- Prevederile-cheie ale proiectului de lege: obligativitatea vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național, obligativitatea ca părinții care refuză să își vaccineze copiii să se informeze iar, în caz contrar, să fie amendați, obligativitatea asigurării unui stoc de vaccinuri în avans pentru un an și interzicerea accesului unui copil nevaccinat în comunitate (grădiniță sau școală) în caz de epidemie în respectiva comunitate.
- Proiectul de lege a stat întreaga sesiune parlamentară 2017-2018 fără să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaților (for decizional).
- De ce stagnează proiectul de lege? Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Corneliu Buicu (PSD), pune întârzierea pe seama "dezbaterilor ample". În schimb, vicepreședintele Comisiei de Sănătate, Emanuel Ungureanu (USR), vorbește despre "dezinteres și lipsă de voință politică la nivelul coaliției majoritare" și acuză că "E plin PSD-ul de filosofi ai păducelului".
- O serie de amendamente depuse în Parlament de deputata PSD Cristina Dumitrache și susținute de 95 de parlamentari riscă să golească legea de conținut: deputata PSD susține "eliminarea sancțiunilor excesive", precum obligativitatea administrării unor vaccinuri.
- Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societătii Naționale de Medicina Familiei, a declarat pentru HotNews.ro că, în cazul în care proiectul de lege va fi modificat așa cum propune Cristina Dumitrache, legea va deveni inutilă.
- Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a admis recent că România este "în continuare pe primul loc în Europa" în ceea ce priveşte cazurile de rujeolă. 14.854 de cazuri de îmbolnăviri și 59 de decese s-au înregistrat de la declararea epidemiei, în septembrie 2016.
Proiectul legii vaccinării, elaborat de Ministerul Sănătății, a fost aprobat de Guvern pe 9 august 2017 și a ajuns la Parlament o zi mai târziu. Pe 23 octombrie, el a fost adoptat de Senat, apoi a ajuns la Camera Deputaților (for decizional) unde stă blocat în comisii de peste 8 luni. În prezent, se află la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, unde termenul de depunere a raportului ar fi trebuit să fie 7 noiembrie 2017.

Deputata PSD Ileana Cristina Dumitrache a depus o serie de amendamente, susținute de 95 de parlamentari, prin care își propune să "elimine sancțiunile excesive" din proiectul de lege, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook: "Alături de mine, 95 de colegi deputați au semnat pentru eliminarea sancțiunilor excesive din proiectul de Lege a Vaccinării Persoanelor în Romania!", a scris Cristina Dumitrache.
Concret, Cristina Dumitrache propune renunțarea la vaccinarea obligatorie a copiilor cu vaccinurile incluse în Calendarul Național, aceasta rămânând la recomandarea medicului, și eliminarea sancțiunilor prevăzute de proiectul de lege.

Ileana Cristina Dumitrache a publicat, pe pagina ei de Facebook, si numele a 7 dintre cei 95 de deputați care au semnat alaturi de ea amendamentele: Tudor Ciuhodaru, Tamara Ciofu, Gabriel Vlase, Mircea Titus Dobre, George Gabriel Vișan, Radu Babus si Iulian Iancu - toti de la PSD.
Contactată de HotNews.ro, Cristina Dumitrache a declarat că scopul amendamentelor depuse este acela de a îmbunătăți proiectul de lege ieșit din Senat. Deputata PSD mai spune că "oportunitatea vaccinării trebuie să o decidă medicul. Orice procedură medicală, fără doar și poate, trebuie să o decidă medicul, pentru a fi administrată în siguranță. Organizația Mondială a Sănătății spune că vaccinarea este una dintre metodele de prevenire, dar nu singura."
Cristina Dumitrache consideră că este o lege importantă și "mi-aș fi dorit să se discute mai repede, și colegii mei și-ar fi dorit", dar adaugă că "în ritmul procedurii parlamentare, nu stă de mult timp".

"Este o lege importantă și atunci este normal să se dezbată. Mi-aș fi dorit să se discute mai repede, și colegii mei și-ar fi dorit, dar pentru o lege atât de importantă nu este mult timp. Nu stabilim noi ordinea priorităților, se stabilește la nivel de lider de grup", adaugă Cristina Dumitrache.
