Prin anii ’70, in ziarul „Scanteia tineretului” aparea o rubrica de succes: „Sa discutam despre tinerete, educatie, raspunderi”. Era, de fapt, o dezbatere morala sustinuta cu opinii exprimate in mii si mii de scrisori, ce avea un impact extrem de puternic.

Oare astazi ar mai trezi acelasi interes o dezbatere despre moralitate? Eu gandesc ca da. Mass-media, in general, crede insa ca nu si se fereste sa-si testeze cititorii, ascultatorii, telespectatorii.

Astazi ne preocupa cu deosebire imaginea. Dar, in esenta, orice imagine - a unei persoane sau chiar a unei institutii - nu are si o fateta morala? Raspunsul este fara indoiala afirmativ.

Asa ca, la un moment dat, cand in dezbaterea publica, alaturi de multe alte dosare aflate in lucru la CNSAS, a ajuns si dosarul „Presa”, fiind vehiculate numele multor ziaristi de dinainte de decembrie 1989, despre care se presupune ca ar fi avut legaturi cu Securitatea, cred ca e in firea lucrurilor ca latura morala a imaginii celor implicati sa fie analizata cu ceva mai multa atentie.

In ceea ce ma priveste, cred ca le sunt dator cititorilor cu cateva explicatii. Mi-au vazut poza intr-un ziar. Au citit, in alt ziar, o lista lunga in care imi apare numele, cu indicatia „a incetat legatura cu Directia 3”. Iar un al treilea ziar m-a infierat in „lista turnatorilor”, fara sa faca vreo verificare.

Iata fapte ce-i indreptatesc pe cititori sa intrebe: „Tu, Adrian Vasilescu - care in cartea pe care o publici in foileton, in «Saptamana Financiara», vrei sa polemizezi cu Milton Friedman, ilustrul economist ce si-a legat numele de o idee ce a facut epoca: «Liber sa alegi» - cum ai ales?”.

Voi raspunde deschis, cu sinceritate, la aceasta intrebare. Securitatea m-a curtat. Am calatorit mult in strainatate si, inevitabil, persoana mea a trezit un interes sporit.

Din clipa in care Securitatea a luat legatura cu mine, in 1970, primul an in care am fost in Apus, mi-am propus doua repere morale pe care am reusit sa le respect: 1) sa nu semnez vreun angajament care, imediat sau mai tarziu, sa ma constranga, in cine stie ce imprejurari, sa torn pe cineva;

2) sa nu fac in nicio imprejurare referiri la persoane - prieteni, dusmani, colegi, cunoscuti, rude - nici direct, nici aluziv, pentru ca nimeni sa nu aiba de suferit din cauza vorbelor mele, scrise sau doar rostite.

La urma-urmei, ce inseamna legatura unui civil cu Securitatea? Era, desigur, o relatie speciala, in care reprezentantii unei institutii careia statul ii conferea o forta iesita din comun intrebau si iar intrebau; cel intrebat fiind nevoit sa raspunda. Fireste, raspunsurile date puteau sa fie devastatoare, sa multiplice raul. Sau puteau sa fie date in asa fel incat sa nu faca rau nimanui.

Nu vreau sa ma falesc. Vremurile erau complicate. Nu am vocatie de erou si nici nu stiu cum m-as fi comportat in situatii-limita. Poate ca Dumnezeu mi-ar fi dat tarie sa rezist. Sau poate, dimpotriva, m-ar fi lasat sa cedez. Despre razboaiele care nu s-au purtat n-avem ce povesti.

Securitatea nu era manastire de maici. Nu era nici macar manastire de calugari. Dar un om ca Ion Diaconescu, despre care am auzit ca n-a cedat nici presiunilor la care a fost supus in puscarie si n-a turnat, poate ca s-a bucurat de rasplata lui Dumnezeu pentru anii de suferinta si a reusit sa-si infranga frica. Istoria n-a dus lipsa de eroi.

N-a dus insa lipsa nici de lasi. Multi, santajati doar cu banale adultere ocazionale ori cu chefuri ce-va mai deocheate, inregistrate pe pelicula, au plecat steagul. Au mai fost si cei care s-au oferit sa toarne din viciu ori manati de cine stie ce interese. Moralitatea si imoralitatea sunt procese cu nuante multiple.

Securitatea era insa un designer iscusit. Trimitea, la locul potrivit, ofiteri potriviti.

Pe mine nu m-au santajat. N-au avut cu ce. Asa ca nici ofiterii care au luat legatura cu mine nu aveau fi-guri de santajisti. Sau de profesionisti ai fortei brutale. Dimpotriva, erau tineri scoliti, cu lecturi, cu preocupari in domeniul artei. Dialogul era purtat in plan intelectual. Tentativele de seductie erau rafinate. Bunaoara, sugestia unei cariere in diplomatie.

Dumnezeu m-a ajutat insa ca nici de-a lungul timpului, in dialogul cu propria constiinta, nici astazi, cånd se contureaza o judecata publica, sa n-am motive sa rosesc. Am avut sansa sa aleg cat de cat liber. Si am ales: sa nu fiu un turnator.