Cu nervii intinsi si ochii mijiti, Geoana, Iliescu, Nastase si Rus joaca un poker fascinant la masa partidului.

Cel mai agitat jucator este Adrian Nastase, disperat ca pierde totul. Abil, dar cu putini asi in mineca, joaca tare. La cacealma. De citeva zile, raspindeste amenintarea ca va rupe partidul. Se vede ostentativ cu Dan Voiculescu, amplificind psihoza. Bate saua PC sa priceapa PSD. Deputatii din jurul sau, Bejinariu, Ponta, Stan si altii, tipa ca din gura de sarpe ca vor parasi PSD.

Sint ultimele carti aruncate pe masa de joc. Mircea Geoana se tine tare. Pluseaza: nu se prabuseste Universul fara Nastase. Ieri, Nastase a marit potul, organizind un pelerinaj demonstrativ pe la usa biroului sau. Nu i-a prea iesit. Geoana, Iliescu si solia grupului de la Cluj, Vasile Dincu, au afisat fete imobile.

De ce nu crede partidul in jocul lui Nastase? Fostul premier nu are viitor in afara partidului. Partidul Conservator nu poate conserva cadavre politice. Apropierea de Voiculescu grabeste descompunerea, nu o opreste. De ani de zile, cu tot sprijinul trustului de presa, PC a ramas tot un fel de cosciug plutitor, strecurat in 2004 in Parlament pe dricul PSD.

E adevarat, Voiculescu ii datoreaza lui Nastase ca i-a tinut partidul in perfuzii. I-ar imprumuta bucuros aparatele, in semn de recunostinta. Dar Nastase vrea sa conduca un partid in viata, nu sa se intinda pe catafalcul PC, sa scrie editoriale la „Jurnalul National" sau sa prezinte stiri la Antenta 1. Jocul la cacealma se va incheia cu bluff previzibil.

Vor parasi partidul citiva anonimi, mai putin Nastase. Iliescu joaca pe mize mari. In primul rind, spera sa-si ia revansa dupa partida umilitoare de acum un an, cind marii trisori din partid au masluit cartile si l-au buzunarit de functie. Acum pariaza pe cartea congresului extraordinar, sperind sa-l elimine pe Geoana din joc si sa-i pedepseasca pe tradatorii din aprilie 2005.

L-a aruncat in joc si pe jolly-jocker-ul Madalin Voicu, chipurile candidat la sefia PSD. Truc ieftin. In afara de cartea „liderului sarac si cinstit", Iliescu nu mai are ce juca. Mircea Geoana arunca pe masa cartea reformista si pe cea europeana. Sprijinul socialistilor europeni si lobby-ul extern sint asii din mineca.

Tinteste pastrarea functiei, reconstructia PSD, cistigarea autoritatii si eliminarea lestului din partid. Marea sa vulnerabilitate este lipsa de credibilitate si criza de lideri noi si cu anvergura. Fara ei, Geoana pierde partida. Ramine grupul de la Cluj, cu Ioan Rus cartofor, specialist in jocul la asteptare.

Ma pregateam sa pun punct, cind am aflat ca doi dintre deputatii lui Nastase s-au decis sa nu mai plece nicaieri. Nastase mentine suspansul, jocul la cacealma continua. Marele pot - electoratul partidului - se micsoreaza de la un sondaj la altul.