De remarcat că majoritatea PSD-ALDE din Parlament a adoptat destul de rapid, în sesiunea parlamentară aflată la final, câteva proiecte de lege, cele mai cunoscute cazuri fiind cele trei "legi ale justiției", modificarea Codului penal sau legea offshore.
Puterea și opoziția au variante diferite în legătură cu motivele pentru care proiectul de lege stagnează în acest moment în comisiile de specialitate. Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Corneliu Buicu, pune întârzierea pe seama dezbaterilor ample pe marginea proiectului de lege. Vicepreședintele Comisiei de Sănătate, Emanuel Ungureanu (USR) vorbește însă despre dezinteres și lipsă de voință politică la nivelul coaliției care deține majoritatea în Parlament și afirmă că "E plin PSD-ul de filosofi ai păducelului".
Corneliu Buicu a explicat, pentru HotNews.ro, că proiectul întârzie la comisia pe care o conduce din cauză că "au avut loc foarte multe întâlniri cu organizații ale pacienților, cu ONG-uri și de o parte și de alta (pro și anti-vaccinare), cu specialiști, au fost formulări și reformulări. Au loc aceste întâlniri în continuare, nu avem o formă finală."

Corneliu Buicu mai spune că "Există posibilitatea să se meargă pe varianta obligativității vaccinării, iar atunci conținutul legii are o anumită formă. Dacă se merge doar pe obligativitatea informării, tot corpul legii are, de fapt, alt conținut. Există în momentul de față nevoia de a răspunde la această întrebare, dacă mergem pe obligativitatea vaccinării sau vorbim doar de obligativitatea informării, similar ca pentru orice act medical. În momentul de față, vorbim de o decizie informată pe care o ia orice pacient când asupra lui se produce o intervenție medicală. În cazul acesta, al obligativității vaccinării, am vorbi, de fapt, de o suspendare a acestui drept de decizie informată. Răspunsul trebuie dat la această întrebare: suspendăm dreptul de decizie informată în cazul vaccinării obligatorii?"
De cealaltă parte, Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate, acuză că "Legea vaccinării nu este niciodată discutată pentru că e plin PSD-ul de filosofi ai păducelului și a faptului că ei cred că vaccinurile dau autism. Sunt tot felul de curente acolo, din secolul XVI, și nu o să treacă niciun document important pentru că ei nu lucrează în interesul cetățenilor, ci în interes personal sau de grup. Nu îi interesează nici vaccinarea, nimic altceva. Problema majoră este că nu există voință politică din partea majorității, să ne așezăm la o masă și să luăm decizii pe o temă importantă. Pe probleme mari, cum sunt cele din sănătate, din educație, se merge foarte încet și cu frâna de mână trasă."

Emanuel Ungureanu subliniază că "Această lege este concentrată în jurul principiului obligativității informării. Adevărul este, însă, unul care nu va fi recunoscut niciodată în fața presei: o grămadă dintre cei care sunt împotriva așa-zisei obligativități de fapt sunt niște anti-vacciniști mascați. Ei spun șoptit că sunt împotriva vaccinării și au blocat această lege pentru că ei sunt împotriva vaccinării. Chestiunea obligativității a fost un pretext ca să blocheze complet legea, ăsta e adevărul. Nu au vrut să treacă proiectul de lege (coaliția majoritară - n.red.). Restul sunt povești."
Gindrovel Dumitra este medic de familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei. Nu are o explicație pentru faptul că proiectul stagnează la Camera Deputaților în timp ce "în România mor copii de boli prevenibile prin vaccinare".

Proiectul legii vaccinării, în varianta adoptată de Senat, în octombrie anul trecut, instituie obligația vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, precum și cu cele administrate în situatii epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație.
Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatitei B.
Categoriile de vaccinări obligatorii sunt:
- vaccinările cuprinse în Calendarul Național de Vaccinare pentru copii;
- vaccinările impuse de situații epidemiologice care implică vaccinarea ca masură de intervenție în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
- vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private;
- vaccinările pentru alt personal din unitatile publice și private care prin natura atributiilor sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție ce ar putea pune in pericol sanatatea publica, stabilite prin Hotarare de guvern.
Potrivit medicului Gindrovel Dumitra, "proiectul stabilește care vaccinuri sunt obligatorii și, pe de altă parte, impune anumite elemente de natură legală care să ducă, în final, la ceea ce înseamnă obligativitatea: în primul rând, stabilește obligativitatea informării, iar ăsta este un mare câștig, este coloana vertebrală a acestui proiect. Proiectul de lege vine și stabilește niște elemente clare, bine definite, privind momentul în care se face informarea: și anume, gravida va primi informații privind vaccinarea, încă din perioada sarcinii, dinainte ca bebelușul să se nască, iar atunci când se efectuează vizita de o lună, va primi de la medicul de familie un pachet informațional în ceea ce privește vaccinarea, stabilit de Ministerul Sănătății, și va putea să primească informații la fiecare vizită, de la medicul de familie, de câte ori părintele are nevoie de clarificări."
El subliniază că, în acest moment, nicio autoritate nu poate să intervină în cazul în care un părinte refuză vaccinarea copilului, iar proiectul de lege aflat la Parlament acoperă acest gol: "În cazul în care un părinte refuză în continuare să nu se vaccineze, sau dacă timp de 3 luni de zile nu se prezintă la vaccinare, medicul de familie va avea obligația să informeze o comisie județeană stabilită în acest scop. De ce este importantă această comisie? Pentru că această comisie va umple un gol care este în acest moment. În sensul că, dacă un părinte refuză vaccinarea în acest moment, nicio autoritate nu poate să intervină. Iar acesta este un mare gol în legislația actuală. Această comisie va fi formată din profesioniști din domeniul sănătății - medici din diverse specialități - care vor avea rolul esențial să livreze părintelui mesajele corecte în ceea ce privește vaccinarea, în cazul în care cele de la medicul de familie nu sunt suficiente. Și astfel se realizează această obligativitate a informării: pentru că, în cazul în care părintele refuză prezentarea la această comisie, pentru informare, într-adevăr, legea stabilește niște sancțiuni".

Medicii de familie nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Direcțiile de Sănătate Publică și să transporte singuri vaccinul, ci îl vor primi la cabinet, potrivit proiectului de lege: "Medicii stau la coada și transportă vaccinul din localitatea reședință de județ, de la DSP, până în cel mai îndepărtat colț al județului. Nu sunt lucruri normale. Proiectul legii vaccinării vine și spune că transportul trebuie asigurat de către Direcția de Sănătate Publică, exclusiv de către stat, iar medicul de familie trebuie să primească vaccinul la cabinet, unde are responsabilitatea păstrării vaccinurilor în condiții de siguranță", explică Gindrovel Dumitra.
Gindrovel Dumitra atrage atenția că, în cazul copiilor care se vindecă de rujeolă, există riscul ca, în jurul vârstei de 8-10 ani, să se îmbolnăvească de encefalită sclerozantă. De ce trebuie să așteptăm să avem copii cu handicap sau care își pierd viața din cauza acestei boli?
Epidemia de rujeolă nu este singura care amenință România, subliniază Gindrovel Dumitra. "România are și risc de epidemie de poliomielită, alături de Ucraina și Bosnia Herțegovina, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Așteptăm și o epidemie de poliomielită în România?", se întreabă medicul.
El mai spune că există boli care nu pot fi prevenite altfel decât prin vaccinare, motiv pentru care legea vaccinării ar trebui să reprezinte o prioritate pentru actuala guvernare: "Este clar că, atunci când există voință politică, se poate tranșa. Acum este în stand by și nu este un element acceptabil din punct de vedere medical."
Gindrovel Dumitra adaugă că există "ONG-uri foarte vocale și vizibile împotriva vaccinării, iar după ce proiectul a fost aprobat de Senat, au schimbat strategia: au îmbrățișat un mesaj nu anti-vaccinare, așa cum a fost până atunci, ci împotriva obligativității. Au existat și parlamentari care s-au pus în fruntea acestor anti-vacciniști și au depus amendamente la acest proiect de lege. "
România se confruntă cu cea mai gravă epidemie de rujeolă din Europa - 59 de morți (dintre care 22 de la începutul acestui an) și 14.854 de cazuri în mai puțin de doi ani, de la declararea epidemiei (30 septembrie 2016), precum și cu o rată scăzută a vaccinării, sub recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății.

Ministerul Sănătății nu a făcut publică, până la această dată, rata vaccinării cu ROR la nivel național pentru anul 2017 sau pentru primele luni din 2018. Pe 26 iulie 2017, Ministerul Sănătății a publicat o Notă de informare privind Programul național de vaccinare. Potrivit acestui document, în anul 2016, acoperirea vaccinală la nivel național cu ROR a fost de 86% pentru prima doză și 67% pentru a doua doză, "mult sub recomandarea OMS de 95%, care asigură protecția individuală și colectivă", se arăta în raportul Ministerului Sănătății. (Raportul poate fi citit integral aici.)
În martie anul acesta, Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisible, declara că rata de vaccinare împotriva rujeolei, în februarie 2018, nu depăşea 45% la nivel naţional și pleda pentru adoptarea legii vaccinării.
Pentru PSD nu e o pierdere oricum. bebelusii nu au drept de vot. Deci o moarte in plus sau in minus nu-i bai. Si oricum, Dracnev a fost binecuvantat de zeul magic invizibil Dumnezeu si i-a dat puterea miraculoasa sa ridice "mortii din mormanturi" ca sa voteze PSD. Deci sigur si bebelusii ar vota PSD.
Cu alte cuvinte, viata-i frumoasa... nu va mai faceti griji. PSD got your back... so bend over!
'nuff said!
Sa tot dormiti si sa nu mergeti la vot, apoi sa va intrebati de ce la proteste vin doar 50000 de oameni. Poate pentru ca ne-am saturat sa va tot caram dupa noi ! Mergeti la vot data viitoare somnambulilor !!!!
Cititi si aflati ceea ce ar fi trebuit sa stiti deja (sa nu uitati sa cititi si paginile 13 si 14 din acest document).
http://gov.ro/fisiere/comunicate_fisiere/Nota_informare_%E2%80%9CMaria_Sklodowska_Curie%E2%80%9D.pdf
La paginile 13-14 e vorba de înlocuirea unui tip de vaccin cu altul, in ambalaj pentru alte tari, inclusiv Kazahstan, vaccinul respectiv nefiind aprobat in România la data respectiva din cauza ca nu s-au putut produce suficiente doze din vaccinul inițial. Insa vaccinul înlocuitor e un vaccin folosit in lume cel puțin din 2013. Din tot documentul nu văd nimic împotriva vaccinarii corecte!
Toate argumentele tale arată doar ca n-ai găsit informația căutată, asta nu înseamnă ca ai tras concluzia corecta! Mai studiază!
1. Ca ar declanșa sindromul Down (aia e o boala genetica care se declanșează din uter deja)!
2. Ca ar declanșa autismul. Aste e bazată pe un studiu falsificat de vreo 20 de ani și dovedit ca atare.
3 Ca vaccinurile conțin mercur, iar mercurul e cel mai toxic compus chimic neradioactiv. ( Cel mai toxic compus neradioactiv e botulina, urmată de arsenic, veninul șerpilor, etc, etc). Vaccinul ROR nu conține mercur.
Sursele folosite de cei anti-vaccin: apărătorul.md (care citează la rândul lor Sputnik ca sursa.
“Experții” care își dau cu părerea: popi, casnice, absolvenți de Spiru Haret, etc.
Și kilele alea de bacterii din matul gros au același ADN ca al lor? Aia sunt cei mai penibili! Se roagă zi și noapte sa le dea Dumnezeu sănătate și sa-i vindece de boli, și când Dumnezeu le raspunde cu medicamente și vaccinuri, se șterg cu răspunsul lui Dumnezeu la ...!
Se simte disperarea lobby-ului Farma care incearca prin cele mai nelegale cai sa faca din Romania o Nigeria a Europei.
Dati cezarului ce e al cezarului: lasati timpul necesar pentru ca o asemenea lege sa fie buna....lentru cetatean nu pentru multinationalele celor care ne scuipa apoi in fata.
