România este "în continuare pe primul loc în Europa" în ceea ce priveşte cazurile de rujeolă, iar "lucrurile nu pot să rămână așa", a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. "Am foarte mare încredere şi în medicii de familie, pentru că, odată ce vor vedea că nu sunt singuri, mai ales cei din comunităţile izolate, cred că vor prinde puţin curaj", a mai spus Sorina Pintea miercuri la Buhuşi, în judeţul Bacău, potrivit Mediafax.

Sorina PinteaFoto: AGERPRES

"Statisticile vorbesc: săptămâna trecută au fost 209 cazuri noi de rujeolă. Suntem în continuare pe primul loc în Europa şi (...) nu putem lucrurile să rămână aşa. Am foarte mare încredere şi în medicii de familie, pentru că, odată ce vor vedea că nu sunt singuri, mai ales cei din comunităţile izolate, cred că vor prinde puţin curaj. Practic, acesta este scopul prezenţei noastre aici", a afirmat Sorina Pintea.

Potrivit ministrului Sănătății, în zona Bacău, săptămâna trecută mai erau 130 de copii nevaccinaţi din 200: "Sunt 200 de copii nevaccinaţi, dar, de săptămâna trecută, autorităţile au început să se pună în mişcare şi mai avem cam 130 de copii de vaccinat. Veţi spune că este, poate, prea puţin, dar este un început, pentru că, indiferent de legile pe care le avem, sunt comunităţi unde se pătrunde greu şi nu este vina autorităţilor locale. Este greu! Sunt momente în care e nevoie să ajutăm şi noi. De aceea am rugat Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) din zonă să fie aici. Pentru că vreau să îi rog să replice acest model."

Sorina Pintea a adăugat că Ministerul Sănătății va continua, alături de partenerii săi, după data de 15 septembrie, odată cu începerea anului şcolar, campaniile de vaccinare în Mehedinţi, în Caraş-Severin, în Olt sau în Vaslui.

"Este foarte importantă implicarea autorităţilor locale. În Buhuşi, centrul de vaccinare a fost organizat în centrul social, Primăria a pus la dispoziţie mijloace de transport, pentru a putea aduce părinţii cu copiii la centru, pentru că ei nu vor veni niciodată de bunăvoie sau vor veni prea puţini", mai spune Sorina Pintea.

După vizita la Spitalul Buhuşi, echipa de la Ministerul Sănătăţii a mers miercuri la centrul de vaccinare din localitate, unde mai mulţi copii au fost consultaţi, înainte de a fi vaccinaţi. În plus, un medic specialist le-a explicat părinţilor de ce este necesar vaccinul şi faptul că acesta este gratuit, iar, la rândul lor, părinţii au pus întrebări cu privire la vaccinare.

"Până acum au fost vaccinaţi astăzi (miercuri - n.r.) 42 de copii. Rata de vaccinare o vom calcula când vom încheia procedurile. Până acum avem vaccinaţi 50%. Copiii au între 9 luni şi 18 ani. Nu ne confruntăm momentan cu probleme. Principala întrebare a mămicilor este dacă ar putea să păţească ceva copiii după vaccinare", a precizat Ana Dâncău, medic epidemiolog la Direcția de Sănătate Publică din Bacău.

Reamintim că România se confruntă cu cea mai gravă epidemie de rujeolă din Europa - 59 de morți (dintre care 22 de la începutul acestui an) și 14.596 de cazuri în mai puțin de doi ani, de la declararea epidemiei (30 septembrie 2016), precum și cu o rată scăzută a vaccinării, sub recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății.