​Trei centre pentru mari arși - unul la Timișoara (centru pentru adulți), unul la Târgu Mureș (centru pentru adulți) și unul la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București (centru pentru copii) ar urma să fie gata în anul 2025, a declarat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în ziua în care se împlinesc 8 ani de la incendiul din clubul Colectiv. Construcția a doua dintre aceste centre - Timișoara și București - a început recent, iar Rafila speră ca și la Târgu Mureș, lucrările să înceapă înainte de finalul anului.

ColectivFoto: Gabriel Petrescu | Dreamstime.com

​România nu are nici astăzi, la 8 ani de la incendiul din clubul Colectiv, niciun centru pentru tratarea marilor arși, cu toate că primele promisiuni privind construirea a patru astfel de centre datează încă de acum aproape 10 ani - în anul 2014 era aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, ce prevedea că urmează să fie construite 4 centre: două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș.

„În sfârşit, am pornit proiectele abandonate din anul 2014. La Timişoara, proiectul este avansat, se construieşte, a început construcţia şi la Spitalul ' Grigore Alexandrescu', cel de-al doilea centru de arşi, şi sperăm ca, până la sfârşitul acestui an, să înceapă efectiv lucrările şi la Târgu Mureş. Practic, în aceşti doi ani de mandat, am repornit proiecte care păreau abandonate şi lucrurile se desfăşoară în mod evident - cele trei noi centre de arşi vor fi gata în anul 2025” a declarat luni ministrul Sănătății, citat de Agerpres.

Întrebat și despre numărul de paturi necesare pentru mari arşi în România, ministrul Sănătăţii a declarat că, la finalizarea celor trei proiecte, se va ajunge la 50 - 60 de paturi.

„Nu cred că există un standard. Vă spun că mai mărim capacitatea acum să ajungem până la cel puţin 50 - 60 de paturi demaraj la sfârşitul acestor trei proiecte. Există şi paturi de nivel intermediar nu numai paturile pentru mari arşi, pentru că pacienţii ulterior au nevoie de îngrijiri suplimentare. Cred că nici o ţară din lume nu are un număr suficient de mare încât în cazul unei catastrofe, unei tragedii să poate să trateze toţi pacienţii. Important este însă să putem să gestionăm activitatea curentă, dar trebuie să facem şi o educaţie şi o informare a populaţiei încât riscurile apariţiei unor astfel de accidente să fie cât mai mici. Nu există nicăieri o posibilitate să ai centru de mari arşi. Toată lumea speră să aibă un centru cu sute de paturi, în care oamenii de acolo să aştepte să se întâmple ceva. Nu, nu aşa funcţionează lucrurile. Trebuie să existe şi posibilitatea rotirii personalului, adică chirurgii plasticieni să poată să îşi facă activitatea curentă şi, periodic, să asigure şi funcţionarea acestor centre. Cel puţin modelul pe care eu l-am văzut în Franţa şi am fost special acolo încât să văd cum se lucrează şi mi-a părut bine că erau acolo şi colegi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care fac training, periodic, în acest centru”, a afirmat Rafila.

Ministrul Sănătății a ținut să sublinieze că cele 3 centre se vor construi „cu adevărat”: „Am găsit proiectele pentru trei centre abandonate şi am făcut în aşa fel încât, cu sprijinul Guvernului, categoric, această activitate să fie reluată şi nu numai să fie reluată şi centrele să se facă cu adevărat. Ştiţi că, de-a lungul timpului, au existat tot felul de propuneri, iniţiative... De exemplu, domnul Eugen Nicolăescu a lansat proiecte pentru opt spitale regionale. Noi construim trei, dar şi le şi facem. Vedeţi, asta este diferenţa între a lansa diverse cifre în spaţiul public şi de a nu finaliza nimic şi cei care lucrează şi care fac lucrurile să se întâmple. Mă bucur că proiectele spitalelor regionale avansează şi sper ca, până la sfârşitul acestui an, să avem operaţional între şantierele pe care se lucrează efectiv cel de la Iaşi.”

Foto: Dreamstime.com.

Citește și: