S-ar putea spune ca cele mai mari probleme sunt cele care nu par probleme deloc. Ma tot minunez de faptul ca multimea de legiuitori, adica toti acei oameni solemni dar neseriosi care scriu toate acele acte la fel de solemne, precum si unii dintre cei care le comenteaza, nu par sa consulte o carte esentiala pentru ceea ce fac. Nu ma refer la Constitutie, la studii si tratate de orice fel.
Ma refer, pur si simplu, la dictionar. O multime de termeni si de expresii zboara vesel pe la televiziuni, prin luari de pozitie si prin documente de lucru; aterizeaza apoi fara probleme in acte oficiale, si nimeni nu pare sa se intrebe daca, in contextul in care sunt folosite, inseamna ceea ce-ar trebui sa insemne.
“Reforma”, de exemplu. Termenul inseamna, pe scurt, sa schimbi o stare de lucruri in mai bine. Simplu. Se pot deduce de aici urmatorii pasi pentru infaptuirea oricarei reforme, indiferent de domeniu. Intai trebuie sa definesti notiunea de “bine” in contextul respectiv, sa ai un tel limpede ca sa poti determina directia care reprezinta un progres fata de situatia actuala.
Apoi trebuie sa constati si sa analizezi care sunt obstacolele de pe calea respectiva, ce merge rau si de ce. Si apoi, in fine, cum se pot depasi aceste obstacole, ce si cum trebuie facut ca lucrurile sa mearga bine.
Or, la noi se pare efectiv ca reforma inseamna a modifica ceva, nu conteaza ce. Telul ei este sa schimbe - legi, regulamente, ordine, organigrame si organizari. Isi propune sa genereze hotarari, ordine, acte, circulare etc., cu cat sunt mai multe cu atat e mai “profunda”. Reforma noastra nu produce rezultate, produce hartii.
Si haos.
--------------------------------------------------------------------------------
Acestea fiind zise, imi amintesc de regula stabilita foarte precis de una din profesoarele mele de matematica, atunci cand elevii ei incercau sa ghiceasca un rezultat in loc sa-l calculeze: “sa faci ceva la intamplare inseamna intotdeauna sa-l faci prost.” Regula, stabilita daca nu ma insel de un mare pedagog numit Murphy, se aplica si in alte domenii, cum ar fi cel al reformei de
care vorbim aici. Aceasta schimbare fara noima, poreclita la fel de absurd “reforma”, pare sa urmeze trei directii principale:
1. Uniformizare Copii sunt diferiti. Parintii lor sunt diferiti. Telurile lor, in ce priveste educatia, difera. Starea materiala difera. Scolile difera. Profesorii difera. Mediul difera. Raspunsul “reformatorilor” guvernamentali la toate aceste surse de diversitate este sa faca un sistem educational cat mai uniform, cat mai centralizat, cat mai rigid. Exemplu, preluat dintr-un articol al lui trustman, pe aceeasi tema:
Testele Nationale vor fi desfiintate incepand cu anul scolar viitor si vor fi inlocuite cu teze cu subiect unic. Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a anuntat miercuri ca va emite un ordin in acest sens. Astfel, elevii care termina gimnaziul vor intra la liceu pe baza mediei de la cele 18 teze, sustinute incepand cu clasa a VII-a la matematica, romana si la alte discipline complementare.
Motivatia acestui act? Tot ce am gasit a fost o declaratie a dlui ministru care spune ca examenul la finalul ciclului gimnazial era “anacronic”. Sinceritatea ministeriala e de apreciat, caci practic ofera justificarea generala de care vorbeam mai sus: “reforma” e schimbare de dragul schimbarii.
Poate ca examenul cu pricina era un obicei anacronic, nu stiu, dar era si un obicei rau? Tezele nationale sunt mai bune? De ce? Sau sunt bune exclusiv pentru faptul ca sunt noi, urmand sa fie schimbate automat intr-un numar de ani, cand vor deveni, inevitabil, la fel de anacronice?
Ironia face ca, in situatia de la noi, uniformizarea sa nu fie nici macar uniformizare, in sensul in care sa aiba un caracter vag de echitabilitate. Scrie trustman,
Subiectele pot fi unice dar nu ele sunt problema ci modul in care vor fi corectate. Si cine imi spune ca un 10 obtinut intr-un mare liceu dintr-un municipiu va fi acelasi 10 cu cel obtinut in satul x inseamna ca nu a studiat niciodata in Romania.
De altfel colegul Emil scrisese pe aceeasi tema, privind diferenta aparuta la bacalaureat intre notele din diferitele judete - diferenta pe care ministerul ar fi trebuit sa o explice. Or, nu stiu ca ministerul sa fi considerat ca e ceva care sa merite orice fel de atentie, si cu atat mai putin o explicatie! In aceste conditii, sistemul nu e uniform, e arbitrar; nu e echitabil, ci incorect.
