Societatea Națională de Medicina Familiei consideră că "s-a depășit demult limita responsabilității civice din partea unor organizații sau persoane prin promovarea unor mesaje anti-vaccin și anti-vaccinare", și cere "organelor în drept să ia atitudine și să sancționeze gestul de comunicare falsă și frauduloasă", după ce pliante anti-vaccinare care conțin informații false, de tipul "vaccinul ROR conține celule de fetuși avortați" sau "vaccinarea îți poate distruge copilul pentru întreaga viață" au fost distribuite recent în cutiile poștale ale bucureștenilor. Pe pliante se face trimitere către site-ul Asociației Pro Decizii Informate, membră a Coaliției pentru Familie.

VaccinFoto: Hotnews

"Societatea Națională de Medicina Familiei consideră că s-a depășit demult limita responsabilității civice din partea unor organizații sau persoane prin promovarea unor mesaje anti-vaccin și anti-vaccinare. De data aceasta constatăm încălcarea legislației în vigoare prin folosirea frauduloasă a însemnelor unor instituții, a unor imagini reprezentative pentru medicii de familie și prin falsificarea unor mesaje", arată reprezentanții medicilor de familie, într-un comunicat.

Medicii de familie atrag, de asemenea, atenția că ei sunt "profesioniștii din sănătate care sunt expuși frecvent acestui tip de manipulare", iar "o astfel de atitudine iresponsabilă poate avea efecte dramatice, mergând până la pierderea de vieți".

Societatea Națională de Medicina Familiei solicită "organelor în drept să ia atitudine și să sancționeze gestul de comunicare falsă și frauduloasă".

Medicii de familie subliniază, de asemenea, că "vaccinarea reprezintă o măsură profilactică sigură și eficientă cu rezultate incontestabile de-a lungul timpului (de peste 200 de ani) în prevenirea unor boli grave, a complicațiilor acestora sau a deceselor. SNMF consideră că este inacceptabil să asistăm la pierderi de vieți omenești, decese care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare".

Pliante anti-vaccinare care conțin informații false, de tipul "vaccinul ROR conține celule de fetuși avortați", "vaccinarea îți poate distruge copilul pentru întreaga viață" sau "pesticide în vaccinuri", au fost distribuite în ultimele zile în cutiile poștale ale bucureștenilor, a semnalat în urmă cu două zile deputatul Pro România Gabriela Podașcă. Mai mult, materialele folosesc, în mod fraudulos, siglele Ministerului Sănătății, Organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF.

OMS și UNICEF s-au delimitat de această campanie, iar ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că "Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor, ce pun în pericol sănătatea publică."

Asociația 'Pro Decizii Informate', către site-ul căreia fac trimitere pliantele, este membră a Coaliției pentru Familie, potrivit site-ului oficial al CpF, unde sunt trecuți toți membrii organizației.

Cea mai gravă epidemie de rujeolă din Europa și un proiect al legii vaccinării blocat de un an în Parlament

În România a fost declarată, în septembrie 2016, epidemie de rujeolă, fiind înregistrate până acum 15.109 cazuri. De asemenea, proiectul legii vaccinării stă blocat de un an în Parlament, în plină epidemie de rujeolă soldată cu 59 de morți (cea mai gravă din Europa).

Pliantele primite în cutiile poștale direcționează către site-ul pro-decizii-informate.ro, pe a cărui pagină de deschidere scrie că "Asociația Pro Decizii Informate doreşte ca toţi copiii să crească liberi şi sănătoşi, fără riscuri de îmbolnăvire gravă din cauza vaccinării în masă pe baza unor decizii neinformate. Ne preocupă problematica vaccinării, pentru sănătatea şi viitorul mai bun al copiilor noştri. Autorităţile medicale se află într-un conflict de interese datorită legăturilor cu industria farmaceutică, acest site pune sub semnul întrebării informaţiile oferite de autorităţi şi îndeamnă părinţii la informare individuală, independentă."

"În ciuda a ceea ce ne este prezentat ca şi “consens” ştiinţific, vaccinurile sunt una din cele mai controversate teme în domeniul medical. Propaganda pro vaccinare, sponsorizată cu miliarde de dolari de către industria farmaceutică şi susţinuta acerb de o mass media care a uitat să facă jurnalism independent, nu oboseşte să ne inoculeze zi de zi cu porţia de frică faţă de tot felul de ameninţări de tip “drob de sare”, încercând astfel să apeleze manipulativ la emoţiile cu vibraţia cea mai joasă, care să îi determine pe oameni să ia decizii impulsive, din frică, uitând să-şi activeze raţiunea şi discernământul. Ţelul nostru este să contribuim la crearea unui sistem de sănătate care să servească în mod real individului şi societăţii, care să-şi merite numele de sistem de sănătate, nu un sistem de boală, promovat şi întreţinut pentru interesele comerciale ale anumitor grupe", mai scrie pe prima pagină a site-ului pro-decizii-informate.ro.

Așteptat cu nerăbdare de medici, care se plâng că în țara noastră "mor copii de boli care pot fi prevenite prin vaccinare", dar considerat "controversat" de adepții curentului anti-vaccin, proiectul de legea vaccinării, care așteaptă de un an în Parlament, aduce câteva prevederi-cheie: obligativitatea vaccinării copiilor cu vaccinurile prevazute in Calendarul National de Vaccinare, posibilitatea ca părinții care refuză să își vaccineze copiii să fie amendați, obligativitatea ca Ministerul Sănătății să asigure, în avans, un stoc de vaccinuri cel puțin egal cu necesarul anual și interzicerea accesului unui copil nevaccinat în comunitate (grădiniță sau școală) în cazul în care în comunitatea respectivă are loc o epidemie. Proiectul de lege riscă însă să fie golit de conținut: 95 de parlamentari susțin o serie de amendamente depuse de deputatul PSD Cristina Dumitrache, care vrea "eliminarea sancțiunilor excesive".

Prevederile-cheie ale proiectului de lege sunt: obligativitatea vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național, obligativitatea ca părinții care refuză să își vaccineze copiii să se informeze iar, în caz contrar, să fie amendați, obligativitatea asigurării unui stoc de vaccinuri în avans pentru un an și interzicerea accesului unui copil nevaccinat în comunitate (grădiniță sau școală) în caz de epidemie în respectiva comunitate.

Proiectul de lege a stat întreaga sesiune parlamentară 2017-2018 fără să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaților (for decizional).

De ce stagnează proiectul de lege? Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Corneliu Buicu (PSD), pune întârzierea pe seama "dezbaterilor ample". În schimb, vicepreședintele Comisiei de Sănătate, Emanuel Ungureanu (USR), vorbește despre "dezinteres și lipsă de voință politică la nivelul coaliției majoritare" și acuză că "E plin PSD-ul de filosofi ai păducelului".

O serie de amendamente depuse în Parlament de deputata PSD Cristina Dumitrache și susținute de 95 de parlamentari riscă să golească legea de conținut: deputata PSD susține "eliminarea sancțiunilor excesive", precum obligativitatea administrării unor vaccinuri.

Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societătii Naționale de Medicina Familiei, a declarat recent pentru HotNews.ro că, în cazul în care proiectul de lege va fi modificat așa cum propune Cristina Dumitrache, legea va deveni inutilă.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a admis recent că România este "în continuare pe primul loc în Europa" în ceea ce priveşte cazurile de rujeolă. 14.854 de cazuri de îmbolnăviri și 59 de decese s-au înregistrat de la declararea epidemiei, în septembrie 2016.

Vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) are cea mai mare rată de refuz dintre vaccinurile din România și înregistrează o valoare mai mare de refuz în mediul urban decât în cel rural, arată datele oficiale ale Institutului Național de Sănătate Publică.

Citește și: