ii sunt ostili.

De votat insa voteaza, scrasnind din dinti, in sprijinul lui, pentru ca Adrian Nastase a stiut sa speculeze perfect vinovatiile, temerile si complicitatile parlamentarilor.

Discursurile sale, iritante pentru ziaristi si cetatenii obisnuiti, despre oroarea deranjului pe care l-ar produce procurorii cotrobaind prin lenjeria intima a familiei, nu erau adresate publicului larg, ci tintite catre colegii deputati, care s-au vazut imediat pusi in situatii similare.

Domnul Nastase stie exact care dintre ei ar putea trezi la un moment dat interesul procurorilor DNA. Cauza respingerii perchezitiei a devenit deci una comuna tuturor celor care vor sa tina justitia la portile parlamentului.

Dincolo de slabiciunile parlamentarilor, Adrian Nastase a speculat insa cu maiestrie si ostilitatea lor fata de ministrul justitiei Monica Macovei. Fara indoiala, multi au vrut s-o pedepseasca pe cea care se face vinovata de tenacitate in sustinerea reformelor anticoruptie si zgaltaie din temelii vechile practici din justitie.

Apreciata la Bruxelles, Londra si Washington, ea este hulita de policitienii autohtoni. Pana si premierul Calin Popescu-Tariceanu o suporta cu greu, si numai pentru ca o lauda Occidentul. Dupa esecul cererii de perchezitie, deputatul PSD Ion Stan i-a cerut demisia de onoare.

Constatand ipocrizia majoritatii alesilor natiunii, care sprijina doar retoric lupta anticoruptie, ministrul justitiei nu este departe de a ceda nervos.

Daca Monica Macovei a fost demoralizata de votul din parlament, in schimb toti cei anchetati de DNA s-au simtit sustinuti politic. Celebrul primar al Constantei, Radu Mazare, a inceput sa se planga din nou de abuzurile la care ar fi supus din partea procurorilor.

Dincolo de aceste consecinte negative pentru activitatea DNA si a Ministerului Justitiei, corolarul politic al zilei negre de marti, 7 martie, este esecul coalitiei. Desi nu stim cum a votat fiecare, stim ca o buna parte, intre 20 si 40 de deputati, au tradat. PC si UDMR au cerut vot secret, devenind astfel primii suspecti de a fi votat alaturi de PSD si PRM.

Este clar ca o astfel de coalitie nu poate functiona. Partenerii minoritari par sa i se fi alaturat doar pentru avantajele guvernarii si nu se considera legati de niciun fel de angajament fata de partenerul majoritar, Alianta D.A.

Se solidarizeaza cu cine poftesc si rad in nasul Aliantei pentru ca nu sunt, practic, controlati de nimeni: fie au un electorat captiv (UDMR), fie au unul nesemnificativ (PC) si atunci conteaza doar interesele liderilor.

Putem, desigur, sa ne lamentam la infinit ca avem o clasa politica plina de uscaturi. Pe de alta parte, putem totodata sa ne amintim ca am fi putut scapa de o parte din acestea prin alegeri anticipate. Solutia este nepopulara, de-a dreptul antipatica, precum sarea amara. Tot ca sarea amara insa ar fi avut un efect de curatire a organismului politic.

Electoratul ar fi transat si responsabilitatea politica ar fi fost clar atribuita, nu disipata ca in prezent. Singura la guvernare, Alianta nu ar fi putut sa se abata prea mult de la program. Momentul a fost insa pierdut si rezultatele se vad: Alianta este inoperanta, iar partenerii minoritari nu au scrupule. In consecinta, PD si PNL au deja strategii diferite pentru 2008.

Desi anticipatele sunt, de acum, o cauza pierduta, merita totusi sa meditam la consecintele ratarii lor. Asa, ca sa ne fie invatatura de minte pentru viitor, si sa nu ne mai facem vreo iluzie in privinta coalitiilor.