Mona Musca s-a retras din viata publica - sper ca doar pentru putin timp -, cu sprijinul Curtii de Apel si al unei strategii bine puse la punct. In aceeasi zi, 7 martie, a fost mustruluita, blajin, conducerea SRTv, de catre Comisia de Cultura si Arta a Parlamentului. Printre altele, si pentru pierderea transmisiei meciurilor din campionatul intern si anost.

Televiziunea nationala a colaborat cu Securitatea timp de treizeci si trei de ani. Atit ca institutie, cit si individual, prin contributia entuziasta a cel putin jumatate din angajati. Alti sapte ani a fost tributara nomenclaturii. Ultimii zece ani a fost doar o televiziune comerciala si partial dependenta.

Importanta televiziunii ca masina de propaganda a fost constientizata de conducerea partidului inca din epoca Dej. Timp de treizeci si trei de ani, televiziunea a functionat ca institutie de gradul „zero“, asemeni Armatei si Internelor.

Conceputa ca televiziune unica, pusa in slujba partidului unic si a doctrinei comuniste totalitare, aceasta „fabrica de manipulare“ a beneficiat de un culoar de finantare prioritar, dirijat de Sectia de Propaganda a CC al PCR.

In aceeasi linie doctrinara, personalul a fost ales cu grija, pentru a duce, in siguranta, strategia de partid pe cele mai inalte culmi, fara a-i trece prin cap ca acest sistem s-ar putea schimba intr-o buna zi. Primii profitori au fost personajele din esaloanele superioare ale partidului si ale aparatului de Securitate.

Ca in buna traditie CAP-ista, cind taranii se inscriau, „de bunavoie“, care cu un plug, care cu o vaca sau cu o pereche de boi, noua high-class si-a angajat ba un fiu, ba o sotie, o nepoata (sau amanta). Uneori, supralicitind stahanovist, intreaga familie...

Reminiscentele acestui trafic de influenta se regasesc si astazi, dupa saptesprezece ani de la marea abolire (aburire) din decembrie, pe statele grase de plata din Pangratti.

Si pentru ca veni vorba despre locatie, trebuie subliniat efortul altruist al partidului fata de televiziune. Pe linga hectarele din Molière si garajele din Soseaua Nordului, acest trust primeste in Strada Emil Pangratti, in buricul tirgului, riveran cu Primaverii, un flecustet de sapte hectare de teren si un colos edilitar demn de un stat totalitar.

In sfirsit vine, cu chiu, cu vai, Marea Revolutie in Direct, cu sufixul „libera“ cu tot. Din pacate, ca in cazul noii puterii, si aceasta institutie ramine doar cu schimbarea de fatada. Cu pasi mici, cu oarecare dificultati, apar pe piata media televiziunile comerciale. Fara a baga mina-n foc pentru independenta lor, aceste bine venite aparitii fac concurenta televiziunii de stat.

Grilele lor acopera, fara a discuta calitatea programelor, foamea de emisiuni a unui segment important de romani pentru care micul ecran este, din cauza saraciei, singura modalitate de informare si divertisment. In aceste conditii, televiziunea publica, dar si radioul forteaza mina (nu constiinta) alesilor statului, sperind, dintr-un condei de act normativ, la un rating de 100%.

Adica mult discutata si aberanta taxa radio-tv, care aduce un supliment financiar de peste 100.000.000 euro pe an. Da, una suta milioane euro, basca veniturile de la buget si cele din reclama. Preturile pentru reclama practicate de televiziunea publica se ridica la 7.000 de euro minutul, fata de 4.000 - 4.500 de euro pretinsi de doua dintre televiziunile comerciale cele mai puternice.

Acest buget depaseste bugetele cumulate ale tuturor posturilor de televiziune si de radio private.

Anul trecut, cu mare fast, aceasta unealta ideologica comunista si-a serbat cincizeci de ani de existenta. Jubileul (comemorarea) a costat populatia vreo zece milioane de euro, fara ca nimeni sa-si fi facut mea culpa pentru colaborarea cu Securitatea si indelungata perioada de sluga a comunismului. Iar prostimea plateste.

Pe vremea cind doua ore pe zi se transmiteau vizite de lucru etc., nu puteai sa cumperi un televizor alb-negru daca nu achitai la PTTR abonamentul „en-avant“. Acum, nu poti plati curentul familial consumat daca nu bagi in buzunarul din Pangratti vreo patru lei.

Iar banii se aduna, se risipesc sub privirile parintesti ale celor desemnati sa verifice, fara protestul „comercialelor“ amenintate de concurenta neloiala si, mai grav, al oamenilor care intretin o simpla butaforie. Pentru ca in grila de programe informatia si cultura acopera sub zece la suta.

Restul, telenovele, „surprize“, „andree“, „moculesti“, prost gust si alte delicateturi de acelasi nivel.

Televiziunea din Pangratti trebuie sa dispara. Cu banii luati pe cele unsprezece hectare ale SRTv se poate construi o televiziune nationala noua, destinata si calibrata logistic strict informatiei si culturii, cu doar doua canele si cu un numar rezonabil de angajati prin concurs.