E de presupus ca se va perima si acesta foarte rapid, insa ma indoiesc ca asta e un criteriu de care “reformatorii” nostri sa tina prea mult seama.
--------------------------------------------------------------------------------
Iar tendinta de a uniformiza determina celelalte doua directii ale schimbarii, cele care privesc desfasurarea procesului de invatamant si evaluarea celor care participa la el. Avem rigiditatea si severitatea, pe de-o parte, si echitabilitatea (prost) inteleasa ca lejeritate, pe de cealalta parte. Problema este ca sunt distribuite gresit directiilor de mai sus.
Adica se poate defini intr-adevar o reforma autentica in sensul in care procesul de invatamant sa devina din ce in ce mai flexibil si mai cuprinzator, iar evaluarea rezultatelor lui sa devina din ce in ce mai severa si mai riguroasa. Din pacate, la noi pseudo-reforma a inversat lucrurile. Astfel, celelalte directii sunt, odata,
2. Rigiditate in ce priveste desfasurarea procesului de invatamant - alta modificare gandita de la ministerul Educatiei este fixarea anilor pentru studiu, si impunerea lor prin lege. Scrie Evenimentul Zilei,
Copiii vor merge obligatoriu la gradinita de la 3 ani, la scoala de la 6 si la liceu de la 17 ani, potrivit noii structuri a invatamantului preuniversitar. [Doc: sublinierea mea.]
Ma intreb, din nou, de ce? Eu pot sa raspund la “de ce nu?”: a impune ca un copil sa fie dat la 3 ani la gradinita ignora faptul ca unii ar putea sa nu fie pregatiti pentru asa ceva, sa nu fie deloc obisnuiti la varsta respectiva cu schimbarea pe care o presupune gradinita. Doar un lunatic si-ar putea imagina ca astfel de probleme se pot rezolva uniform si prin texte de lege.
Dar, repet, intrebarea esentiala e “de ce?”, conform carui criteriu se face schimbarea, la ce e buna? Nu stiu; poate ca vechiul sistem, cel in care parintii aveau ceva de spus in chestiunea asta, a devenit intre timp anacronic.
Iar tendinta asta e completata (daca se poate spune asa) cu una la fel de sucita:
3. Lejeritate in ce priveste evaluarea procesului de invatamant Schimbarea aici are mereu aceeasi directie: se renunta la examene in favoarea notelor sau, cand nu dispar cu totul, examenele devin mai simple, mai scurte, mai usoare. Din nou, nu inteleg care e motivul pentru tendinta asta generala. Am citit un comentariu care o argumenta pe motiv ca examenele prezinta un stres pentru copil.
Fara indoiala ca asa stau lucrurile, dar toata chestiunea asta cu educatia reprezinta un stres pentru copil! N-are cum sa fie altfel. Atunci poate ca ar trebui sa renuntam la educatie cu totul.
Sa fiu bine inteles, asa cum am spus, primul lucru in construirea si evaluarea unei reforme autentice este sa stabilim ce e “bine” in domeniu, care e telul final al procesului. Ma grabesc sa spun ca stresarea copiilor, sau a parintilor, nu face parte din acest tel final si nu e ceva bun, din contra.
Afirm, in schimb, ca este un rau inevitabil, si ca de la un anumit punct incolo nu putem sa eliminam stresul si sa pastram rezultatele. Iar daca asa stau lucrurile atunci sistemul de invatamant ar trebui sa-i streseze elevi si parinti (ba chiar si profesori) nu mai mult decat e necesar. Necesar in functie toate acele variabile enuntate mai sus, la punctul 1.
Or, pentru asta procesul de invatamant trebuie sa fie indeajuns de flexibil pentru ca, de la caz la caz, sa educe indeajuns fara sa streseze inutil.
--------------------------------------------------------------------------------
Bun, daca “reformatorii” nostri n-au facut-o, atunci haide sa ne uitam noi la telul acestei schimbari, punctul in care se intalnesc aceste directii, produsul ideal la care conduc toate aceste schimbari.
Dus la finalitatea lui logica, acest sistem de invatamant isi propune sa predea intr-un mod cat mai strict si disciplinat tuturor elevilor aproximativ aceleasi lucruri fara sa fie preocupat sa afle in final cat de bine le-au invatat sau daca le-a folosit la ceva.
Si acum ma gandesc ca poate am fost naiv crezand ca procesul asta se face fara vreo tinta; ca e doar o schimbare de dragul schimbarii. Poate ca ca un astfel de sistem este chiar idealul, poate ca e chiar telul urmarit de cei care dirijeaza modificarile.
Un sistem al carui scop nu este sa produca medici, profesoare, ingineri sau bucatari-sefi buni, ci doar genul de cetateni in general si de electorat in particular care ar tolera o astfel de guvernare.