Lasati sa vedem si cum intege POPORUL italian in toamna sa reglementeze problema vaccinarii...sa ne inspiram din surse europene mai elevate.
Nu integ de ce am fi noi mai catolicia vaccinare de cat tari avansate in care sunt intre 1 si maxim 3 vaccinuri obligatorii.
De ce la noi bebelusii sa fie vaccinati....atentie...la nastere contra hepatitei B ?
Medicii occidentali sunt oripilati de asemena practici.
Olanda:12! Vaccinuri, inclusiv anti hepatita B la sugari.
Veritas a zis: "Nu integ de ce am fi noi mai catolicia vaccinare de cat tari avansate in care sunt intre 1 si maxim 3 vaccinuri OBLIGATORII"
In linkul dat de tine scrie: "While participation is NOT COMPULSORY, over 95% of parents consent to having their children vaccinated. "
Esti bun, foarte bun.
Sa-ti traduc si parte cu "consent"? Ceea ce presupune informare, pentru ca de fapt despre asta este vorba?
Lasa ca daca mai citeai, mai vedeai ca la ei mmr se face la 14luni si este o diferenta fata de 9luni unde vor sa-l bage astia obligatoriu.
Apropo, si japonezii sunt prosti, dupa tine? Si aia au interzis ROR-ul, sub forma de cocktail. Insa este legal si-l poate face oricine individual pentru fiecare boala. Tot de prosti, probabil. inapoiati, dupa tine.
Ce-mi plac mie astia care daca spune cineva sari, intreaba cat de sus si nu de ce.
Personal, prefer libertatea de a alege si vaccinuri pe stoc, de toate tipurile. Ideal, ar fi schema cu care am fost vaccinati decreteii, produsa la Cantacuzino.
Rata de vaccinare extinsa, acolo unde nu este obligatorie, se obtine prin informare. Practic, statul ar trebui sa faca 3 lucruri:
1 - sa testeze (fara spaga) vaccinurile inainte de a intra pe piata, luandu-si informatii de la omologii lor din alte state, preferabil neproducatoare ;), asumandu-si, fie si cu regres impus producatorului, raspunderea pentru calitate;
2 - sa aiba intotdeauna stoc atat pentru cele obligatorii cat si pentru cele optionale;
3 - sa informeze populatia si sa raspunda la intrebari, chiar daca acelea nu convin.
Daca ar fi dupa mine, as pune la pct 0, repornirea Cantacuzino, cu retetele de atunci. Alea de le-am facut toti si suntem intregi. Ca se vor produce si alte tipuri, direct sau sub licenta, nu ar fi un lucru rau.
Multa lume pune botul, fara sa gandeasca, la lozinci goale dar care suna bine. Dar putini isi pun problema de ce vaccinul hexa "oficial" de la Sanofi are unele probleme si cei care vor sa faca ajung sa cumpere versiunea hexa Glaxo pe canale neoficiale, inclusiv printr-o mica excursie in Bulgaria. Sunt oameni care sunt contra vaccinarii obligatorii cu orice rahat luat de stat pe spaga, dar care vor sa poata alege informati. Pe astia unde-i incadrezi, la pro-vaccin sau anti-vaccin?
2. PSD nu poate asigura nici stocuri de medicamente pentr cateva zeci de mii de pacienti de cancer, sau dependenti de imunoglobulina, cum te poti astepta sa asigure stocuri pentru milioane de doze de vaccin? Eu cred ca de aiai au intarziat legea!
3. E practic imposibil sa raspunzi la toate intrebarile idioate. Ai auzit de “Gish gallop”? Solutia e sa se consulte doar specialistii in domeniu, iar pentru restul, raspandirea de informatii false sa fie pedepsita. O insulta “MUIEPSD” nu omoara pe nimeni, dar o mincuna in legatura cu vaccinurile a omorat 59 de copii. Eu as propune o lege prin care parintii victimelor sa-i poata da in judecata pe cei care i-au inselat sa-si lase copiii nevaccinati! Cand te inseala un escroc, escrocul trebuie sa faca inchisoare!
Booon...
1. te-ai mai bagat in seama mai sus cu vaccinul pentru Kazahstan, dar, dupa cum ai stabilit, nu intelegi ce citesti. Cine crezi ca l-a pus OBLIGATORIU pe piata, unu' de la coltul strazii? Nope. Onor statul roman. Fara o minima diligenta, fara pic de raspundere. Daca un lot de ciocolata e una, cand pui pe piata vaccinuri, le testezi prin sondaj, Ca tot am avut hexifarma, DOH.
2. nu tine numai de psd, ci de TOTI cei care au fost si sunt la putere. Aceleasi scandaluri erau si pe vremea altora.
3. O intrebare legitima este de ce doctorii de familie raporteaza informal, poate si formal, chiar daca mai putin, unele probleme cu vaccinul hexa de la sanofi, fata de cel de la glaxo? Sanofi e ala "oficial". Eh, tu intrebi cat de sus sa sari, nu de ce.
Tu stii sa citesti? O tot dai cu vaccinul “hexa” a celor de la Sanofi. Pai care din ele ca sunt doua, Hexacima, Hexayon, si chiar trei, daca il numer si pe Hexaxim.
Ce probleme raporteaza medicii si ce dovezi concrete ai?
Sanofi are doua vaccinuri aprobate in EU, Hexacima si Hexayon
http://www.ema.europa.eu/ema/index.jsp?curl=pages%2Fmedicines%2Flanding%2Fepar_search.jsp&mid=WC0b01ac058001d124&searchTab=&alreadyLoaded=true&isNewQuery=true&status=Authorised&status=Withdrawn&status=Suspended&status=Refused&startLetter=H&keyword=Enter+keywords&searchType=name&taxonomyPath=&treeNumber=&searchGenericType=generics
Care e ala “oficial” cu “unele probleme” si de ce probleme e vorba?
Este o chestie cunoscuta printre medicii de familie si pediatrii. Daca vrei glaxo, ai 3 posibilitati: bulgari, pe sub mana (canal import oficial, dar privat), clinica particulara (le importa singuri sau fac rost de ele prin distribuitor si trebuie sa te programezi ca sa-si previzioneze aprovizionarea, ca nu tin stoc).
Vorbim de persoane INFORMATE, pe care le-am ajutat sa faca rost de glaxo.
Da reactii adverse destul de dese si nu chiar usoare. Nu te gandi la ceva gen autism, dar intr-un fel suporta un corp de x luni o febra sau altele de genul si altfel un om matur. Oricum, chestii complicate pentru tine si foarte greu de inteles. Ai dovedit ca nu intelegi nici macar un text scris, pe care-l aduci ca argument.
Oare li se trage de la cei 2 milioane de noi locuitori?
Tipul a spus ca italienii sunt ghetto, ca si toata gintea latina, plecand de la partea cu vaccinatul obligatoriu. Am dat exemple de alte tari unde, la fel, vaccinarea NU este obligatorie. Tari care NU sunt latine sau care numai inapoiate nu poti spune ca sunt.
Urmeaza sa-mi dai un link cu accidentele rutiere sau cu ce se poarta toamna-iarna anul asta?
Si las-o mai moale cu engleza, ca ai dovedit cat stii sau intelegi. In conditiile in care am facut referire intr-un comentariu mai sus la ROR ca fiind MMR, oare chiar atat de putin te duce capul sa vii cu acest comentariu?!? Gizas. Stiam ca exista multe nivele de low, dar tu esti campion.
Esti exact echivalentul alora care sunt total anti orice vaccin, aducand ca argument crucea si paducelul. V-as inchide intr-o camera, ca sa discutati la nivelul vostru de logica.
Cu asta sunt de accord. Se îmbolnăvesc copiii din familiile sărace cu duhul care nu-i vaccinează. Aia din familiile sărace dar cu scaun la cap care își vaccinează coopiii nu se îmbolnăvesc. Ca de, sunt vaccinați!
dau cu parerea aici ....
de aia care se pricep la toate, fotbal, munca, feibuc, medicina , ....
Da, se studiaza medicina traditionala chineza, indiana, etc pentru a cauta noi substante active pentru medicamente. Dar nici un medic serios nu-ti va recomanda medicina traditionala in locul vaccinarii!